Mănăstirea Voroneț, smerita Capelă Sixtină a Răsăritului

Zugrăvită în neasemuitul albastru care i-a adus celebritatea, Mănăstirea Voroneț este poate cea mai cunoscută dintre monumentele istorice și arhitecturale ale Moldovei, intrate în patrimoniul UNESCO.
Alături de ctitoria lui Ștefan cel Mare, același loc meritat îl ocupă și suratele bucovinene Humor, Pătrăuți, Moldovița, Probota, Biserica „Sfântul Ioan cel Nou” din orașul Suceava și Arbore. Pictura „Judecății de Apoi” este considerată de specialiști ca una din cele mai frumoase și originale opere ale Renașterii.
Mănăstire de maici – 14 viețuitoare, viață de obște – aflată la 39 km de Suceava, patru kilometri de Gura Humorului, Voroneț se adăpostește între coline împădurite cu foioase și brazi, lângă pârăul cu același nume. Mănăstirea a fost refăcută după o îndelungă prigoană comunistă, după 1989, ca și vecina ei „de peste drum”, Humor. De la Voroneț la Humor se ajunge în zece minute, iar de acolo puteți urca spre suratele Arbore, Sucevița sau spre minunata Moldovița prin Vama-Vatra Moldoviței.
Ridicată de Ștefan și Daniil, în numele victoriei
Ștefan cel Mare ridică Voronețul în doar patru luni (26 mai – 14 septembrie), în anul 1488. Tot aici, merită menționat drept ctitor și Daniil Sihastrul. Sfântul își mutase pustnicia în zona Voronețului, după sfințirea Mănăstirii Putna la 1470. Șase ani mai târziu, după înfrângerea lui Ștefan de la Războieni, voievodul se duce să își întrebe duhovnicul dacă nu ar fi mai înțelept să închine țara turcilor. Sfântul îl trimite la luptă, profețindu-i că va birui, așa cum îi mai profețise și că va ajunge domnitor. Drept recunoștință pentru pronia cerească, Ștefan zidește Voronețul, iar Daniil Sihastrul devine primul stareț al mănăstirii.
Mitropolitul Grigorie Roșca, considerat al doilea ctitor, adaugă pridvorul deschis și supraveghează îndeaproape zugrăvirea bisericii în interior și exterior. Catapeteasma este o capodoperă a artei secolului XV. Mai cu seamă ușile împărătești, cu dantelării în lemn de tisă aurit, sunt de un mare rafinament. Din păcate, numele marilor meșteri, ale căror opere nu sunt cu nimic mai prejos de cele ale unor Bosch sau Durer, s-au pierdut în uitare.
Mormântul Sfântului Daniil Sihastrul
La Voroneț odihnește Sfântul Daniil Sihastrul. Această lumină a Moldovei și-a început urcușul duhovnicesc prin locurile unde mai târziu avea să se înființeze Sihăstria Neamțului, a trecut pe la Putna și a ajuns pe treapta de sus la Voroneț. Spre sfârșitul vieții, bătrânul pustnic acceptă, după o viață în singurătate și rugăciune, a se așeza pe scaunul de stareț al Voronețului pentru a închega aici o mare lavră. Pe mormântul său din pronaosul bisericii o candelă arde mereu, la fel ca și la Putna, la mormântul fiului său duhovnicesc. Pe piatra sa scrie simplu: „Acesta este mormântul părintelui nostru David, schimonahul Daniil”.
Anonimii Renașterii moldave
Pictura, albastrul celebru, Judecata de Apoi, Capela Sixtină… Multe etichete s-au lipit pe micuța mănăstire a lui Ștefan de-a lungul vremii. Din cauza lor, există riscul de a nu vedea măreția Voronețului. Cel mai indicat ar fi să rugați o maică să vă explice semnificațiile celor cinci registre ale Judecății de Apoi, comparabile cu cele mai celebre opere ale Renașterii, de exemplu.
E minunat cât de mică e Biserica Voronețului și ce lecție de smerenie în piatră servește privitorului. Frumoasă, îmbrăcată în straie de nuntă ca o mireasă a lui Hristos, stă strânsă în ea, sub acoperișul neverosimil de larg, ale cărui streșini depășesc mult aria zidurilor.
Sursa: Vedereturistica.ro

Această cu adevărat mare şi vestită între femei, Cuvioasa şi pururea pomenita Parascheva s-a născut într-un sat al Traciei, numit...
Nota Moldova Ortodoxă: În cadrul ședinței Sfântului Sinod din 15.07.2016 (ziua pomenirii Sf. Binecredincios Ștefan cel Mare), în urma raportului PS Pancratie,...
Nu te teme, nu eşti singur. Singur este cel care nu ştie de Dumnezeu, chiar de i-ar fi toţi oamenii...
Hram – Naşterea Maicii Domnului Adresa: MD 6439, s. Vărzăreşti, r.l Nisporeni, R. Moldova tel. /+373 264/ 23 900, mob. /+373/ 671 23...
Mii de credincioși, 800 de preoți, aproximativ 400 de monahi și monahii, împreună cu elevi seminariști, au însoțit miercuri racla...
Hram: Adormirea Maicii Domnului Stareţ: Arhim. Ioan (Moşneguţu) Date de contact: MD 5421 s. Ţîpova, r. Rezina Tel. 0254 31...
Se spune că un pământ plin de biserici și mănăstiri e unul în care binecuvântarea își face mereu loc. Călătoriile...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău