Mamelor, nu mai ucideti ingeri!

În societatea secularizată de astăzi, aflată în diverse crize economice şi financiare, dar mai cu seamă una spirituală, în care familia creştină se confruntă tot mai des cu grave probleme, apărarea, promovarea şi consolidarea instituţiei sacre a familiei pe baza temeliei valorilor evanghelice veşnice, trebuie să fie o preocupare permanentă a Bisericii şi a societăţii întregi.

Astăzi în timpurile sărăciei şi nesiguranţei, să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne ocrotească copiii, iar pe toţi părinţii să-i rugăm nu doar să mediteze o singură dată, dar nici să nu permită gândului de a nu primi acest sfânt dar al lui Dumnezeu.

Deşi ambii părinţi sunt în egală măsură vinovaţi pentru acest păcat strigător la cer, aş vrea în primul rând să mă adresez mamelor.

Mamă, ce e cu tine? Ai dat naștere copiilor în război şi în ruine, ai dat naștere chiar și atunci când nu a existat nici o garanție că, după o lună sau două, întreaga familie nu va muri de foame. Erai gata să mori singură, doar pentru ca copilul tău să trăiască.

Și acum – în vremuri de prosperitate relativă– îţi dai propriul copil nenăscut (și, uneori, nu doar unul), la ucidere fără milă. Pentru copilul din întreg univers nu era loc mai sigur decât pântecele tău. Acum, nu avionul sau mașina, ci pântecele mamei sale a devenit locul cel mai periculos pentru copil.  Uciderea se savârşeşte tocmai în acest loc, în care este prezentă, într-un chip deosebit, mâna lui Dumnezeu.  Ce s-a întâmplat cu tine, mamă?

Din păcate, prea mulți oameni cred că avortul este o intervenție chirurgicală obişnuită. Mergând la acest pas multe dintre femei nu meditează câtuşi de puţin la consecinţele acestui grav păcat. Căci dacă orice păcat nu rămâne nepedepisit la Dumnezeu, acesta cu siguranţă va avea  o „răsplată” aparte.

A vorbi despre avort înseamnă a ne referi, potrivit moralei ortodoxe, la cel mai mare păcat pe care îl poate săvârşi cineva în lume. La începutul creştinismului, trei păcate erau considerate a fi cele mai grave: apostazia, uciderea şi desfrânarea. Avortul se pare a fi sinteza acestor trei păcate laolaltă şi încă ceva mai mult.

Avortul nu este o intervenţie banală şi „sigură”, fără urmări… nu este îndepărtarea unei „mase amorfe de ţesuturi”. Şi nu importă că acest copil are o oră de la zamaslirea sa sau 12 săptămâni. Este un omor!

Mamelor, lăsaţi copiii să se nască după legea lui Dumnezeu. Nu vă ucideţi copiii, că ucideţi suflete nevinovate şi vă pierdeţi propriul suflet. Astăzi se avortează milioane de copii pe an! Iar ceea ce este mai dureros este faptul că cele mai multe avorturi le fac mamele creştine ortodoxe.

Dacă nu părăsim acest cumplit păcat, ne va merge tot mai rău. Se destramă familiile, pierzându-şi scopul; casele noaste se pustiiesc, copiii fiind din ce în ce mai puţini pe pământ; cancerul ne va ucide tot mai multe mame, se vor înmulţi divorţurile, războaiele, cutremurele, sectele, căci uciderea, desfrâul şi necredinţa grăbesc sfârşitul lumii.

Să ne protejăm copii nu doar la 1 iunie de Ziua Internațională a Copiilor, dar să-i protejăm mereu ca pe cel mai de preţ dar primit de la Dumnezeu. 

Mamelor, nu mai ucideţi îngeri!

Natalia Lozan