Header image

La Biserica „Sf. Spiridon al Trimitundei” din Chișinău au început săptămâna trecută lucrările de pictură la cea de-a două scenă din interiorul sfântului locaș

15:26, luni, 5 aprilie, 2021 | Cuvinte-cheie: ,

La Biserica „Sf. Irh. Spiridon al Trimitundei” – Spitalul de Urgență din Chișinău au început săptămâna trecută lucrările de pictură la cea de-a două scenă din interiorul sfântului locaș – Sfânta Mahramă a Domnului.

„Momentul pictării unui sfânt locaș desăvârșește toate lucrările. De obicei, pictura se realizează la sfârșit, astfel că ea încununează lucrările de construcție.

Ne bucurăm foarte mult că după pauza de iarnă continuăm lucrările pentru săvârșirea picturii. Pictorul ales este Gheorghe Movila, domnia sa având un stil diferit de ceea ce s-a pictat în Chișinău.

Întrucât suprafața picturii constituie peste 250 de metri pătrați, aceste lucrări vor dura între 7 și 10 luni. Ne rugăm ca până la hramul Bisericii (25 decembrie 2021) – ziua de pomenire a ocrotitorului nostru – Sf. Spiridon, să fie finisată toată pictura interioară.

Fie ca această pictură, să ne înalțe mereu mintea la frumusețea cea netrecătoare, cerească, din Împărăția lui Dumnezeu, pentru a ne bucura împreună cu îngerii și cu sfinții. Dumnezeu să binecuvânteze începutul lucrărilor și să dăruiască har pictorului și credincioșilor ca să poată susține această lucrare”, a relatat preotul-paroh Mihail Bortă.

***

Biserica „Sf. Irh. Spiridon al Trimitundei” din Chișinău a început să se construiască în vara anului 2017, din dorința cadrelor medicale, a bolnavilor, cu scopul de a completa actul medical și a oferi persoanelor internate în acest spital un real sprijin duhovnicesc.

Slujba de sfințire a Sfântului Altar și prima Sfântă Liturghie au fost oficiate la data de  22 decembrie 2019, de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir.

În acest edificiu eclesial se află o icoană a Sf. Spiridon cu părticele din sfintele sale moaște – o mare sfințenie oferită în dar la începutul lucrărilor de construcție Comunității Ortodoxe „Sf. Irh. Spiridon” de către PC Arhimandrit Porfirie Dobre, Starețul Mănăstirii Sireți.

Sursa: https://biserica-spiridon.info/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com