La Cuconeștii Vechi a fost inaugurată Casa memorială „Părintele Sofian Boghiu” - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

La Cuconeștii Vechi a fost inaugurată Casa memorială „Părintele Sofian Boghiu”

13:53, joi, 17 septembrie, 2020 |

La Cuconeștii Vechi, Republica Moldova, a fost inaugurată luni Casa memorială „Părintele Sofian Boghiu”.

Cu ocazia inaugurării, a fost sfinţit un clopot și aprinse două candele în memoria Părintelui Sofian și a fratelui său, Ierodiaconul Luca.

La eveniment au participat oficialităţi locale, clerici şi credincioşi care au venit să păstreze vie memoria Părintelui Sofian.

Protoiereul Mihail Bortă de la biserica „Sf. Ierarh Spiridon” a Spitalului de Urgență din Chișinău a prezentat ce se poate vizita în casa memorială dedicată marelui duhovnic român.

„Vara aceasta cu Ajutorul Domnului și a oamenilor de bună credință a fost finisat interiorul edificiului, iar în această toamnă se preconizează și finisarea lucrărilor la exterior”.

„Casa memorială va prezenta aspecte din perioada copilăriei și a studiilor, călugăria, detențiile, slujirea și activitatea pastoral-misionară și iconografică, precum și slujirea în demnitatea de arhimandrit  al Sfintei Mănăstiri Antim”.

„Pentru a prezenta lucrarea misionară și culturală, în casa memorială vor fi așezate obiecte ce au aparținut Părintelui Sofian, copii ale manuscriselor sale, volumele sale, o serie de icoane semnate, fotografii din întâlnirile cu personalități ale Bisericii și culturii, de pe ambele maluri ale Prutului”, a afirmat Părintele Mihail Bortă.

Părintele Sofia Boghiu

S-a născut în data de 7 octombrie 1912, în Cuconeștii Vechi, județul Bălți. A devenit frate în Mănăstirea Rughi, județul Soroca, în anul 1926. A studiat la Școala de cântăreți din Mănăstirea Dobrușa, la Seminarul monahal din Mănăstirea Cernica (1932-1940), la Academia de Belle Arte din București (1940-1945) și la Facultatea de Teologie din București (1942-1946).

A fost tuns în monahism la Mănăstirea Dobrușa, sub numele Sofian (1937), hirotonit ierodiacon în 1939 și preot-ieromonah în 1945 pentru Mănăstirea Antim din București, pe care a condus-o ca stareț între anii 1950-1955, apoi din nou în ultimii ani de viață.

În 1958 este arestat în lotul Rugul aprins și condamnat la 15 ani de închisoare (eliberat în 1964). A rămas în Mănăstirea Antim până la sfârșitul vieții pământești (14 septembrie 2002), fiind înmormântat la Mănăstirea Căldărușani.

Foto credit: ortodox.md / Ioan Beschieru

Sursa: https://basilica.ro/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com