Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, s. Ţîpova, r. Rezina

Mănăstirea Ţipova

Înfiinţată în veacul al XII-lea, reînfiinţată în 1994

Mănăstirea Ţipova este una din cele mai vechi aşezări monahale de pe teritoriul Basarabiei. Situată pe marginea satului Ţipova, ce se află la o distanţă de 15 km de la şoseaua Orhei-Rezina, săpată în stîncă înaltă de pe malul Nistrului, ea reprezintă un punct de atracţie pentru o mulţime de turişti din republică şi de peste hotare.

Descrierea mănăstirii şi a braniştei locale Trecînd pe lîngă complexul monastic din deal, ce adăposteşte în prezent o mică obşte de fraţi, ne îndreptăm spre schitul săpat în stîncă, care se află puţin mai în vale, pe o terasă abruptă a malului, aşteptînd cu răbdare să fie populată din nou de sihaştri şi zăvorîţi. “Cărăruşa aşternută sub nucii bătrîni ne scoate în zăvoaie şi poieniţe pitoreşti, întinzîndu-se pe coasta povîrnişului pînă la apa Nistrului. Scările de piatră coboară în zigzag într-o rîpă adîncă. Poteci înguste, încărcate de taine şi vrajă, te poartă printre stînci ciudate, te scot pe neaşteptate pe maluri primejdioase de prăpastii. Ansamblul monastic Ţipova e um impresionant muzeu în aer liber. Pe piscul primejdios, situat între rîpa Blănăreiţei şi Valea-Satului, se vîd şi azi ruinele unui orăşel mort, propulat pînă la era noastră de triburi getice. Rîuşorul Ţipova, coborînd spre Nistru, formează numeroase cascasede cu o înălţime de 10-16 metri, care au pus cîndva în mişcare pietrele multor mori de apă.” “Aici, pe cîţiva kilometri de-a lungul malului Nistrului, au fost descoperite sute de morminte ale istoriei şi culturii noastre antice. Braniştea e unicală prin diversitatea bogăţiei arheologice: sate şi orăşele străvechi, cetăţi, biserici, schituri şi cimitire sînt săpate în malul priporos. Mănăstirea, ocrotită de stînca milenară, le-a servit moldovenilor veacul la rînd drept scut de apărare în lupta lor dîrză pentru libertate şi independenţă. Mănăstirea – bastion, care a salvat atîtea şi atîtea generaţii de băştinaşi de robia tătaro-turcească, e o expresie vie a memoriei poporului.” (Todor Ţopa, Ţipova, în cartea Mănăstirele basarabene, Chişinău, 1995, p.82-86)

Această fortăreaţă duhovnicească “este, după părerea specialiştilor, una dintre cele mai importante din toate complexele monastice de pe malurile Nistrului. Mănăstirea uimeşte prin dimensiunile ei şi prin mulţimea de încăperi, legate prin treceri interioare.” Ansamblul în cauză este compus din trei complexe monastice, săpate în malul abrut al Nistrului, la o înălţime de 100 metri de la apa rîului. Primul complex, alcătuit dintr-o bisericuţă cu hramul Sf.Cruci şi cîteva chilii, este cel mai depărtat şi greu accesibil şi se presupune că a luat naştere în veacurile XI-XII. Al doilea complex e mai mare, avînd biserica Sf.Nicolae săpată în stîncă în veacurile XIV-XV, iar al treilea complex, cel mai nou şi mai numeros în incăperi, datează din secolele XVI-XVIII. În total aici s-au păstrat 18 încăperi, care sînt unite între ele cu scări, treceri interioare şi balcoane. Se remarcă, mai ales, biserica Adormirii, care este spaţioasă, cu pereţi tencuiţi şi o boltă semisferică ce imită cupola. “De mănăstirea de la Ţipova sînt legat multe legende. Una dintre ele zice, că anume aici Ştefan cel Mare şi Sfînt s-a cununat cu soţia sa Voichiţa. Alta spune, cum că aici, în această mănăstire, şi-a sfîrşit viaţa poetul mitologic grec Orfeu, iar mormîntul lui se află într-o nişă de la poalele cascadei şi-l poţi recunoaşte după o lespede cu şapte găuri…”  (Todor Ţopa, Ţipova, în cartea Mănăstirele basarabene, Chişinău, 1995, p.82-86)

Dar să cercetăm puţin istoria acestei mănăstirii minunate. Arhimandritul V.Puiu, în lucrarea sa întitulată Mănăstirile din Basarabia editată în 1919 la Chişinău, menţionează: “Cînd şi de cine a fost înfiinţat acest schit, nu se ştie. Se presupune că acest schit ca şi toate peşterile săpate în malurile Nistrului, a sjulit creştinilor ca refugiu de frica tătarilor încă de prin veacul al XIII-lea. După ce vremile s-au liniştit, monahii au ieşit deasupra malului, întemeind schitul cu gospodăria de astăzi, îndeosebi după 1756, cînd pămîntul schitului a fost dăruit de către Radu Racoviţă mănăstirii Dobrovăţ din judeţul Vaslui. În 1776 schitul a fost reînnoit de monahul Vartolomeu, întemeietorul mănăstirii Saharna, care găsindu-l părăsit, i-a reparat chiliile şi biserica şi a reînceput slujbele în ea. La 1813 mănăstirea s-a văzut ameninţată să piardă o parte din pămîntul ei, pe care voia să ia un oarecare moşier Ioan Sacherlaş. Nacialnicul (stareţul) mănăstirii ieromonahul Laurenţiu s-a adresat cu plîngere către mitropolitul Gavriil. Mitropolia a comunicat chestiunea departamentului pentru a lua apărarea mănăstirii, dar rezultatul nu se cunoaşte. Desfiinţarea schitului are loc în 1842. În acel an tot pămîntul îi este luat şi trecut mănăstirii Căpriana, iar schitul alipit la mănăstirea Saharna de care depinde pînă astăzi.” Din alte izvoare aflăm despre complexul monastic din deal, în care s-a reînfiinţat actuala mănăstirii, că a fost înălţat în 1828.

Istoricul Zamfir Arbore în opera sa Basarabia în secolul XIX editată în 1898 la Bucureşti, pp.335-336 relatează că pe atunci schitul Ţipova avea o bibliotecă în cărţi româneşti din veacurile XVII-XVIII. Obştea era compusă din 16 călugări, toţi români. Moşia schitului număra 420 desetine pămînt, din care numai 20 desetine se cultivau, restul era pădure şi piatră; mai aveau şi o prisacă. “O relatare amplă despre locurile sfinte de la Ţipova conţine şi monografia Bessarabia, tipărită în 1903, la Moscova: “Mănăstirea de lîngă Horodişte e plasată original, pe un loc excepţional de frumos. Stînca de piatră scoate în relief spre rîu numai faţadele, însăşi mănăstirea, biserica, 15 chilii şi trapeza sînt camuflate în interiorul malului. În stîncă e săpată şi clopotniţa, care are patru clopote, cel mai mic cîntăreşte 20 de funturi, cel mai mare – 6 puduri. Spre vest dealul este acoperit cu o dumbravă, spre nord-est povîrnişul cade brusc în albia Nistrului, iar sus pe platou, în partea de sus, se întind ogoarele şi fînaţurile mănăstirii. Un izvor modest de existenţă pentru călugări serveau şi viile, moară de apă. De pe malul stîng se deschide spre rîu o priveleşte fermecătoare, se văd desluşit peşterile bisericii din stîncă şi chiliile, pe coama dealului se înalţă o altă biserică, cu două vii şi o livadă în preajmă, toate inundate de verdeaţă.”

Din 1842 pînă în 1919 schitul Ţipova a fost supus şi administrat de mănăstirea Saharna. Biserica din deal s-a reînnoit în 1912 prin strădania stareţului mănăstirii Saharna, ieromonahul Inochentie. În 1919, sub conducerea arhimandritului mitrofor Sofronie Neaga, venit de la Saharna, schitul Ţipova devine independent şi în cîţiva ani înfloreşte considerabil. “În 1923 personalul obştii era compus din 21 slujitori: 3 ieromonahi, 1 ierodiacon, 3 monahi, 6 fraţi rasofori şi 8 fraţi de ascultare. S-a mărit şi averea mănăstirii, numărînd: 2 ha vie, 1 ha livadă, 1 ha grădină de zarzavat, 2 ha vatră neproductivă şi 3 corpuri cu cu rînd.” Cu regret am constatat că în arhiva mănăstirii nici măcar lista stareţilor nu s-a păstrat. Bătrînii satului Ţipova îşi amintesc că în 1940 la biserica din stîncă s-a schimbat iconostasul vechi cu icoane valoroase, dar nu se cunoaşte soarta lor. În anii războiului mănăstirea Ţipova a fost parţial distrusă în luptele crîncene de la Nistru.

Cu venirea sovieticilor destinul locaşului sfînt era pecetluit. În 1949 ansamblul monastic a fost închis şi deposedat de pămînt împreună cu toate bunurile gospodăreşti. Obştea, rămînînd fără adăpost, s-a împrăştiat pe la alte mănăstiri, care încă mai activau. Complexul monastic din deal a fost preluat de colhoz, biserica s-a transformat într-un depozit de tutun, iar schitul rupestru a fost jefuit şi distrus. Totuşi mari demnitari şi-au dat seama de valoarea unicală a acestei comori istorice a neamului nostru. “În 1975 a fost luată sub ocrotirea statului. Dar puţina-i popularitate şi indiferenţa noastră au adus complexul monastic la un adevărat dezastru. Pînă astăzi pe pereţii schitului se păstrează inscripţii ruşinoase şi fel de fel de iscălituri ale unor turişti needucaţi.

În 1990 o grupă de arhiologi din Leningrad în urma unor săpături efectuate la schitul rupestru au descoperit un schelet de femeie în vîrstă de 25 ani, care datează din veacul al XV-lea, începutul veacului al XVI-lea. Istoricii cunosc că Ştefan cel Mare şi Sfînt de multe ori a vizitat aceste meleaguri, în luptele sale cu tătarii. O legendă afirmă, că marele domnitor s-a cununat în această mănăstirii cu una din soţiile sale, care după moarte a fost îngropată în acest loc sfînt. Arhiologii au presupus că poate fi vorba de una din primele soţii ale lui Ştefan, Maria Moşanca. Este doar o ipoteză încă neconfirmată ştiinţific. Din nefericire şansa elucidării acestei enigme este minimă, pentru că arhiologii ruşi revenind în Rusia au dus cu ei toate descoperirile făcute pe teritoriul nostru. În 1993 muzeul în aer liber şi-a încetat activitatea. Asociaţia “Fenix” a părăsit această mănăstirii şi ne-au părăsit toate informaţiile şi obiectele istorice legate de braniştea “Ţipova”.

Peste un an de zile în complexul monastic din deal s-a reînfiinţat noua mănăstire, condusă de ieromonahul Andrei, ca mirean Alexei Iascisen, care cu ajutorul credincioşilor satelor din împrejurimi în 1994 a început restaurarea bisericii Adormirea Maicii Domnului şi două corpuri vechi de chilii. În 1995 obştea mănăstirii număra numai 2 călugări, iar în 1996 – 3 vieţuitori. Din această cauză renovarea complexului se desfăşura greu. Reparaţia bisericii Adormirii a fost finisată după anul 2000. Ea are dimensiune mijlocie. Planometria ei este dreptunghiulară, avînd absidele laterale în formă pătrată şi puţin evidenţiate. Absida altarului deasemenea este pătrată. Biserica are o tindă, deasupra căreia se înalţă clopotniţa. În prezent are un iconostas simplu cu trei registre. Pereţii interiori au fost picraţi în stil realist împodobit cu ornamentele florale.

După doi ani de activitate, în 1996, ieromonahul Andrei a fost transferat la o parohie în raionul Camenca. În locul lui în primăvara lui 1997 a venit ieromonahul Antim, care peste doi ani, în 1999 a fost înlocuit cu arhimandritul Policarp Bârnaz.  Sub conducerea arhimandritului Policarp a fost finisată reparaţia complexului monahal din deal şi începută restaurarea complexului rupestru.  În prezent părintele Policarp conduce mica obşte compusă din 10 vieţuitori. Un oarecare venit aduce schitul rupestru, vizitat de turişti din republică şi de peste hotare, unde această perlă a patrimoniului naţional este inclusă în cele mai prestigioase cataloage şi prospecte turistice din Europa.

Vă invităm să vizitaţi acest colţişor de rai din ţara noastră, care a văzut faptele eroice ale marilor voievozi, şi a ocrotit poporul nostru în faţa duşmanilor, dar mai ales a fost martorul biruinţelor spirituale a multor sihaştri, prin rugăciunile cărora neamul nostru nu s-a pierdut, călcat de multe neamuri, ci viază şi luptă să-şi păstreze identitatea naţională şi spirituală. Sperăm cu ajutorul lui Dumnezeu să devenim urmaşi demni de gloria strămoşilor noştri.

Romeo Cemîrtan