Header image

Ispita infidelităţii

„Prietena mea are un admirator la serviciu. Acesta îi face complimente, îi dă cadouri şi ea nu ştie ce să facă. I se pare că el este bărbatul visurilor ei, dar ea este măritată. Ce-i de făcut?”

Să nu-şi permită nimic. Este necesar să se ţină minte că legea morală e indestructibilă. În acest caz nu există situaţii în care ai putea fi îndreptăţit, chiar şi în mod excepţional. Nu poţi spune: „Îmi permit să-l iubesc pe acest om pentru că soţul meu este atât de grosolan, lipsit de delicateţe şi nu avem nici un fel de comunicare sau unitate spirituală. Dar la N sufletul este altfel, coincidem întru toate şi avem aceleaşi păreri despre viaţă. Cum să nu-l iubesc atunci?”

O astfel de gândire, chiar şi cu un comportament decent, constituie tot infidelitate. Sigur că infidelitatea poate fi de diferite feluri, dar chiar şi gândul la acel om se constituie în păcatul desfrânării. Nu putem privi lucrurile altfel. Pentru a lupta cu păcatul, trebuie să-i spunem neapărat pe nume; să nu numim păcatul acesta dragoste, ci patimă. Aşa vom putea lupta mai uşor împotriva lui.

Femeia care este într-o astfel de situaţie ar fi bine să se întrebe: ce înseamnă că nu-mi mai iubesc soţul? Faptul că nu-i mai sare inima din piept atunci când el se apropie de uşa apartamentului? Sau atunci când îl vede nu o ia cu călduri? Ori poate, dimpotrivă, atunci când el o mângâie pe cap, ea este iritată de acest gest?

În viaţa fiecărei familii există momente în care tendința soţilor de a fi foarte apropiaţi trece pe plan secund. Tocmai atunci este necesară forţa autentică a dragostei: „Îl voi privi la fel ca atunci când l-am luat”. Aceasta este o lege spirituală generală.

Foarte multe lucruri i se dau omului în dar, după care vine o perioadă în care, pentru a păstra uniunea sfinţită de Biserică, trebuie să depui eforturi. Trebuie să lucrezi încontinuu cu tine însuţi şi să nu îti arăţi iritarea, iar răceala să o surmontezi prin eforturi proprii. Nu trebuie să îţi permiţi să stai la serviciu peste program, motivând solicitarea şefului.

Dacă mai priveşti ceea ce se întâmplă în suflet cu mare seriozitate, atunci această perioadă din viaţa de familie nu va fi finală. Trebuie să luptăm cu păcatul şi în această luptă ne vor ajuta spovedania şi Împărtăşania. Domnul vă va dărui o nouă atitudine faţă de soţ. Fiecare familie adevărată ştie aceasta. Dragostea creştină iubeşte până la sfârşit, nu doar pentru un timp. Ea este statornică şi durabilă.

Dr. Dimitri Avdeev, Ioana Besedina, Femeia şi problemele ei: perspectiva psihiatrului ortodox, traducere din limba rusă de Eugeniu Rogoti şi Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2011, p. 46-47

priznaki_izmeny_2

Contact Form Powered By : XYZScripts.com