Header image

Liturghie arhierească în Duminica Ortodoxiei la Mănăstirea Curchi

16:24, duminică, 21 martie, 2021 | Cuvinte-cheie:

Ortodoxia este viaţă. Dacă nu trăim ortodoxia, pur şi simplu nu suntem ortodocşi, indiferent de ce convingeri formale am avea.….Ori eşti ortodox în fiecare clipă a zilei, în fiecare situaţie a vieţii, ori nu eşti deloc ortodox. Ortodoxia noastră nu se manifestă doar în concepţiile religioase, ci în fiecare lucru pe care îl facem sau îl spunem. (Pr. Serafim Rose)

În prima Duminică a Postului Mare, Duminica Ortodoxiei, Preasfinţitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al Sfintei Mănăstiri Curchi a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, la Biserica „Sfântul Nicolae” a așezământului monahal.

În aceasă Duminică sărbătorim triumful adevărului credinței creștine care a fost formulat la al 7-lea Sinod Ecumenic de la Niceea, ca apărare a închinării la icoane și moaștele sfinților. Această Duminică ne amintește despre interdependenţa și legătura strânsă dintre conţinutul credinţei ca dogmă şi trăirea ei în Biserică.

Ortodoxia este trăirea după cuvântul Mântuitorului Hristos: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa!”, un mod de viaţă care presupune trăirea Adevărului-Hristos, adică a Dragostei dumnezeiești. Astfel, Ortodoxia nu poate fi definită decât prin trăirea în comuniune de iubire atât cu Dumnezeu, cât şi cu aproapele.

„Ortodoxia este adevărul despre Dumnezeu, despre om și despre lume, așa cum ni l-a dat Însuși Dumnezeu cel Întrupat prin învățătura Sa desăvârșită. Așa cum l-a exprimat mai târziu cugetul și inima dumnezeiescului Pavel. Așa cum l-a descris ucenicul iubirii și alți apostoli și evangheliști cu lumina cerească a Sfântului Duh. Ortodoxia este acea sinteză minunată dintre dogmă și obiceiuri, dintre teorie și practică. Așa cum ne-a fost predanisită de către părinții duhovnicești ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei și, mai târziu, ai Sfântului Munte”, ne spune părintele Efrem Athonitul.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Siluan a adresat un cuvânt de învățătură, în care a reliefat semnificaţiile istorice şi doctrinare ale Duminicii Ortodoxiei. „Parcurgând această perioadă deficilă cu care se confruntă întreaga omenire, să dăm dovadă de o trăire autentintă a Ortodoxiei. Să dăm slavă lui Dumnezeu și să-i mulțumim mereu pentru marele Dar oferit nouă, de a ne face părtași la Viața Lui, la Adevărul Lui, la Dragostea Lui, rugându-L să ne călăuzească pe unica cale sigură, care să ne ducă, în Împărăția Sa cea fără de sfârșit!”, a menționat ierarhul.

„Să ne apropiem de Domnul Iisus, Care iubeşte oamenii, şi, cât încă mai avem zile, să mărturisim numele Lui ca singurul nume mântuitor, şi să strigăm după ajutor – singurul ajutor care este neschimbat şi care aduce mântuirea. Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii şi ne mântuieşte!”

Sursa: https://manastireacurchi.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com