Marele meu doctor, Maica Domnului!

Următoarea minune o vom scrie după cum a fost povestită de persoana cu care s-a făcut:

„Mă numesc Kiki Cozma, am 26 de ani şi locuiesc în Atena împreună cu soţul meu şi cu cei doi copii ai noştri. Pe data de 18 aprilie m-am îmbolnăvit foarte grav. Simţeam că puterile mă părăsesc, aveam friguri înfricoşătoare şi febră foarte mare; de asemenea aveam şi dureri groaznice. Doctorul de familie mi-a dat un rând de antibiotice, dar fără nici un rezultat, apoi am urmat şi altele cu un efect mai puternic, dar degeaba.

Soţul meu, văzând că nu este nici o portiţă, m-a luat în braţe, a coborât scările, m-a urcat în maşină şi m-a dus la spital. Acolo m-au consultat, m-au cercetat, dar rezultatul era acelaşi. Am început un nou tratament; mi-au făcut injecţii, iar la un moment dat îmi introduceau câte zece în ser pentru a fi amplasate în venă. După cum spuneau doctorii, mi-au făcut cele mai puternice antibiotice. Cu toate acestea, nu am simţit nici o ameliorare. Am avut cei mai buni doctori, dar în zadar.

De la un timp, nervii au început să-mi cedeze, iar răbdarea să mi se termine. Doctorul şef al spitalului spunea că dacă ar fi trecut el prin ce am trecut eu, s-ar fi aruncat pe fereastră.

După un timp, am simţit că trupul meu miroase numai a medicamente, iar febra se menţinea permanent între 38-40°. A sosit şi timpul ca, după patru luni de tratament, medicii să-mi spună că nu mai au ce face şi că le pare rău.

Soţul meu m-a luat acasă. Am văzut că nici ştiinţa, nici banii nu mi-au putut reda sănătatea. Ne gândeam să mergem în Anglia, în Germania, în Canada, dar nădejdile noastre erau puţine.

Însă de mult timp, soţul meu insista să mergem la Mănăstirea Maicii Domnului de la Malevi, unde se afla icoana izvorâtoare de mir. Eram cam la cinci ore de mers cu maşina din Atena. Nu mă simţeam în stare să călătoresc atâtea ore. De aceeaşi părere erau şi mama şi soacra mea, dar soţul meu insista mereu să mergem.

Pe 20 iulie, soţul meu a hotărât că trebuie să mergem. M-a luat în braţe şi m-a aşezat în maşină. Atunci aveam 40°. După mai multe ore de călătorie, am ajuns la marele meu doctor, la Maica Domnului de la Malevi. Am intrat în biserică şi ne-am rugat Maicii Domnului; ne-au miruit cu mir, apoi, când am ieşit din biserică, mi-am pus termometrul şi aveam 36,5°. Pentru prima dată, după atâtea luni, febra mi-a scăzut şi am început să mă simt mult mai bine. În scurt timp, febra mi-a trecut, iar eu mi-am revenit şi am putut să mă plimb în jurul mănăstirii, deşi cu puţin timp înainte nu mă puteam ridica din pat.

Minunea s-a făcut. Numai eu ştiu cum am fost înainte. Ai mei mă plângeau ca pe o moartă. Acum pot să spun, cu toată puterea sufletului meu, că mă simt bine şi aceasta o datorez Maicii Domnului, protectoarea mea.

Pecetluirea acestei minuni a fost în felul următor: Când am plecat spre mănăstire, am făgăduit că vom sta trei zile acolo. După ce m-am făcut bine, soţul meu, fiind foarte entuziasmat şi fără să spună nimic, s-a gândit să se ducă în satul Sfântul Nicolae, unde se născuse el. În ziua următoare s-a apropiat de el o maică şi l-a întrebat dacă vrem să plecăm sau nu, apoi a continuat, zicând că a văzut pe soţul meu în somn, că a telefonat să vină un taxi ca să plece. În timp ce-l vedea, a auzit vocea Maicii Domnului, zicându-i: „Să-i spui că eu i-am îndeplinit rugămintea, iar el de ce vrea să plece?”. Atunci soţul a recunoscut că se gândea să plece, dar auzind ce a zis Maica Domnului, n-a mai plecat, ci a rămas trei zile, aşa cum făgăduise.

Până aici a fost povestirea ei. După această minune, au devenit foarte buni creştini şi vin regulat la biserică, aducând daruri.

Sursă: “Povestiri duhovniceşti”, Monahul Pimen Vlad, ed. Anestis