Mănăstirea „Sf. Cneaz Vladimir” din s. Horăști, r. Ialoveni, și-a celebrat ocrotitorul ceresc în rugăciune
8:45, luni, 29 iulie, 2019 | Cuvinte-cheie: hram, manastirea horasti
În duminica a VI-a după Cincizecime, 15/28 iulie 2019, în ziua prăznuirii Sfinților Mucenici Chiric și Iulita (305) și a Sfântului întocmai cu Apostolii Mare Cneaz Vladimir (1015), mănăstirea cu hramul „Sfântul Mare Cneaz Vladimir” din s. Horăști, r-nul Ialoveni, a îmbrăcat straie de sărbătoare, cinstindu-și ocrotitorul ceresc.
La ceas de aleasă bucurie duhovnicească, în mijlocul obștii monahale și a credincioșilor prezenți a fost oficiată în Altarul de vară al mănăstirii Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie praznicală, în sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Starețul Așezământului monahal, PC Arhim. Nectarie (Gherman).
Împreună cu Starețul mănăstirii a coliturghisit și un sobor preoțesc și diaconesc, atât din țară, cât și din străinătate.
Răspunsurile liturgice la strană au fost oferite de către Grupul coral bărbătesc „Gnosis” din Chișinău.
Numeroși credincioși veniți din Bucovina (Ucraina), România, din Chișinău și din împrejurimi au luat parte la hramul mănăstirii, rugându-se alături de cler și de obștea monahală și înălțând laude și cântări duhovnicești Sfântului Mare Cneaz Vladimir, ocrotitorul ceresc al acestui sfânt așezământ monahal.
La Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie au fost prezenți și ctitorii așezământului monahal, printre care și Ex-Președintele Republicii Moldova, dl Vladimir Voronin, unul din întemeietorii și ctitorii principali ai acestei mănăstiri, zidite în cinstea Sfântului Mare Cneaz Vladimir, ocrotitorul ceresc al Excelenței Sale.
La finalul Sfintei Liturghii, preoții au oficiat un Te Deum pentru starețul și frații acestui aşezământ monahal.
În încheiere, Prot. Nicolae Bujor din capitală a pus la inima creștinilor un înălțător cuvânt de învățătură și zidire duhovnicească, dorindu-le tuturor spor pe calea mântuirii și a năzuințelor sufletești: „Priveliștea încântătoare a acestui măreț eveniment și atmosfera de rugăciune, de cântare liturgică înălțătoare și evlavia care s-a simțit în timpul Sfintei Liturghii ne-a făcut să ne simțim ca și solii Împăratului Vladimir care au participat ca trimiși ai săi la Liturghia Ortodoxă din Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol”, a arătat prot. Nicolae Bujor în cuvântul său.
La rândul său, Părintele Arhimandrit Nectarie, Starețul Sfintei Mănăstiri Horăști, a mulțumit atât clericilor oaspeți pentru împreuna slujire, dar și tuturor credincioșilor pentru prezență și rugăciune stăruitoare, dorindu-le tuturor ca Sfântul Cneaz Vladimir să le fie mijlocitor în fața Dumnezeieștii Treimi şi întărire în credinţă.
Totodată, oaspeții și enoriașii mănăstirii au fost invitați să i-a parte la agapa frățească pregătită cu mult drag de obștea mănăstirii.
Sfinte Mare Cneaz Vladimir roagă-L pe Domnul Dumnezeu să păzească și să ocrotească toate bisericile creștine, toate țările creștine și pe toți oamenii de vrăjmașii văzuți și nevăzuți. Amin.
***
Scurt istoric: Mănăstirea „Sfântul Cneaz Vladimir” este o mănăstire nouă. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Vladimir, în anul 2001 au început lucrările de construcţie pe pământurile donate de creştinii din satul Horeşti, r. Ialoveni. Iniţial s-a dorit ca pe acest loc să fie construită o mănăstire cu hramul „Naşterea Mântuitorului”, însă la decizia Mitropoliei, s-a hotărât ca Mănăstirea să poarte hramul „Sfântul Cneaz Vladimir”, dar Biserica mare ce urmează a fi construită va avea hramul „Naşterea Mântuitorului”.
A consemnat: Serghei CRUDU, teolog