Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dumitru”, s. Pripiceni-Curchi, r. Rezina

Hramul: Sfântul Mare Mucenic Dumitru

Stareţă: Monahia Filoteea (Railean)
Duhovnic: Egumen Ioan (Hangan)
Adresa: sat Pripiceni-Curchi, r. Rezina

Date de contact : MD-5430, sat Pripiceni-Curchi, r. Rezina
Tel.0254-65-256

Aşezare: la aprox. 90 km de Chişinău, sau la 16 km SV de Rezina

Istoric: Din istoria Mănăstirii aflăm că denumirea ei, provine de la localitatea acestui sat – Pripceni, și Mănăstirea Curchi din raionul Orhei. Apariția ei se datorează ofițerului de armată rusă Teodor Sabău, care la anul 1780, fiind căpitan de grăniceri în ținutul Sorocii, cumpără o parte din pământul boierului Dumitrache Clemente și o face danie mănăstirii Curchi din ținutul Orhei, una din cele mai bogate mănăstiri de atunci. În 1811, după serviciul militar, împreună cu soția se stabilește la Chișinău. Era om bogat, însă bogăția nu-i prea alina bătrânețele, deoarece Dumnezeu nu-i dăruise copii și probabil sub influiența convorbirilor povățuitoare a starețului Chiril de la mănăstirea Curchi, soții Sabău sau învoit să se despartă și să se călugărească.

Astfel, Teodor se stabilește la mănăstirea Curchi și e călugărit sub numele Filaret, iar soția lui sub numele de Magnisia, la mănăstirea Tabăra. A cumpărat și a dăruit mai multe desetine de pământ pe moșia Pripiceni, ceva mai târziu, soția sa, a cumpărat restul moșiei lui Dumitrache Clemente de la Pripceni, dăruind-o la fel mănăstirii Curchi, care avea circa 800 desetine de pământ în hotarele satului Pripiceni. O parte din pământ a fost sădit pădure, care și până astăzi poartă numele de Pădurea Călugărilor, restul terenurilor era folosit în scopuri agricole, lucrat de călugării și frații veniți de la Curchi.

În anul 1817, în partea de sud a moșiei se construiesc câteva chilii și un Schit de lemn în care călugării rămân a locui permanent. În 1903, în vecinătatea Schitului este pusă temelia Bisericii de piatră cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, ctitorită din fondurile mănăstirii Curchi. În 1918 slujitorii și frații schitului, nemulțumiți de faptul că cele agonisite se duceau la mănăstirea Curchi, Orhei, au ieșit în fața carelor și nu le-au permis să ia cele agonisite. Astfel, din 1920 Schitul devine oficial independent, ocârmuit de ieromonahul Petru Sacinschi.

Au urmat ani de înflorire, după care mari zguduiri sociale. Din 1939, schitul cu 40 viețuitori a fost condus de Protosinghelul Efrosente (Trofim) din Chiștelnița . În 1959 locașul a fost închis, iar averea mănăstirii confiscată: 80 ha. pământ arabil, 25 ha. pădure, o moară și o oloiniță. Până în anul 1961 edificiile mănăstirii sau aflat sub gestiunea colhozului din localitate, apoi trec sub jurisdicția Ministerului Sănătății, care deschide un spital, ce a funcționat până în 1993, când la cererea unor credincioși, edificiile au fost retrocedate. În anul 1995, Schitul este redeschis, enumeră 5 călugări și câțiva frați, condus de Ieromonahul Alipie.

În 1997 se transformă în Schit de Maici, având ca stareță pe Monahinea Varvara. Tot în acest an e luat sub stăpânirea Mănăstirii Hâncu. Din 1998, Schitul își recapătă autonomia, stareță – Mon. Serafima, ca duhovnic – Ieromonah Ioan (Hangan).

La 27 mai 2000, a fost sfințită Biserica de vară cu hramul „Sfintei Treimi”. În anul 2001 prin binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și a Întregii Moldove, Schitul de la Pripceni-Curchi a căpătat statutul de Mănăstire, stareță fiind numită Monahia Filoteea (Railean), Duhovnic – Egumen Ioan (Hangan), care sunt și în prezent.

La momentul actual, obștea mănăstirii numără: 2 preoți, 1 monah, 4 schimnice, 8 maici, 10 ascultatoare. Astăzi mănăstirea Pripceni-Curchi își recapătă faima de altădată, dangătele de clopote amintesc locuitorilor din împrejurimi despre lucrurile veșnice, peste amintirile anilor care au fost.

Icoane şi sfinte odoare: o icoană a Maicii Domnului „Bucuria tuturor scârbiţilor”, veche de peste 200 de ani.