Header image

La început de toamnă

11:14, miercuri, 9 septembrie, 2020 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

Firescul pe care-L așteaptă Domnul de la noi este ca fiecare parte a ființei noastre să-și facă datoria; sufletul să se roage, dar trupul să muncească.

Zile după zile fierbinți. Este începutul lui septembrie și, cu toate că temperaturile par să ne ducă în eroare, totuși calendaristic a început toamna. Fine neguri dimineața pe piscuri de brădet sau pe colnic, amiezi încă înfocate și purtătoare de zăpușeală, amurguri care se sfârșesc în culoarea rumenului, seri aducătoare de curenți despovărați de săgețile fierbinți ale soarelui incandescent care răcoresc văzduhul și plăpândele ființe pământene ne vestesc sfârșitul anotimpului torid.

Cu adevărat, toamna își începe domnia. Lumina parcă s-a schimbat în strălucire, nori învălmășiți din care se scutură ploi molcume își fac apariția tot mai des pe cerul odinioară înfierbântat scorojindu-i albastrul sidefat pentru a-l îmbraca în plumburiul bacovian. Dealuri zgribulite și golașe, câmpuri ce odinioară erau ca un covor verde, acum stau zdrențuite și ostenite după o vară toridă cu prea puțină apă, așteptând ploile binecuvântatului anotimp al culorilor. Frunzișurile veștede oftează adânc sub călcâiele timpului ce se deapănă.

Da, a venit toamna! Noi am mai adăugat încă o vară vieții noastre, iar toamna va fi ca un popas, potrivit legilor eterne care ne călăuzesc. S-a isprăvit vacanța școlară, concediile așijderea. Oamenii parcă hrentuiți de sezonul estival încep a se așeza la locurile lor pentru un nou început. Îndată școlile își vor redeschide porțile, iar învățăceii vor umple de larmă toate cotloanele lor. Părinții, bunicii, așezați pe la casele și rosturile lor, gospodinele trebăluind de zor să așeze proviziile pentru iarnă transformă luna lui vinicel într-un timp al prefacerilor, adeverit și prin ziua de întâi, când am sărbătorit începutul anului bisericesc.

Avem multe de înfăptuit toamna după cum am spus; faceri și prefaceri! În această forfotă uităm adesea că putem folosi anotimpul roadelor nu doar ca să agonisim rezerve pentru iarnă, ci și pentru a depozita în cămările sufletelor noastre merinde multe pentru vremuri grele, atunci când ispitele și încercările vor izbi la ușa sufletelor noastre precum viscolele nemilostive și năprasnicele geruri ale iernii ne vor șfichiui fețele.

Aş îndrăzni să spun că toamna, dojana adresată de Mântuitorul Hristos Martei din cunoscutul fragment al evanngheliei de la Luca capătă conotaţii deosebite: „Marto, Marto, te sileşti şi de multe te grijeşti, dar un singur lucru trebuie. Maria, însă, şi-a ales partea cea bună care nu se va lua de la ea.” ( Luca, 10, 41-42). Dacă ținem seama că unele exegeze văd în cele două surori, Maria și Marta, cele două laturi ale vieții umane, sufletul și trupul, atunci trebuie să recunoaștem că tindem din ce în ce mai mult, dar mai ales toamna, să fim o „Martă” ocupată, stresată şi îngândurată. Vine frigul; cresc cheltuielile legate de hrană, căldură și medicamente. La urma urmei nu este nici un păcat să fii prevăzător şi chivernisitor, ştiind prea bine că aceasta este rânduiala din bătrâne veacuri statornicită. O veche zicere spune: dacă toamna e curat în curtea gospodarului, atunci iarna îi va fi curată și masa. Desigur că nu la o curăţenie ce priveşte ordinea se referă zicala, ci la una pricinuită de lipsuri.

Carevasăzică „Marta are multe de făcut toamna. Dar ce facem cu „Maria” cu sufletul din noi, ce facem cu ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu? Ne permitem să luăm o pauză, ne îngăduim luxul de a lăsa deoparte dialogul cu Dumnezeu? Categoric nu! Nu putem renunţa la relaţia noastră cu Cerescul Părinte nici chiar toamna, când ne căznim să găsim pretexte tot mai pertinente pentru grijile crescânde ale „Martei”. Nu putem trăi, nu putem munci, nu putem agonisi fără Dumnezeu căci ne spune Domnul: „fără mine nu puteţi face nimic” ( Ioan 15, 5) , adică nimic din cele folositoare spre mântuire. Putem să muncim, ce-i drept cu mare avânt, dar să n-avem spor, putem agonisi noian de averi, dar fără a capitaliza în Cer nimic, putem să învăţam multe şi să nu reţinem ceva vital pentru mântuire.

Deci, fără mila și purtarea de grijă a Domnului nu putem face nimic, adică nimic trebuincios. Şi atunci care ar fi soluţia? Să fim „Marie” dimineața și seara „Marta”? Adică să avem doar dimineața grijă de suflet și seara de trup sau invers? Pasajul biblic nu pare a ne spune asta. Dacă vom analiza atent contextul, Hristos Dumnezeu nu i-a spus Martei nimic atunci când Maria era lăsată să se hrănească din învățăturile Sale. Ba, mai mult, atitudinea Domnului chiar a încurajat pregătirile celei ce se ostenea să gătească hrana. Corecția, dojana a apărut atunci când Marta voia ca sora ei să abandoneze cuvântul lui Dumnezeu și să o ajute, să se ocupe de hrana biologică, abandonând hrana sufletească. De aici deducem că firescul pe care-L așteaptă Domnul de la noi este ca fiecare parte a ființei noastre să-și facă datoria; sufletul să se roage, dar trupul să muncească, neuitând esențialul, l’unique nécessaire, unicul necesar, cum au spus francezii, Cuvântul lui Dumnezeu, relația noastră cu Dumnezeu, partea cea bună care ne agonisește mântuirea. Așadar, care ar fi soluția? dimineață Marta și seara Maria, nu e bine. Seara Maria și dimineața Marta? Nu sună prea eficace. Dar, dacă am încerca să fim o „Martă” și o „Marie” concomitent?

Să ne rugăm nu doar la plecarea genunchilor seara sau dimineața în fața icoanei, ci să ne rugăm și când muncim, să trudim cu gândul la Dumnezeu, să agonisim nu doar provizii pentru iarnă, ci şi hrană pentru suflet. Să fim o „Marie” îndrăgostită de Cuvântul lui Dumnezeu, dependentă de rugăciune, de dumnezeiasca Liturghie. În acest caz, „Marta” din noi nu va mai fi preocuptă obsesiv şi exclusiv de materie, ci va deveni mai spiritualizată, mai conștientă că grijile „Mariei” sunt capitale, iar cele ale ei, complementare.

Arhimandritul Mihail Daniliuc, https://doxologia.ro/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com