Mănăstirea „Sf. Mare Mucenic Dumitru”, s. Izvoare, r. Făleşti

Mănăstire de călugări

cu hramul Sf. M. Mc. Dumitru

Anul înfiinţării: din 1990 – parohie, din 1998 – schit, din 2007 – mănăstire

Stareţ – egumen Zosima (Aftene)

Obştea – 5 persoane

MD-5931, s. Izvoare, r-l Făleşti

Tel: 0-259-94-093, 0-604-12-220

Repere istorice. Mănăstirea cu hramul închinat Sf. M. Mc. Dumitru este amplasată la 2 km înainte de intrarea în satul Izvoare, raionul Făleşti. Satul este amplasat pe un povârniş din preajma Prutului, iar denumirea vine de la izvoarele din împrejurimi. Atestat documentar la 14 octombrie 1610. Mai bine de trei secole aceste pământuri au fost proprietatea dinastiei Bantâş[1] Prima biserică este atestată la 1809, fiind din nuiele, cu pereţii muruiţi şi acoperită cu stuf, iar hramul era Sf. Parascheva[2]. Biserica a fost construită în anul 1793 şi amplasată în cimitirul vechi al satului, având şi o clopotniţă. Acest lăcaş a ars în urma unui incendiu. La începutul sec. XIX preot era Vasile Popovici, iar dascăl Toader Turovici. În anul 1835 aici slujea preotul Timofei Delinschi.

În anul 1907 proprietarul Dimitrie Bantâş ctitoreşte noua biserică din căramidă cu hramul Sf. Dumitru, dar în alt loc, mai retras în pădure, la margine de sat, să aibă acces şi satele Risipeni şi Bocşa. Se presupune că neavând biserică în urma incendiului, la anul 1900 începe noua biserică, de o rară frumuseţe, zidită în cinstea fiicei mai mici a boierului.

Iată ce mărturie vine de la localnicul Constantin Ursachi: “Această istorioară o cunosc de la bunelul meu, Vasile Rotaru, iar dumnealui o cunoștea de la tatăl său, Nichita Rotaru.

Dinastia Bantîș stăpîneau aceste pământuri de pe la începutul  secolului al XVII-lea între anii 1900-1907, cu suportul unei persoane din această dinastie și anume Dumitru Bantîș, boier pe moșia satului Izvoare construiește lăcașul sfânt – biserica cu hramul „Sfîntul Dumitru”.

Boierul Dumitru Bantîș era un om de o cultură înaltă, un gospodar bun în agricultură, avea calități deosebite în construcții și în inginerie pe acele timpuri. Avea de toate, trăia într-un conac boieresc cu 3 niveluri. Pereții din afară erau îmbrăcați cu plăci de marmură de culoare albăstrie, iar înăuntru erau îmbrăcați cu marmură de culoare albă, spoită cu fire de culoare aurie. Era bogat, dar avea și o durere mare în suflet, pe care nicidecum nu o putea tămădui.

Această durere era fiica lui mai mică, pe care o chema Duduca.[3] Ea s-a născut cu handicap. Prin ce se manifesta boala fetiței? În primul rînd, rămînea în creștere față de ceilalți copii, era mai scundă, era retrasă, puțin comunica, puțin se juca cu ceilalți copii, era singuratică, dar era foarte frumușică. Îi plăceau plimbările în sînul naturii, mai ales pe cărărușile din pădurea care se afla chiar alături de curtea boierească. Îi plăcea să strângă floricelele care creșteau în apropiere.

Boierul Bantîș știa, că fiica lui cea mai iubită, Duduca, mult n-o să trăiască. Atunci se hotărăște ca în cinstea ei, în memoria fiicei, să construiască o bisericuță mică – ca și ea mică, dar foarte frumoasă în stil Italian, singuratică ca și ea, mai departe de sat, în marginea unei păduri. Acolo iubea ea mult să se afle, înconjurată de florile pădurii, pe care îi era drag să le strângă.

La puțin timp după terminarea construcției bisericii, fiica lui dragă, Duduca, moare. Locul de odihnă pe veci este ales de tatăl fetiței, Dumitru Bantîș, și anume lângă altarul bisericii din partea de unde răsare soarele.”[4]

Potrivit Anuarului eparhial în anul 1922 locul preotului-paroh era vacant, iar cântăreţ era Ioan Brodeţchi, de 26 ani, absolvent al Şcolii de cântăreţi şi era pus în serviciu din anul 1922.[5] În anul 1924 preot-paroh este rânduit Nicolae Zlota, urmat din anul 1929 de dascălul Ignatie Moldovanu, care slujeşte circa 10 ani.

În perioada sovietică slujeşte părintele Grigorie Lupaşcu, dascăl Haralambie Dilion. În anul 1956 biserica este închisă.

Între anii 1964-1974 a fost alipit şi construit un depozit de îngrăşăminte şi chimicale, care ulterior arde în urma incendiului şi are de suferit cupola şi acoperişul bisericii.

În anul 1990 începe reconstrucţia lăcaşului, în acest sens fiind invitaţi arhitecţi de la Academia Teologică din Sankt Petersburg, Rusia. La renovarea bisericii participă activ gospodăria “Floarea Moldovei”. De rând cu sfântul lăcaş este construită cristelniţa, este lărgit, amenajat şi împrejmuit cu gard teritoriul bisericii. Din vechea biserică s-au păstrat doar icoanele şi 5 clopote, rămânând urmele unei vechi fresce.

Biserica este sfinţită la 8 noiembrie 1992 de către episcopul de Bălţi Petru (Păduraru).

“Mai târziu, în 1993, bunii noştri oameni de credinţă ortodoxă au făcut o solicitare către Mitropolitul Chişinăului şi al Moldovei ÎPS Vladimir să binecuvânteze construcţia unei noi biserici în centrul satului, fiindcă pentru oamenii în vârstă era prea greu să se deplaseze la 2 kilometri de la sat.

Dar Mitropolitul ne-a întrebat: “Dar ce o să facem cu biserica veche?”

I-am răspuns: “Să binecuvântaţi să fie un schit pentru toate satele din împrejurime”

Şi ne-a binecuvântat, pentru ce îi mulţumim”[6]

Însă reorganizarea bisericii Sf. Dumitru într-o obşte monahală a durat aproximativ 15 ani.

După redeschidere, primul preot-paroh a fost părintele Mihail Chiorescu, urmat de preotul Fiodor Mihăescu, care construieşte primele chilii pentru viitorii călugări.

Primul administrator al nou-înfiinţatului schit a fost ieromonahul Panelimon (Josan).

Din anul 2007 vine ca stareţ ieromonahul Zosima Aftene, care adună şase nevoitori şi aşezământul dobândeşte statut de mănăstire.

Ctitori. Cei care au contribuit dintru început la reconstrucţia lăcaşului au fost Vasile şi Feodosia Ursachi, apoi printre principalii ctitori sunt înscrişi Toderică Margine, Marin Dilion, Gheorghe Dilion şi Grigore Vitic.

Obştea monahală. Egumenul Zosima (Igor Aftene), stareţ, născut la 11 ianuarie 1974, satul Hlina, raionul Briceni, într-o familie de pedagogi. A absolvit 11 clase în satul Tănătari, raionul Căuşeni. Pe data de 28 august 1999 a fost tuns în călugărie la mănăstirea Noul Neamţ, Chiţcani, de către Episcopul Dorimedont (Cecan). Hirotonit ierodiacon de acelaşi episcop la mănăstirea Hagimus la 14 decembrie 1999. Hirotonia în treapta preoţească a fost săvârşită tot de episcopul Dorimedont la mănăstirea Noul Neamţ la 16 iulie 2000. Începând cu 7 octombrie 2007 este numit stareţ al schitului Izvoare de către episcopul Marchel de Bălţi şi Făleşti.

Ieromonahul Sava (Ioan Şcolinic), născut la 09 aprilie 1966, satul Heciul Vechi, raionul Sângerei într-o familie de muncitori. A absolvit 8 clase în satul natal, apoi a urmat cursurile Şcolii Profesionale de Constructori din municipiul Bălţi. La 17 decembrie 1998 a fost tuns în călugărie la mănăstirea Noul Neamţ, Chiţcani, de către arhimandritul Paisie (Cecan). În această mănăstire a primit şi hirotonia în treapta de diacon de către episcopul Dorimedont (Cecan) la 15 iulie 2000. Hirotonit ieromonah de către episcopul Marchel de Bălţi şi Făleşti la mănăstirea Căpriana pe data de 15 februarie 2009, fiind numit cleric al mănăstirii.

Monahul Hirimon (Alexei Climov), născut la 15 iunie 1983, or. Riga, Letonia. În anul 1996 familia se stabileşte în or. Tiraspol, unde absolveşte Şcoala Medie în anul 2001, apoi urmează ascultare la mănăstirea Noul Neamţ, iar din august 2011 se stabileşte în mănăstirea Izvoare.

Ascultători:

Constantin Domniţă, născut la 18 iulie 1970,  satul Pelinia, r. Drochia. După absolvirea Şcolii medii satisface serviciul militar, după care duce ascultare în mai multe mănăstiri. În această mănăstire se stabileşte din anul 2007.

Ioan Bodrug, născut la 7 iulie 1981, satul Todireşti, raionul Ungheni. După absolvirea şcolii din sat vine la mănăstire.

Domeniul mănăstiresc. Nevoitorii prelucrează 2 ha de pământ alocate mănăstirii şi amenajează teritoriul mănăstiresc.

Complexul monahal. În prezent se construiesc noi chilii şi a un hotel pentru pelerini. S-au înnoit vasele liturgice. A fost instalată o răstignire de lemn la intrarea în biserică. Sf. Litughie este oficiată în zile de sărbători, precum şi în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică. Gândul fraţilor este să liturghisească zilnic.

Mănăstirea este în aşteptarea unor noi vieţuitori, iar creştinii din localitate vor să vadă sfântul aşezământ inclus în itinerarul celor mai reprezentative mănăstiri ale republicii: „Astăzi avem o mănăstire mai rar întâlnită, la care vin credincioşi din tot raionul. Ar fi bine să fie inclusă în schema turistică a republicii, fiindcă e numai la o distanţă de 4 kilometri de la traseul principal Sculeni-Făleşti-Bălţi”[7]

„După înfiinţarea episcopiei de Bălţi şi Făleşti, episcopul Marchel acordă o atenţie deosebită acestui locaş Sfânt. Vin credincioşi din toate părţile, iar cele două biserici[8] ţin legătură permanentă pentru a satisface cerinţele credincioşilor”[9]

Viaţa şi activitatea mănăstirii este reflectată pe http://izvoare-schit.blogspot.com

 Prot. Octavian Moşin

material elaborat în cadrul  Institutului de Studii Enciclopedice a AŞM