Iubirea există mai înainte de om
13:40, joi, 24 noiembrie, 2016 | Cuvinte-cheie: ce este iubirea, ce este iubirea lui Dumnezeu, iubirea, iubirea adevărată, iubirea dumnezeiască

Iubirea există mai înainte de om. Omul vine la existenţă printr-o încuviinţare iubitoare a unei Voinţe mai presus de simţuri. Fiecare dintre noi iubim pentru că avem obârşia în iubire.
Ceea ce nu se mai ştie astăzi este că această iubire, sădită şi imprimată în identitatea noastră, se regăseşte în iubirea creatoare a lui Dumnezeu. Uitarea acestui lucru face ca, de multe ori, omul zilelor noastre să nu mai ştie cum trebuie să iubească. Şi desfrânatul iubeşte, şi hoţul, şi ucigaşul, dar aceştia nu iubesc cum se cuvine, ci iubesc greşit. Ei nu fac diferenţa între iubire şi dorinţă. Pe de o parte, dorinţa te îndeamnă să ceri totul, fără să întorci nimic în schimb, pe de alta, iubirea este aceea care îţi spune că trebuie să dai totul pentru cel de lângă tine. În iubirea pentru care am fost creaţi, definitorie este jertfa, sacrificiul de sine. Această înclinaţie spre celălalt se impune ca o dăruire ce izvorăşte din propria noastră dorinţă. Fără acest lucru, nu poţi spune că iubeşti cu adevărat, nu poţi spune că stai în iubire.
Prin iubire omul descoperă în cel de lângă dânsul adevărata lui identitate, adevăratul său caracter. Orizonturi infinite se deschid pentru cel ce iubeşte cu tot sufletul său. Cel iubit devine pentru cel ce iubeşte persoană irepetabilă, unic în întregul univers. Se mai pot vedea şi astăzi asemenea exemple. Este vorba de acei bătrânei pe care îi observăm păşind cu emoţie, mână în mână, prin parcul vreunui oraş, sfidând parcă timpul prin intensitatea şi nobleţea iubirii lor. De multe ori, atunci când unul dintre ei trece în veşnicie este urmat la scurt timp de celălalt. Iubirea lor nu poate aştepta, iubirea lor nu este din lume, iubirea lor este ruptă din dumnezeire şi trebuie să meargă acolo unde îi este locul, în veşnicie. Acolo este spaţiul desăvârşirii identităţii noastre iubitoare, lângă Izvorul Iubirii. De aceea, iubirea există mai înainte de om, pentru ca omul să crească, să se desăvârşească în adevărata iubire care se prelungeşte din viaţa noastră în infinitul iubirii dumnezeieşti.
Sursa: http://ziarullumina.ro/


Trăim într-o lume în care nu doar ura face numeroase victime, ci şi falsa iubire. Cea din urmă este o...
din Lumina Sfintelor Scripturi – Antologie tematica din Opera Sfantului Ioan Gura de Aur IUBIREA (roadele iubirii) „… aşa este iubirea:...
Intrată pe mâna psihologilor, depresia e tratată precum o boală. Se dau chiar metode de ieşire din depresie, în zece...
Omul este ființă socială, nu solitară și sălbatică, și nimic nu caracterizează mai bine natura umană decât capacitatea de a...
Am fost întrebat cum sînt văzute emoțiile în creștinism, care sînt emoțiile pozitive și care negative. Emoțiile sînt manifestări ale...
Sufletul creştinului trebuie să fie delicat, sensibil, să zboare, să tot zboare în nemărginire, în stele, în măreţiile lui Dumnezeu,...
Mântuitorul Iisus Hristos spune în Sfânta Scriptură: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuti şi pe Domnul Dumnezeul...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău