O familie din comuna ieşeană Popricani a primit duminică, 1 noiembrie, cheile de la o casă modernă construită de Bogdan Tănasă şi voluntarii pe care-i coordonează. Familia Frunză din satul Moimeşti, comuna Popricani, trăieşte de 5 ani în două camere după ce casa le-a luat foc.
Nu au avut posibilitatea să-şi ridice o locuinţă mai mare, iar din cauza greutăţilor fianciare copiii erau în pragul abandonului şcolar. Împreună cu rude, vecini, prieteni sau pur şi simplu oameni cu suflet mare în numai o lună Bogdan a ridicat de la zero o casă cu trei dormitoare, bucătărie, baie şi hol, toate complet mobilate.
‘’S-au investit 18.000 de euro, a fost multă muncă, dar am reuşit să o construim într-o lună. Este o familie sărmană, cu mulţi copii, care avea nevoie de o casă nouă, mai ales că acum ne aflăm în prag de iarnă. A ieşit foarte bine, am avut ajutor de la oameni care ne-au ajutat de fiecare dată’’, spune Bogdan Tănasă, iniţiatorul campaniei Casa Share.
Membrii familiei îi sunt extrem de recunoscători pentru ajutorul primit.
„Aveam mare nevoie de o casă pentru că suntem multe persoane. Acum a venit domnul Bogdan şi ne ajută. Îi suntem foarte recunoscători pentru tot ce face pentru noi. Dumnezeu să-i dea sănătate. Este un om cu suflet mare. Noi nu am fi avut posibilitatea să construim singuri’’, spune Doina Frunză, mama copiilor.
Bogdan Tănasă spune că demersul lui va continua. Deja a găsit o altă familie sărmană care are nevoie de casă.
 sursa http://adevarul.ro
646x404