ÎPS Mitropolit Vladimir: “Perioada marcată de Sfintele Paști, vine să scoată omul din spațiul rutinei și al confortului teluric, purificându-l și aducându-l astfel mai aproape de Mântuitor”
20:08, miercuri, 8 mai, 2013 | Cuvinte-cheie: biserica, dragoste, învierea domnului, mitropolia, mitropolit vladimir, ortodox, paste, preot, saptamana luminata, slujba, suflet, tineri
Aflându-ne în plină Săptămână Luminată, când poporul bine-credincios se bucură de Învierea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, am decis să solicităm un interviu Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova – Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Vladimir, care cu înţelepciune şi grijă părintească s-a străduit ca şi în acest an, Sfintele Paşti să fie un eveniment de neuitat pentru clerul şi poporul din ţara noastră.
În continuare Vă invităm să citiţi trăirile, impresiile şi urările Arhipăstorului nostru, legate de Marele Praznic:
– Înalt Prea Sfinția Voastră, Hristos a Înviat! Cu ajutorul Domnului am ajuns să ne bucurăm și în acest an de frumusețea sărbătorilor pascale. Cu toții încercăm acea liniște și împăcare inconfundabilă cu noi înșine, cu aproapele, dar mai ales cu Dumnezeu. În aceste momente revelatorii vrem să știm ce sentimente și trăiri Vă încearcă şi pe Dumneavoastră.
– Adevărat a Înviat Hristos! Într-adevăr, perioada marcată de Praznicul Sfintelor Paști este una care, prin importanța ei spirituală și prin încărcătura duhovnicească deosebită, vine să scoată omul din spațiul rutinei și al confortului teluric, purificându-l și aducându-l astfel mai aproape de Mântuitor. În ceea ce privește sentimentele și trăirile pe care le încerc celebrând Învierea, acestea sunt de reînnoire întru și pentru Hristos. Copil fiind, aflându-mă în biserică alături de părinți și bunici în noaptea Învierii, nu puteam înțelege pe deplin importanța acestui act sacramental, însă eram copleșit de măreția evenimentului pe care îl trăiam, mai ales că vedeam modele de profunzime și sinceritate religioasă pe chipurile și în felul de a fi al celor din familia mea. Ceea ce simțeam fiind în sfântul locaș nu era un sentiment pasager, un efect al anturajului, care să treacă o dată cu părăsirea acestuia. Era pe atunci ceva inexplicabil, dar prezent cu hotărâre; un sentiment de completare spirituală, care treptat, odată cu maturizarea, a început să devină tot mai deslușit și mai bine conturat.
De la primii pași făcuți pe calea credinței și până astăzi, pentru mine Paștele a rămas să fie evenimentul suprem al comuniunii dintre Dumnezeu și om, al regăsirii întru veșnicie. Vreau să cred că aceste simțăminte sunt trăire de toți credincioșii noștri, care conștientizează însemnătatea deplină a sărbătorii, ce exprimă Jertfa, iar mai apoi Triumful Hristic.
Pe lângă aceasta, ca slujitor și Întâistătător al turmei, resimt o mare responsabilitate pentru creştinii care mi-au fost încredințați spre păstorire și călăuzire. Când intru în Altar, mă rog de fiecare dată Domnului să-mi dea puteri și înțelepciune ca să-mi pot îndeplini chemarea după îndemnul Evangheliei, iar acest lucru este cu atât mai valabil de Paști, când suflarea omenească sărbătorește evenimentul suprem al creștinismului.
– Prin ce este marcantă Învierea Domnului 2013?
– În primul rând, pentru al unsprezecelea an consecutiv, de la Ierusalim a fost adus Focul Haric. Acest lucru s-a întâmplat prin disponibilitatea și bunăvoința Guvernului Republicii Moldova, în persoana Prim-Ministrului interimar Domnul Iurie Leancă, a ex-Premierului, Domnul Vlad Filat și a atâtor și atâtor oameni de bună credință, care au facilitat deplasarea delegația Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove în Țara Sfântă, ca într-un final să revenim acasă cu această mare sfințenie ce s-a răspândit în casele și în sufletele credincioşilor din întreaga Republică.
– Apropo de pelerinajul la Ierusalim, care a fost programul călătoriei?
– Odată ajunși la destinație, împreună cu preoții însoțitori – Secretarul Mitropolitan Prot. Mitr. Vadim Cheibaș și Prot. Mitr. Veaceslav Șpac – ne-am închinat la Mormântul Domnului, unde, tradițional ne-am rugat pentru creștinii drept-măritori ai Moldovei, pentru oastea și stăpânirea țării, pentru liniște și bună înțelegere între frați, precum și ferirea noastră de toată ispita şi neînțelegerea. În continuare am vizitat locurile care au marcat viața pământească a Domnului nostru Iisus Hristos, încercând să reflectăm prin rugăciune și cugetare adâncă asupra evenimentelor care au avut loc acolo acum două mii de ani și care au transformat lumea pentru totdeauna.
În seara primei zile a aflării noastre în Israel ne-am bucurat de o primire cordială din partea Patriarhului Ierusalimului, Preafericitul Theofilos al III-lea, un bun prieten al Bisericii Ortodoxe din Moldova și un Arhipăstor demn de toată admirația și respectul, pentru modestia și credincioșia sa, dar mai ales pentru faptul că știe să rămână neclintit în ascultarea și chemarea Sa, într-un spațiu și într-un timp tulburat permanent de conflicte și provocări.
– Care au fost subiectele discutate cu Preafericirea Sa?
– În primul rând i-am mulțumit Patriarhului pentru grija permanentă pe care o are față de numeroșii pelerini din Moldova care vin în Țara Sfântă, pentru disponibilitatea Sa permanentă pentru a se întâlni și a discuta cu fiecare vizitator în parte, fie că este Arhiereu, preot sau creștin de mir. Amabil și atent ca întotdeauna, Preafericitul s-a interesat de situația din țara noastră, de activitățile sociale, culturale și spirituale efectuate de Mitropolie și aici i-am vorbit cu deosebită plăcere Chiriarhului de la Ierusalim despre faptul că acest an este jubiliar pentru Eparhia noastră și că îl celebrăm pe unul dintre cei mai mari luminători ai neamului – Ierarhul Gavriil Bănulescu-Bodoni. Spre plăcuta noastră surprindere, Patriarhul Theofilos al III-lea a dat dovadă de o bună cunoaștere a activității pastorale a marelui nostru înaintaș, antrenându-ne astfel într-o discuție deosebit de interesantă.
Nu am uitat să ne exprimăm admirația față de Întâistătătorul, clerul și poporul ortodox din Ierusalim, să transmitem salutările și gândurile bune ale fraților drept-măritori din Republica Moldova, precum și rugăciunea permanentă din bisericile noastre pentru pace și liniște în Țara Sfântă.
– Dacă e să continuăm firul impresiilor cu referire la Paștele din acest an, ce Va plăcut cel mai mult?
– Am simțit o deosebită satisfacție sufletească atunci când am fost întâmpinați în Scuarul Catedralei de sute de oameni veniți dornici să ia Lumină; printre aceștia s-au numărat Arhierei, stareți și starețe de mănăstiri și slujitori din tot cuprinsul țării. În asemenea momente uiți de oboseala drumului și de toate cele lumești, mărunte și neînsemnate, bucurându-te că participi la împărțirea binecuvântării lui Dumnezeu exprimată prin Foc Haric și vezi cum dispar barierele dintre oameni uniți de cea mai sinceră credință și nădejde.
– Cum a fost slujba propriu-zisă?
– La acest capitol vreau să menționez că în ultimii ani se observă un fenomen pozitiv care ia amploare rapid – în primul rând crește constant numărul creștinilor care vin la sfintele slujbe praznicale şi nu numai, iar cel mai important este că printre enoriași se numără tot mai mulți și mai mulți tineri. Am reușit să constat că junii noștri nu vin la biserică doar de dragul unor tradiții transmise din generație în generație, ci dintr-o dorință sinceră de regăsire în credință, într-o lume a dezechilibrului spiritual tot mai accentuat.
M-am bucurat nespus să-l văd printre enoriaşi și pe Domnul Președinte Nicolae Timofti împreună cu familia, alături de care au fost prezenți și alți înalți demnitari de Stat, ceea ce, cred eu, este un exemplu foarte benefic pentru popor, iar Biserica astfel își demonstrează încă o dată rolul social coagulant, situându-se în afara oricăror intrigi și speculații, având ca unic scop crearea și menținerea unei unități dezvoltate pe baza valorilor creștinești.
Este îmbucurător faptul că oamenii noștri harnici și buni, năpăstuiți de multe ori de situaţii și conjuncturi nedrepte, știu să mulțumească Domnului și să se bucure în Ziua cea Mare, mărturisind Învierea și bucurându-se de Ea.
Vreau să cred că aceste momente din timpul Slujbei praznicale din seara de sâmbătă spre duminică, vor fi valorificate și păstrate în suflet cu multă responsabilitate și sfințenie, de noi toţi.
– Într-un final, ce le urați cititorilor noștri în aceste luminoase zile?
– Cititorilor site-ului mitropolitan, precum și tuturor creștinilor ortodocși din țara noastră, le urez să trăiască din plin această perioadă aleasă și să nu uite că se trag din străbuni credincioși, care jertfelnic au trăit și au luptat pentru Hristos. Le mai urez oamenilor noştri să rămână în continuare la fel de gospodari şi de binevoitori, să ducă faima ţării noastre departe peste hotare şi să aibă grijă de casa noastră comună – Republica Moldova – cu frică de Dumnezeu şi cu dragoste de plai.
HRISTOS A ÎNVIAT!
A consemnat Nicolae Cârlig