Header image

Mă mut la prietenul meu – (concubinajul)

Una dintre cele mai mari probleme ale noastre astăzi este trăirea în concubinaj. Doi tineri se hotărăsc să se mute împreună fără să fie cununaţi de Dumnezeu în Biserică şi fără să aibă acte la starea civilă. Poate visau de mult la acest lucru, şi acum e aşa simplu, nu mai au nevoie să facă nuntă, să adune atâta lume ca să se poată bucura unul de altul, ci trebuie doar să vrea şi gata.

Foarte mulţi tineri în ziua de astăzi fac lucrul acesta, mai ales pentru că a început să pară ceva normal sau chiar mai rău pare un pas firesc în viaţă pe care toată lumea trebuie să-l facă. De câţiva zeci de ani încoace numărul divorţurilor a crescut destul de mult, mai ales ca o consecinţă a felului cum privesc tinerii căsătoria.

„Şi ce dacă mă mut împreună cu prietenul meu (sau cu prietena mea), toată lumea face aşa, vremurile s-au schimbat, nu mai e ca înainte. Eu nu cred că e păcat.” Asta este ideea cu care se consolează cei care se mută împreună şi încă îi mai mustră conştiinţa.

Sfinţii ne spun că este unul dintre cele mai mari păcate, desconsinderându-L pe Dumnezeu şi ajutorul Lui.

Să ne gândim mai întâi la cei căsătoriţi: dacă cumva se ceartă din diferite motive şi ar avea gânduri de despărţire, părinţii i-ar sfătui imediat şi i-ar îndemna staruitor să se împace. Naşii lor la fel ar discuta cu ei şi ar încerca să-i ajute ca să-şi rezolve supărările. Prietenii şi colegii care ştiu că cei doi sunt căsătoriţi de ceva timp i-ar consola şi i-ar încuraja să se împace. Toată lumea ştie că ei sunt căsătoriţi, toată lumea e conştientă că în căsătorie mai apar certuri şi neînţelegeri şi e normal să le rezolvi, şi astfel toţi cei din jurul lor i-ar sfătui să se împace pentru că o familie nu se desparte aşa uşor. Majoritatea celor din jur îi vor sprijini să nu se despartă, să ierte şi să meargă înainte.

Când te căsătoreşti mergi în faţa lui Dumnezeu cu aleasa ta (alesul tău) şi auzi cum spune preotul „ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă”. La nunta participă zeci sau chiar sute de oameni şi sunt martori ai unirii voastre. Din acel moment în conştiinţa lor voi sunteţi împreună, voi nu mai sunteţi numai ai voştri ci sunteţi ai tuturor. Şi gândiţi-vă că dacă mulţi dintre cei ce vă ştiu vor încerca să vă ajute când vă certaţi, cu cât mai mult oare Dumnezeu? El, cel ce v-a unit şi v-a dat puterea să fiţi împreună, va fi lângă voi mereu, în fiecare secundă a căsătoriei.

Când te căsătoreşti intri într-o mare familie şi tuturor le pasă şi vor încerca toţi să dea o mână de ajutor la greu.

Când te muţi împreună cu prietenul sau prietena, la prima supărare mai mare vei avea tendinţa să pleci, să laşi totul şi să te duci la mama. Nimic nu te leagă de el (ea), îl iubeşti dar la supărare uiţi de iubire, de toate lucrurile care vă leagă şi pleci. Părinţii nu vor insista prea mult pentru că ea ţi-e doar prietenă, iar prietenele vin şi trec. Naşii nu au cum să vă ajute, căci nu există. Prietenii, la fel, nu vor interveni pentru că sunteţi doar iubiţi şi despărţiri se mai întâmplă. Ceilalţi din jur vor zice, de asemenea, că a fost doar ceva trecător. Cei ce stau în concubinaj nu se ancorează într-o familie, ci plutesc în derivă singuri. Nu vor ajutorul lui Dumnezeu sau nu-l iau în considerare şi au impresia că vor reuşi şi singuri.

Nu vă amăgiţi singuri, n-o să aveţi puterea să ţineţi o relaţie care nu e ancorată în nimic. Gândiţi-vă că sunt tineri cununaţi care abia reuşesc să iasă din problemele lor deşi primesc atât ajutor de la cei din jur. Cum credeţi că vă veţi descurca singuri ?

Claudiu

 

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com