La moartea unui maestru cărunt

In memoriam Ion Druță

Oare ce ultimă dorință mai vrednică poate avea un creștin, decât să fie înmormântat modest și cu demnitate? Prin această rugăminte a sa, Ion Druță a încheiat un monumental roman al vieții sale pământești, scris în multe volume și cu multă căldură pentru cititorul său. Prin activitatea sa literară și-a propus să atingă (și a atins) cea mai sensibilă coardă a inimii noastre colective – cea a dorului.

Druță a fost poetul-prozator al temeliei și al prispei. Probabil ca nimeni altul dintre contemporani, a reușit să valorifice aceste două elemente fundamentale ale construcției noastre spirituale – temelia a toate ziditoare, legătură dintre trecut și viitor și punct de sprijin pentru prezent și prispa – „scena” pe care „se întâmplă” viața de zi cu zi a țăranului (deci și a noastră) – de la jocurile copiilor, până la bucuriile și grijile celor mari.

Cineva l-ar putea acuza pe regretatul Ion Druță că ar fi un reprezentant întârziat al sămănătorismului – curent literar în cultura românească de început de secol XX, căruia i se atribuie idealizarea lumii rurale în raport cu orașul viciat. Desigur, în circumstanțele fanfaronadei postmoderniste, această viziune poate fi considerată naivă și arhaică, însă Ion Druță, în calitate de țăran (în cea mai nobilă expresie a acestei stări) și de scriitor, a reușit să demonstreze că chiar și în lumea noastră alertă și pe alocuri haotică, mai este loc de un gând blajin, de un chip ostenit dar împăcat, mai este loc de o Lumânare și de Recunoștință.

Îți mulțumim maestre, pentru că ne-ai înfățișat atât de frumos satul nostru basarabean, pentru că ne-ai adus aminte din ce oameni frumoși ne tragem și pentru că ne-ai arătat câtă nădejde poate încăpea într-o furnică.

Domnul să te odihnească în liniște și pace, învelit în frunzele dorului nostru pentru tine.

Comunitatea Ortodox.md