Liturghie arhierească în biserica „Sfântul ierarh Nicolae” din satul Vînători, raionul Nisporeni
9:22, vineri, 29 noiembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: biserica, copii, episcop petru, liturghie, pomenire

La 28 noiembrie 2013, când Biserica Ortodoxă face pomenire Sfântului Paisie Velicicovski, Preasfințitul PETRU, a liturghisit în biserica “Sf. Ier. Nicolae” din satul Vînători, raionul Nisporeni.
După tradiție, Preasfinția Sa a fost întâmpinat de protopopul de Nisporeni, protoiereul mitrofor Vitalie COZARI, parohul bisericii, protoiereul Emilian Mihailiuc, numeroși creștini, dar mai ale, un număr impresionant de copii.
În cadrul Sfintei Liturghii, parohul bisericii, protoiereul Emilian a fost decorat cu distincția Medalia Eparhială “Sf. Bin Cneaz Alexandru Nevski”, gr. II, în semn de apreciere și recunoștință pentru activitatea sărguincioasă pe care o depune spre binele și întru mărirea Bisericii noastre Ortodoxe, părintele Emilian fiind și duhovnicul protopoiatului Nisporeni.
În cadrul cuvântării predicatoriale rostite după citirea pericopei evanghelice, Ierarhul a vorbit despre felul cum trebuie să educăm copiii, pentru a le asigura acestora un trai conform legilor Dumnezeiești. Preasfinția Sa a amintit și crâmpeie din viața sfinților prăznuiți astăzi, mai ales din cea a sfântului Paisie Velicicovski, activitatea și opera lui fiind foarte importante în dezvoltarea creștinismului din țara noastră.
Preasfinția Sa a mulțumit părintelui Emilian pentru invitație, îndemnând credincioșii, la plecare, să fie ascultători de duhovnicul lor, să urmeze la biserică și să fie treji în fața ispitelor vieții. Pentru merite deosebite, ctitorii sfântului locaș s-au învrednicit de Diplome Arhierești.










După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de...
În prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea celor adormiţi, zi cunoscută din străvechi...
În vremurile cumplite cele mai de pe urmă, cînd s-au înmulţit păcatele noastre, s-au înmulţit şi primejdiile asupra noastră, încît...
Sfântul Ioan s-a născut cu puţin timp înainte de anul 10 d.Hs., în Betsaida Galileii, primind numele de Ioan, care...
Era un om oarecare, stăpîn al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea...
Învierea lui Lazăr este sărbătorită în Biserica Ortodoxă cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos în Ierusalim. Cele...
Sfinţii Părinţi compară adesea Postul cu călătoria de patruzeci de ani a poporului ales în pustiu. Ştim din Biblie că...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău