Ispitele sunt necesare pentru că ne călesc în lupta cu păcatul
9:19, sâmbătă, 30 ianuarie, 2016 | Cuvinte-cheie: Arhimandrit Ilie Cleopa, credinta, diavol, dragoste, dumnezeu, ispită, leu, milostenie, răbdare, smerenie

Cum poate creştinul scăpa de ispitele îngerului rău, adică ale diavolului, care îl urmăresc toată viaţa?
De nevoie este pentru mântuirea omului să fie ispitit de diavolul, că dacă nu se va ispiti, nu se va mântui. Nu se poate căli în lupta cea duhovnicească şi nu poate avea nici o plată pentru faptele sale cele bune, fiind făcute din obicei, fără nici o împotrivire de la diavolul. De aceea zice şi Sfântul Petru, că „diavolul, potrivnicul vostru, ca un leu răcnind umblă, căutând pe cine să înghită, căruia staţi-i împotrivă, fiind întăriţi în credinţă”… (I Petru 5, 8-9).
Deci, viaţa noastră este o luptă cu diavolul, care ne ispiteşte, fie prin propriul nostru trup, fie prin cei din jurul nostru, fie direct prin slugile întunericului. Ispitele sunt necesare pentru că ne călesc în lupta cu păcatul, pentru mântuirea noastră, dar numai să nu ne biruiască. Un mare părinte din Pateric zice: „Înlătură ispitele şi nu se va mântui nici un om”.
Creştinul poate scăpa nebiruit de ispitele diavolului prin lucrarea tuturor faptelor bune şi mai ales prin rugăciune, post, smerenie, dragoste, spovedanie deasă, pocăinţă, milostenie şi multă răbdare.
Din Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a doua, volumul V, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, p. 89-90

Sâmbătă se împlinesc 25 de ani de la mutarea la Domnul a Arhimandritului Cleopa Ilie. În primul volum al cărții...
Eu am văzut creştini care, în postire, i-au întrecut pe călugări! Ştiu eu câţiva care ţin până sâmbăta. Vine o...
Ia să-mi spuneți mie unde erați voi cu 100 de ani în urmă? Să-mi spuneți acum repede! Să vedem. Dar...
Omul făţarnic întotdeauna una are în inimă şi alta pe limbă, una are în minte şi alta la arătare. Omul...
Să ştiţi că nu există suflet sub cer care şi-a pus nădejdea în Maica Domnului şi să rămână ruşinat până...
Cel ce vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie...
Numai prin Biserică se poate face iertarea păcatelor; numai Biserica are putere, prin preoţii şi arhiereii săi, să lege şi...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău