Mănăstirea Ciuflea – Duminica a XXIV după Cincizecime – Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Mănăstirea Ciuflea – Duminica a XXIV după Cincizecime – Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina

11:58, duminică, 1 decembrie, 2019 |

În Duminica a XXIV după Cincizecime, numeroși credincioși chișinăuieni însetați de Cuvântul Domnului au pășit pragul Sfintei Mănăstiri Ciuflea, pentru a înălța rugăciuni către Împăratul Ceresc.

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de către Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae, Duhovnic-administrator al Mănăstirii Ciuflea, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi slujitori.

În această frumoasă perioadă a Postului Naşterii Domnului fiecare zi reprezintă o nouă treaptă spre întâlnirea cu Pruncul Sfânt în ieslea Betleemului, dar mai ales o etapă în care fiecare credincios este dator să îşi pregătească sufletul pentru Marele Praznic al Naşterii Domnului.

Sfânta Evanghelie din Duminica a XXIV-a după Pogorârea Duhului Sfânt a fost rânduită de Biserică să fie citită în această primă duminică a Postului Nașterii Domnului, pentru că este plină de învățături în ceea ce privește urcușul nostru duhovnicesc spre marea sărbătoare a Nașterii lui Hristos, deoarece Dumnezeu, ‘bogat fiind întru milă (Efeseni 2, 4), a voit ca prin Hristos Domnul ‘să arate în veacurile viitoare covârșitoarea bogăție a harului Său’ (Efeseni 2, 5-7).

Evanghelia de azi e o lumină a folosirii bogăției ca dar al lui Dumnezeu care trebuie împărțit de cel bogat cu oamenii săraci. Acest adevăr este rezumat de poporul român în următoarele cuvintele inspirate din Evanghelie: ‘Dar din dar se face Rai’. Adică din darurile primite de la Dumnezeu trebuie să facem și noi daruri, ca să intrăm în Împărăția milostivirii lui Dumnezeu, după ce ne-am îmbogățit sufletește în relația noastră cu Dumnezeu, în har. De fapt, numai când devenim milostivi primim bucuria Raiului în sufletul nostru, întrucât ne asemănăm cu Dumnezeu Cel Milostiv.

Răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie au fost date de corul Mănăstirii Ciuflea, dirijat de presbiterea Olga Ghețiu.

Sfânta Liturghie a fost urmată de slujba unui Tedeum în care s-a cerut mijlocirea și ocrotirea Dumnezeului Ceresc.

A urmat miruirea credincioșilor, iar, mai apoi conform tradiției toţi cei prezenţi în biserică s-au închinat la chivotele cu sfinte moaşte păstrate cu multă evlavie de obștea Mănăstirii Ciuflea.

Sursa: http://ciuflea.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com