LOC NOU. Am pierdut metaniera

Am pierdut metaniera, pe undeva prin casă. Un cerculeț mic din opt sîmburi de măsline,atît cît să încapă pe degatul arătător, pe care Părintele Tihon iernile l-a meșterit și sudat cu o fibră de la unealta sa de pescuit. Ca o verighetă.„Ia-o , – mi-a zis , – sper să te-ajute!” Are părintele darul de a pune în lucrurile mici adevăruri mari. Cu metaniera aceasta am învățat să-mi număr pașii, gîndurile, căderile și urcușurile. Cu ea am învățat pe dinafară o groază de texte din Dostoievski și Brodsky. Cu ea mai ales , sîmbure cu sîmbure, am deprins rugăciunea, viața. Doar că veșnic o pierd . Lunecă de pe deget și atunici o caut pe urmele mele de mă smintesc. Prin lada de gunoi .Pe raftul de blide.În locurile de mînie și trîndăvie. Sub piernă. Pe masă .Printre cărți. Prin buzunare. De asta dată însă nu este niciunde. ”Poate am pierdut-o definitiv?” – îmi zic păgubaș? „Nu cred, caut-o – răspunde celălalt eu din adîncuri, -și-a găsit un loc nou și-ți cearcă voința.”

Ion Bradu