Iubirea nu este o iubire de schimb, dacă eu te iubesc, tu mă iubești…
15:23, miercuri, 16 octombrie, 2019 | Cuvinte-cheie: acceptare, biserica, echilibru, iubire, lecție, relatii, sfaturi duhovnicești

Iubirea nu este o iubire de schimb. Dacă eu te iubesc, tu mă iubești. Păcătoșii același lucru îl fac.
Pentru a dobândi adevărata iubire, arunci, dai afară „eul” tău. Negi „eul” tău ca prin această negare să dobândești, să simți și să trăiești omul adevărat. Te eliberezi astfel și te echilibrezi.
De aceea și Sfântul Evanghelist Ioan vorbește despre iubire ca o lucrare, ca o energie care te duce la descoperirea celuilalt și a lui Dumnezeu. Acela, Dumnezeu, este Cel care îți arată fața Lui, îți descoperă Persoana Lui, El fiind iubire.
Acestă lecție simplă, să-l primim, să-l receptăm și să-l acceptăm pe celălalt așa cum este el în viața de zi cu zi, în viața Bisericii, în mănăstiri, în familii, în comunități, este cea care zidește și cea care întemeiază relațiile sociale, dar și ale Bisericii.
Extras din Conferinţa Monahismul ortodox – Un dar pentru lume, susţinută de Părintele Arhimandrit Elisei, stareţul Mănăstirii Simonos-Petra, Iaşi, 11 octombrie 2015


„V-am auzit odată spunând,” a început ea, „că vă bucuraţi mereu să auziţi poveşti despre soţi ideali, pe care să...
Prin durere Dumnezeu ne strigă de pe calea rătăcită, ne cheamă să ne venim în fire, să ne orientăm spre...
Nu poţi merge fără cruce în urma Domnului Purtător de Cruce; şi toţi cei care merg în urma Lui merg,...
Din “Unde-ti este Bucuria, omul lui Dumnezeu” Monahia Siluana Vlad Sa fim atenti cum ne pregatim de casatorie, iar odata...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău