Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului”, s. Curchi, r. Orhei

Hram: Nașterea Maicii Domnului

Stareț: Arhim. Siluan (Șalaru)

Așezare: la 12 km Vest de Orhei, sau la 33 km Nord de Chișinău

Mănăstirea Curchi, cu hramul “Naşterea Maicii Domnului”, este una din cele mai însemnate monumente ale arhitecturii moldoveneşti din Basarabia. Ea e aşezată în judeţul Orhei pe valea apei Vaticiu, la o depărtare de 12 km de oraşul Orhei şi la 55 km de Chişinău, capitala Republicii Moldova. Mănăstirea e situată în partea dreaptă a văii Vatici la poalele pădurii ce poartă denumirea de „Codru”, care în acelaşi timp este prelungirea codrilor Orheiului pe unde au trecut arcaşii lui Ştefan. Mănăstirea are un trecut cultural şi religios de două secole şi jumătate. Această mănăstire se considera pe timpuri, cît şi în prezent, a fi “cea mai frumoasă şi mai vestită mănăstire din Basarabia” Potrivit unor legende, Mănăstirea Curchi, a fost întemeiata de către Ştefan cel Mare, iar ca ansamblu arhitectural s-a format mai târziu, in veacurile XVIII-XIX. Dar această versiune este greu de verificat pentru că nu are un suport documentar. Cea mai plauzibilă versiune rămâne că Mănăstirea Curchi a fost întemeiată în anul 1773 de către fraţii Iordache şi Mihail Curchi, care la început au construit un modest schit din lemn, iar mai târziu au zidit primele biserici din piatră. Despre cei doi fraţi se ştie că au îmbrăţişat apoi viaţa monahicească, purtând numele de monah de Ioan şi, respectiv, Manasie.

Aşezarea mănăstirii Curchi e de o frumuseţe rară, datorită livezilor şi pădurii ce o înconjoară, dîndu-i tonul verde, din care apar bisericile şi clădirele albe ca nişte puncte strălucitoare, atrăgând privirile tuturor trecătorilor şi vizitatorilor care rămân fermecaţi de frumuseţea locului, a cărui imagine se întipăreşte adânc în sufletul lor.

Ca ansamblu arhitectural aceasta s-a constituit in secolele XVIII-XIX, fiind compusa din cinci biserici, stăreţie, case clădiri cu chilii, trapeză, turn la intrare, zid. Prima biserica fiind una din lemn, închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, construită în jurul anului 1775 de către Iordache Curchi, ctitor şi primul stareţ al schitului. La 21 septembrie 1810 se sfinţeşte prima biserică de piatra, în cinstea Naşterii Maicii Domnului, ctitoria lui Toader Sabău, căpitan la Dubăsarii Vechi, care avea în seama 12 vaduri. Tot el înzestrează mănăstirea cu 550 ha pămînt; la 1808 donează moşia Pripiceni de 780 ha, case in Chişinău, unde se face metocul mănăstirii. Moare la 20 februarie 1814, dar nu înainte de a primi călugăria, primind numele de Filaret, înmormântat în pridvorul bisericii. Biserica de iarna, închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, împreuna cu stăreţia veche, au fost ridicate la 1843, dar a fost sfinţită abia în 1847. Până în prezent pe peretele altarului se păstrează icoana sfântului. Biserica de vară sau biserica mare, cu hramul ”Naşterea Maicii Domnului” a fost ridicată între anii 1866-1872, din banii mănăstirii, din banii adunaţi cu condica de milă, dar s-a folosit şi piatra de la biserica veche a lui Toader Sabău.

În cimitirul mănăstirii a fost zidita între anii 1908-1909 o bisericuţă în cinstea ”Tuturor Sfinţilor”, care serveşte mai ales pentru serviciul divin, atunci cînd moare cineva din călugări. La o depărtare de 80 metri spre nord-vest de la biserica mare este se înalţă biserica Sfîntului Ierarh Nicolae, a cărei început s-a făcut în anul 1914. Finisată şi sfinţită abia în octombrie 2005. Cu un trecut cultural şi religios de peste două veacuri, mănăstirea Curchi se califică printre cele mai însemnate monumente ale arhitecturii moldoveneşti. Acest loc sacru a fost mereu un focar de cultură şi de viată duhovnicească. Anii grei a încercărilor fac ca în 1944 circa 40 monahi se refugiază în România, la mănăstirile Cernica şi Căldăruşani. Însă în 1958 puterea sovietică a izgonit călugării rămaşi, a distrus numeroase icoane, a ars literatura religioasă şi artistică de circa 4 mii de volume. Bisericile de pe teritoriul mănăstirii, au fost transformate în depozite, sau încăperi auxiliare cu o altă menire decât cea creştină. Istoricul Mănăstirii Curchi de la începutul anilor 60 ai secolului trecut ca şi a multor alte mănăstiri din Moldova are o desfăşurare tristă, căci anume din această perioadă începe numărătoarea inversă a anilor în care nepăsarea omenească s-a descoperit în toată „plenitudinea” ei.

În perioada de la anul 1959, până în a doua jumătate a anilor 90, Mănăstirea nu a avut un stăpân adevărat. La anul 1959, ea a fost înstrăinată forţat de Biserică şi în edificiile ei, precum şi în bisericile Complexului Monastic Curchi şi-a găsit adăpost indiferenţa. Pe timpul când pe teritoriul Mănăstirii „Naşterea Maicii Domnului” din Curchi, s-a aflat spitalul psihiatric, cele 5 biserici ale complexului monahal, precum şi edificiile care au servit cândva bunei desfăşurări a unei vieţi mănăstireşti, au fost lăsate la voia întâmplării.

Ruinată şi aproape distrusă arăta Mănăstirea la 27 august 1999, când conducerea ei a fost încredinţată părintelui Arhimandrit Siluan Şalaru, actualul stareţ al Mănăstirii Curchi şi Exarh al Mănăstirilor din Moldova. Mai mult decât atât, la acel moment, în biserica „Tuturor Sfinţilor”, din cimitirul mănăstirii, era amenajată o morgă, de pe timpul când aici se afla spitalul psihiatric, iar în interiorul bisericii încă mai erau cadavre umane. Dorinţa fermă a obştii monahale venită la acea vreme la Mănăstire a fost de a reînălţa Mănăstirea pentru a-i reda chipul de altădată şi pentru a o face ceea ce a fost ea – una din cele mai bogate mănăstiri din punct de vedere duhovnicesc, material, arhitectural, organizatoric cât şi din cel al vieţii mănăstireşti, căci la momentul închiderii în anul 1958, numărul călugărilor la Mănăstirea Curchi, după cum se ştie din documentele timpului, depăşea cu mult cifra de 100. Mănăstirea reprezintă nu numai un important centru spiritual, dar şi un loc de atracţie turistica. Aici cresc şi până astăzi stejari seculari, a căror vârstă este estimată la 200-350 de ani.

Astăzi la Mănăstirea Curchi, lucrările de reconstrucţie şi restaurare sunt în plină desfăşurare. Renovarea Complexului monastic a necesitat şi mai necesită încă, o muncă enormă. De asemenea, în ograda Mănăstirii şi în teritoriul adiacent a fost amenajat un parc dendrologic de orară frumuseţe. Lucrările s-au desfăşurat sub îndrumarea Academicianului Alexandru Ciubotaru, fost director al Grădinii Botanice din Chişinău. Astfel, în Mănăstire au fost sădiţi arbori şi arbuşti, unii de specii rare, care frumos se îmbină cu ahitectura sfintului lăcaş. Astăzi Mănăstirea Curchi şi-a schimbat total aspectul faţă de acum căţiva ani, dar nu este numai un loc în care muncesc zidarii ci şi un loc în care viaţa monahicească, se vrea trăită din plin. Şi acest lucru este cel mai important pentru că aceasta este menirea unei Mănăstiri – de a avea o viaţă spirituală plină şi astfel călugării să se poată ruga în pace nu numai pentru ei, dar şi pentru toţi care îşi duc viaţa de zi cu zi în lumea largă. Mănăstirea Curchi, acest rod al credinţei strămoşeşti a fost şi rămâne o filă minunată pe care scrie cifra 237 ani. Nu încape îndoială că locaşul va deveni, ca pe vremuri, un adevărat focar de evlavie şi credinţă, cetatea spirituală a tuturor oamenilor de bună credinţă. Am moştenit un bun, trebuie să-l păstram şi să-l transmitem la rîndul nostru generaţiilor viitoare.

Pentru mai multe detalii privind istoria mănăstirii Curchi accesați: http://manastireacurchi.md/category/articole/marturii-istorice/