Lecția impresionantă oferită de un vasluian. Și-a pierdut ambele picioare, dar se ocupă singur de casă, fără să ceară ajutor
12:59, luni, 6 iulie, 2015 | Cuvinte-cheie: boala, harnicie, invaliditate, lectie de viata

Lovit de soarta, un barbat de 48 de ani din judetul Vaslui ne da un exemplu de vointa. Si-a pierdut ambele picioare din cauza unei boli, insa nu cere ajutorul nimanui.
Coseste, are grija de gradina si taie lemne singur. Ba chiar le ofera sprijin si vecinilor care au nevoie de mainile lui harnice.
Pe cand avea numai 25 de ani, Claudiu a fost diagnosticat cu tromboflebita Burger. Ca sa-i salveze viata, medicii i-au amputat ambele picioare, la distanta de cativa ani. De atunci, Claudiu a invatat sa faca totul singur. Cat e ziua de lunga nu sta locului o clipa.
Cei care doresc sa-i dea o mana de ajutor lui Claudiu Sarca il pot contacta la numarul de telefon 0766 328630
Claudiu Sarca: „Prima data mi-a fost greu, credeam ca am piciorul, ma dadeam jos din el, ma sprijineam si cadeam, am zis: cred ca nu mai pot face nimic, dar am inceput, incet, incet. Putere imi da faptul ca am nevoie de una de alta.”
Claudiu si-a construit unelte de care sa se ajute si reuseste sa aiba alaturi de sotia lui o gospodarie de invidiat.
Claudiu Sarca: „Coasa e facuta dintr-un varf de coasa rupta, i-am dat doua gauri si am prins un maner si cu ea cosesc buruiana. Eu nu dorm ziua, niciodata nu am timp.”
Vecina: „Cred ca sunt care au picioare au maini si nu fac, stau la crasma, el are prea multa energie.”
Din cateva lemne si bare metalice, Claudiu si-a incropit un carut cu care sa se poata deplasa. A primit cadou un carut de spital, dar e defect. Un vecin din comuna lor, Roscani, judetul Vaslui, a scris povestea lui Claudiu pe Facebook. Si le cere oamenilor milosi sa-l ajute pe barbat sa obtina un mini-ATV. Claudiu ar fi vrut sa si-l cumpere singur, dar banca nu a vrut sa-i acorde un imprumut, din cauza invaliditatii sale.
Remus Bob, consatean: „Este un om foarte muncitor si gospodar, pune tabla pe casa, harageste si mi-a intrat in suflet acest om. L-am vazut fara ambele picioare, numai in maini nu a lucrat.”
Singurul venit al familiei lui Claudiu este pensia lui de invaliditate, de 700 de lei.
sursa http://stirileprotv.ro

Este adevărat că, unui om bolnav, nu trebuie să-i facem Sf. Maslu, deoarece moare? Dumnezeu ne învaţă: „Precum este adevărat...
Deși mierea de albine și zahărul sunt la fel de dulci, există o diferență profundă între aceste două alimente, reprezentată...
Pe vremea împărăției păgânului Maximian, cumplitul muncitor al creștinilor, toată lumea era acoperită cu întunericul păgânătății închinării la idoli. Atunci...
Iubiți credincioși, Domnul nostru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, Care a dat dar și putere ucenicilor Săi, de a vindeca tot...
Dacă îl stăpâneşte pe om zgârcenia, boală mai mare nu există. Economia este bună, dar să ia aminte omul ca...
Arhimandritul Emilian a fost egumen al Mănăstirii Simonos Petras din Muntele Athos între 1973 și 2000, de la care a...
Înaintea acestor vindecări, nu rareori Domnul spunea: Fiule, iertate îți sunt păcatele tale (Marcu 2, 5), după care urma izbăvirea de boală....
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău