Mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu

Tot omul să fie grabnic să asculte, zăbavnic să vorbească, zăbavnic la mânie, căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu.” (Iacov 1, 19-20)

Nu o dată, pe bună dreptate, mânia a fost comparată cu demență. La mânie omul își iese din fire, ca un apucat. Nu mai știe ce face, nu mai e stăpân pe sine. Este ca într-un fel de delir moral, gândurile i se învârtejesc în minte, privirea i se tulbură, își pierde orice echilibru.

Omul ajuns într-o asemenea stare de mânie este ca o corabie fără cârmă, purtată de furtună în toate părțile. În acest răstimp, pe o durată mai lungă sau mai scurtă, se produce un fel de blocaj al voinței, „eul” omului fiind anihilat de patima care a pus stăpânire pe el.

„Omul încet la mânie e mai bun decât cel puternic, iar cel care-și stăpânește firea e mai bun decât cel care stăpânește cetatea” (Proverbe 17, 34), spune Solomon.

Veacurile care au trecut n-au adus nicio schimbare acestei patimi teribile. Mânia a rămas aceeași până astăzi. Chiar dacă uneori încercăm să ne-o stăpânim, o simțim clocotind în noi și nu ne dăm seama că ar putea să ne ia în stăpânire cu totul. Justificările pe care le-am putea invoca nu valorează nimic.

Spunem că am avut motive să ne mâniem, că ne-am luptat pentru adevăr și bine, că suntem campionii dreptății dumnezeiești.
Dar Dumnezeu nu are nevoie de un asemenea ajutor! Adevărul său se descoperă și fără contribuția noastră. Prin furia noasră dezlănțuită, noi nu facem decât să înăbușim glasul lui Dumnezeu, să aruncăm o umbră pe chipul Său; prin dorința de a ne afla cu orice preț în treabă, aducem prejudicii unei cauze importante prin exces de râvnă. Iată ce ar trebui, spre rușinea noastră, să recunoaștem.

Părinți, educatori, șefi, toți cei ce dețineți o anumită autoritate asupra semenilor voștri, luați aminte: îndrumați-i cu dragoste, cu fermitate, dar fără asprime.

Nu uitați că „mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu”. Însuși Domnul este „încet la mânie”. Astfel, făcând voia lui Dumnezeu pe pământ, să căutăm înainte de orice să-L imităm pe Cel „blând și smerit cu inima”.