„M-ai chemat! Am să te ajut!”
7:00, miercuri, 1 aprilie, 2015 | Cuvinte-cheie: ajutorul Maicii Domnului, Arhimandrit Sofian Boghiu, inchisoare, ioanichie bălan, maica domnului, rugăciune

Să vă spun o mică istorioară de la închisoare. Cineva a fost închis şi a stat 20 de ani în închisoare, un tânăr îmbătrânit în suferinţe. Într-o anchetă extraordinar de grea, i s-a terminat răbdarea şi şi-a pus în gând să găsească un mijloc ca să-şi curme viaţa. Şi-a adus aminte însă, că în tinereţe, când era liber, bunica îi spunea: „Când ai un necaz mare, să te rogi Maicii Domnului!”. Şi-a adus aminte de acest lucru, şi spunea el: „Către Mântuitorul n-aveam curajul să mă rog – pentru că a avut şi el greşelile lui – dar către Maica Domnului, care a fost şi ea pământeană ca şi noi, m-am rugat! Scurt. O rugăciune la disperare: Maica Domnului, nu mai pot suporta durerile şi presiunile care mi se fac aici! Ajută-mă!”.
Se ruga în celulă. Şi peste câteva clipe vede intrând prin uşa înaltă a celulei o făptură în alb cu un Prunc în braţe: „M-ai chemat! Am să te ajut. Fii în pace!”. Şi a plecat mai departe. Nu l-au mai chemat după aceea la anchetă. L-au mutat într-un alt loc, la Polul Nord undeva, şi toată viaţa lui de după aceea – că a trăit încă mulţi ani în închisoare – a avut o viaţă foarte liniştită în sufletul lui, deşi suferinţele din afară erau destul de grele din când în când. Maica Domnului l-a ajutat în momentul următor după rugăciunea sa.
Această întâmplare o ştiu de la cel care a păţit-o. El mi-a spus-o. Şi în închisoare nu se minte! În închisoare spune fiecare ce are curat în inima lui. Mi-a spus bietul om ce a păţit şi cum i s-a rezolvat problema lui.
Din Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Sofian, Editura Episcopiei Romanului, Roman, 1997, p. 63-64

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacele şi icoasele: Condac 1 Ţie, Maicii Lui Dumnezeu şi Împărătesei celei...
Maica Domnului este stăpâna Cerului. Ne iubeşte şi stă într-un plâns continuu pentru noi. Ea e supărată pe toţi aceia...
Maica Domnului este Maica Domnului, Maica Mântuitorului Hristos. O mamă totdeauna este foarte sensibilă faţă de fiul său, copilul său…...
Într-o zi, este adus în Unitatea de Primire Urgentă din Piatra Neamț, un băiețel de 2 ani și ceva în...
În zilele împăratului Justinian a fost adus brâul Născătoarei, din Episcopia Zila şi s-a pus în sfânta raclă şi aşezat...
Rugaţi-vă cu încredere la Maica Domnului, dar să nu încetaţi de a fi cu focul aprins în inimă pentru Hristos...
Atunci când vii să te rogi împărătesei, Maicii lui Dumnezeu, crede cu tărie, înainte de rugăciune, că nu te vei...
