Mănăstirea Curchi a îmbrăcat straie de sărbatoare cinstindu-şi ocrotitoarea mănăstirii
12:07, marți, 22 septembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: curchi, manastirea curchi, Nașterea Maicii Domnului
„Că iată de acum mă vor ferici toate neamurile” (Luca 1,48)
Mănăstirea Curchi şi-a deschis larg porţile pentru nenumăraţii creştini veniţi să participe la prăznuirea hramului aşezământului monahal, Nașterea Sfintei Fecioare, care înseamnă deopotrivă, rânduială dumnezeiască și bucurie omenească, căci nimic nu poate fi mai preț decât darul pe ni-l face Bunul Dumnezeu, revărsând bucurie asupra întregii lumi prin nașterea Ei. Lăcașul de închinare a devenit neîncăpător pentru mulțimea de credincioşi, care au trăit momente ziditoare de suflet și s-au rugat fierbinte alături de cler și de obștea monahală.
Serviciul divin fastuos a fost oficiat de un sobor de preoţi în frunte cu Starețul Sfintei Mănăstiri, PC Părinte Arhimandrit Siluan (Șalari). La frumosul eveniment au luat parte personalităţi din diferite domenii ale vieţii publice.
Împreună cu Părintele Exarh au coliturghisit și PC Părinte Arhimandrit Porfirie, Starețul Mănăstirii Sireți, PC Părinte Arhimandrit Nectarie, Starețul Mănăstirii Horăști, PC Părinte Arhimandrit Ioan, Duhovnicul Mănăstirii Pripiceni-Curchi, Prot. mitr. Anatolie Stefanov, Protopop de Ialoveni și un numeros sobor preoțesc din circumscripția Protopopiatului Orhei, cât și din țară.
La sfânta și dumnezeiasca liturghie au fost prezenți și reprezentanți ai autorităților centrale și locale, oameni de artă, teologi și ctitori ai acestui sfânt așezământ. Sute de credincioşi obişnuiesc să ajungă la această mănăstire, unde găsesc linişte şi alinare duhovnicească. Cu deosebită căldură şi dragoste sunt primiţi toţi pelerinii, PC Părinte Stareț Arhimandritul Siluan fiind inima sfântului aşezământ monastic, ocrotit de către Mama tuturor, Sfânta Fecioară Maria, vlăstarul prin care răsare bucuria întregului neam omenesc, întregii zidiri dumnezeiești, după cum glăsuiește una din cântările bisericești închinate ei: „De tine se bucură toată făptura, ceea ce ești plină de dar”.
La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Stareț a pus la inima creștinilor cuvânt de învățătură și zidire duhovnicească, în care a vorbit despre rolul Fecioarei Maria de Mamă a mamelor, a noastră a tuturor și cel de „Maică a vieții”, ocrotitoarea tuturor și mult stăruitoare rugătoare pentru noi la Dumnezeu; dorindu-le totodată celor adunați în Biserica Maicii Domnului la Praznicul Ei mult spor pe calea mântuirii și încununarea tuturor ostenelilor, sănătate trupească şi sufletească, rugând-o pe Maica Domnului să fie pentru poporul nostru apărătoare de primejdii şi mijlocitoare în faţa Dreptului Judecător.
Serviciul divin praznical s-a încheiat cu un Te-Deum de mulțumire și de cerere și tradiționala procesiune de înconjur a Catedralei, după care a urmat o agapă pregătită de obștea mănăstirii pentru toţi credincioşii.
Veniți, fraților, în ziua aceasta de mare însemnătate, să ne bucurăm întru Domnul, întru bucurie să-I strigăm lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru. Întru laudă să-I întâmpinăm faţa, cu psalmi de bucurie să-I strigăm (Ps. 94, 1-2). Că El ne-a făcut pe noi, iar nu noi înşine, că noi suntem poporul Său şi turma păşunii Sale (Ps. 99,2).
Împărăteasa noastră prea bună și nădejdea noastră, Născătoare de Dumnezeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Amin!
Sursa: www.manastireacurchi.md