Martiriul preoților Dimitrie și Alexandru Baltaga în anii de restriște 1917 și 1940

Preotul Alexandru Baltaga – 82 ani de la nașterea sa pentru viața veșnică (+7 august 1941);

Preotul Dimitrie Baltaga – 106 ani de la mutarea sa la cer  (+19 august 1917);

Firul genealogic al clericilor Baltaga și sacrificiul lor pentru Biserică și Neam.

În primele luni de ocupație sovietică (1940–1941), împreună cu alți foști deputați în Sfatul Țării a fost arestat și părintele Alexandru Baltaga.

Era acuzat că „în anul 1918 a avut o atitudine dușmănoasă față de Rusia Sovietică, a fost membru activ al Sfatului Țării, votând pentru dezlipirea Basarabiei de la Rusia Sovietică și alipirea la România, fiind răsplătit de Guvernul României cu 50 ha de pământ”. Părintelui i-au fost incriminate și alte puncte ale articolului 54 CP al RSSU. Aceste învinuiri erau pedepsite de organele NKVD cu ani grei de temniță, inclusiv cu pedeapsa capitală, condamnarea la moarte prin împușcare.

Să ne amintim și de un alt preot martir din neamul Baltaga, preotul Dimitrie Sava Baltaga, omorât de bolșevici în luna august 1917. A slujit fără întrerupere la Costești, jud. Chișinău, timp de cinci decenii și a primit cununa muceniciei la 74 de ani de viață pământească . Era fiu și nepot de preot. În 1812, bunicul său, „popa Vasile Baltaga”, era  protopop de Lăpușna.

Începuturile unui neam de slujitori ai bisericii

Alexandru Baltaga s-a născut la 14 aprilie 1861 în familia preotului Ștefan și a Elenei Baltaga. Tarăl său era slujitor la Biserica ”Sf. Nicolae” din satul Lozova, jud. Chișinău. A fost botezat la 20 aprilie în biserica din satul natal de către preotul Vasile Baltaga, avându-i nași pe Alexandru Camevshi și Vichentie Vitovschi din Chișinău. În Condica „pentru scrierea celor născuți, cununați și răposați” de la biserica din Lozova, se menționează că la dara de 14 aprilie 1861, în familia „Preotului din satul Lozova, Ștefan Andrei Baltaga și legiuita soția lui, Elena Procopie, amândoi de credință pravoslavnică”, s-a născut un fiu, căruia i-au pus numele Alexandru. Era al 17-lea băiat din acel an înscris în Condică. Taina Sf. Botez a fost săvârșită la data de 20 aprilie, de către „A bisericii Sfântului Nicolae din satul Lozova, preotul Vasile Sava Baltaga, cu diaconul Manuil Gheorghe Baltaga, cu stiharnicul dascăl Nicolae Ilie Avramov și cu ponomarul Petru Constantin Chicu”.

Clerul bisericii din satul Lozova în 1861, era alcătuit din șapte slujitori, 2 preoți, un diacon, 2 dascăli și 2 ponomari. Majoritatea dintre ei erau din neamul familiei Baltaga: preotul Ștefan Andrei Baltaga; preotul Vasile Sava Baltaga; diaconul Manuil Gheorghe Baltaga; stiharnicul dascăl Nicolae Ilie Avramov; stiharnicul dascăl Afanasie Vasile Baltaga; ponomarul Petru Constantin Chicu și ponomarul Ștefan Vasile Baltaga[1].

Ambii părinți ai viitorului preot martir Alexandru Baltaga erau din familie de preoți. Tatăl său, preotul Ștefan Andrei Baltaga s-a născut în anul 1822, în familia preotului Andrei Vasile Baltagu, slujitor la biserica din satul Lozova. Tănărul Ștefan a fost întâi dascăl la biserica din Lozova. În anul 1845 a primit binecuvântare arhierească de a purta stihar și în toamna anului următor se căsătorește. În luna iunie 1847 a fost hirotonit diacon și în mai 1852 a fost hirotonit preot pe seama bisericii din Lozova. Mama părintelui Alexandru, Elena Procopie, născută în anul 1828, era fiica preotului Procopie Vasile Hâncu, slujitor la biserica din localitatea Bălănești, jud. Chișinău. La data de 3 noiembrie 1846, în biserica din satul Lozova a fost oficiată Taina Sf. Cununii dintre stiharnicul dascăl Ștefan Andrei Baltaga și Elena Procopie, fiica răposatului preot din Bălănești, Procopie Hâncu. La 18 ianuarie 1848, în familia lor se naște fiul Vladimir, viitorul preot, absolvent al Seminarului Teologic din Chișinău, promoția anului 1869. În anul 1911, părintele Vladimir Baltaga avea o practică de preoție de 41 de ani, slujiți fără întrerupere la biserica din satul Cojușna, jud. Chișinău[2].

În anul 1846, la biserica din Lozova, din neamul clericilor Baltaga activau următorii slujitori: Preotul Sava Vasile Baltagu; preotul Andrei Vasile Baltagu; diaconul Manuil Gheorghe Baltagu; dascălul Vasile Gheorghe Baltag și stiharnicul dascăl Ștefan Andrei Baltag. Ambii preoți erau fiii protopopului protoiereu Vasile Baltag, iar dascălul Ștefan era fiul preotul Andrei Vasile Baltagu. În anul 1848, îl întâlnim la Lozova și pe stiharnicul dascăl Afanasie Vasile Baltag, iar în 1853, lor li se adaugă și stiharnicul dascăl Ioan Vasile Baltagu. La 8 ianuarie 1848, dascălul Vasile Gheorghe moare de troahnă (răceală), la vârsta de 51 de ani. Peste 4 ani, la 15 mai 1852 a decedat și  preotul Andrei Vasile Baltaga, la vârsta de 59 de ani. Pentru postul de al 2-lea preot la Lozova a fost hirotonit fiul preotului răpăsat, diaconul Ștefan[3].

Clerul bisericii din satul Lozova în 1839, era alcătuit din șapte slujitori, cinci dintre ei erau din neamul Baltaga: preotul Gheorghe Andrei Baltag; preotul Andrei Vasile Baltagu; dascălul Vasile Gheorghe Baltag; dascălul Sava Vasile Baltag și ponomarul Zaharia Gheorghe Baltag[4]. În anul 1812, la biserica din Lozova erau doi preoți slujitori: protopopul protoiereu  Vasile Baltag și ereulGheorghe Baltag[5]. Protopopul de Lăpușna, protoiereul Vasile Baltag, „după arhiereasca blagoslovenie s-au hirotonisit protoiereu la 1804, iulie 20″, de către Episcopul Meletie al Hușilor (1803-1826)[6].

Firul genealogic al familiei Baltaga poate fi urmărit începând cu sec. al XVII-lea: „Baltaga, 1834, I, acte 1746 și 1890, III, acte 1880, români, clerici, urmașii lui Ionașcu (după 1600), tatăl clucerului Costache (1669), al cărui fiu, Ștefan, căminar, a fost tatăl șătrarului Andrei. Fii lui Andrei, preoțiii: Vasile, a fost tatăl medelnicerului Constantin, al cărui fiu, ștabs-căpitanul Dimitrie, a fost înscris în cadrele nobilimii; și Grigore, al cărui nepot, Ioan Teodor, a fost judecător de pace, consilier de stat, înscris împreună cu copiii săi în cadrele nobilimii”[7]. Dinastia preoților Baltaga își are începutul de la cei doi preoți din 1812, care erau fiii șătrarului Andrei Baltag, mai târziu și el „a pășit în tagma duhovnicească”, fiind hirotonit preot în anul 1782. Satul Lozova a fost „leagănul ramurii Băltăgeștilor din Basarabia”[8]. Străbunicul preotului martir Alexandru Baltaga și a fratelui său, preotul Vladimir Baltaga a fost protopopul protoiereu Vasile Baltag. Bunicul lor a fost preotul Andrei Vasile Baltaga, decedat la 15 mai 1852 și tatăl lor a dost preotul Ștefan Andrei Baltaga.

Să ne amintim și de un alt preot martir din neamul Baltaga, preotul Dimitrie Sava Baltaga, omorât de bolșevici în luna august 1917. A slujit fără întrerupere la Costești, jud. Chișinău, timp de cinci decenii și a primit cununa muceniciei la 74 de ani de viață pământească[9]. Era fiu și nepot de preot. În 1812, bunicul său, „popa Vasile Baltaga”, era  protopop de Lăpușna[10]. Preotul Sava Vasile Baltaga de la biserica din Lozova a avut patru fii preoți, absolvenți ai Seminarului Teologic din Chișinău: Vasile, născut în 1833, promoția 1857; Nicolae, născut în 1838, promoția 1863; Leon, născut în 1841, promoția 1865 și Dimitrie, născut în 1843, promoția 1867. La Seminarul din Chișinău au învățat și doi fii a diaconului Manuil Gheorghe Baltaga de la Lozova și au devenit preoți: Gheorghe, născut în 1845, promoția 1869 și Mihail, născut în 1863, promoția 1887[11].

Martirizat de prigonitorii roșii. Moartea Preotului Dimitrie Baltaga în 1917

Dimitrie Baltaga s-a născut în anul 1843, în familia preotului Sava Vasile Baltaga din localitatea Lozova, județul Chișinău. A studiat la Seminarul Teologic din Chișinău, pe care l-a absolvit în anul 1867[12]. La data de 29 octombrie 1867, se căsătorește și se cunună cu Maria, fiica preotului Anastasie Neaga din Rezeni, jud. Chișinău. Sf. Taină a Cununiei a fost oficiată în biserica din Rezeni, de către preotul Teodor Pelivanu, împreună cu dascălul Ștefan Neaga și ponomarul Andrei Pelivanu[13]. În toamna aceluiași an a fost hirotonit preot pe seama Bisericii ”Sf. Nicolae” din satul Costești, județul Chișinău[14], unde a slujit până în anul 1917.

Pe parcursul activității sale pastorale, părintele Dimitrie Baltaga activa și în cadrul procesului de instruire. A ținut ore de religie în școlile localității: mai întâi în școala parohială, care în 1872 devine școală elementară populară, iar mai apoi școală a Ministerului Învățământului și din 1890 – școală primară[15]. Părintele Dimitrie făcea parte din pleiada preoților basarabeni care „păstrau în viața lor obiceiurile vechi moldovenești, întrebuințau în familie numai graiul poporului, cunoșteau și apreciau multe cântece populare și în genere muzica națională, întreținându-și astfel simțul de neam”[16]. Era asemămat la înfățișare cu Sf. Apostol Petru: „Protoiereul Dimitrie S. Baltaga a avut ceva din înțelesul și făptura vremii apostolice. Privirea adâncă, blândă… alteori severă, prin încruntarea celor două sprincene stufoase, barba lungă și creață ca și mustățile și părul lung căzând în bogate unde pe spate… simți că a fost un om în toată puterea cuvântului”. Despre acest preot se mai menționează, că a știut să conducă îmtreaga viață spirituală, culturală, socială și economică a parohiei și a protopopiatului său. A avut grijă de soarta țăranului, contribuind la înființarea diferitor obști și bănci țărănești. Comuna Costești avea la acea vreme 1400 gospodării și o avere de 10.000 ha pământ arabil și păduri, cumpărate de către săteni fiind sfătuiți de către preotul lor. Oamenii din Costești îi păstau vie amintirea și recunoștința zicând, că părintele Dimitrie a fost cel care „ne-a făcut gospodari și proprietari de pământ”[17].

Pentru merite în activitatea pastorală, părintele Dimitrie a fost decorat în repetate rânduri cu distincții bisericești, fiind ridicat în treapta de protoiereu la 14 aprilie 1904[18]. În anul 1910 a fost decorat cu Ordinul ”Sf. Vladimir, cl. IV”[19]. A fost membru al Societății istorico-bisericești din Basarabia și membru al conducerii Zemstvei Guberniale Basarabene[20]. Îndeplinea și funcția de protopop al Cercului II, Chișinău, fiind numit în această funcție la 28 mai 1906[21]. Din inițiativa preotului-paroh, la Costești, în perioada 1908–1909, se construiește actuala biserică, fiind târnosită la 22 noiembrie 1909[22].

După revoluția rusă din februarie 1917, în Basarabia domnea o anarhie bolșevică. Soldații părăseau unitățile, se grupau în cete și tulburau localitățile prin dezordini, jafuri și asasinări[23]. Victimă a acestor fărădelegi a fost și părintele Dimitrie Baltaga din Costești, fiind „omorât mișelește de haitele instigate bolșevice”[24] în luna august 1917[25]. Ion Pelivan, unul dintre militanții de vază al mișcării de eliberare națională din Basarabia, în amintirile sale îl înscrie pe protoiereul Dimitrie S. Baltaga în rând cu fruntașii luptei naționale basarabene Simion Murafa, Andrei Hodorogea și Mihail M. Razu[26].

Potrivit unor relatări, la data de 19 august 1917, în sala eparhială din Chișinău a avut loc o ședință a Congresului preoțesc la care au participat mai mulți soldați bolșevizați, aceștea făceau parte din Sfatul soldaților și muncitorilor ruși din localitate, care în timpul adunării „combăteau cu înverșunare entuziasmul național al preoțimii”. Părintele Dimitrie Baltaga, în timpul adunării, le-a dat o replică aspră soldaților bolșevizați, apoi părăsind ședința a plecat la Costești, fiindcă era într-o zi de sâmbătă și trebuia să slujească privegherea pentru slujba de Duminică. Se spune că în acea zi, pe la orele 7 seara s-a oprit la marginea satului Costești un automobil cu 10-12 soldați înarmați. Aceștea „au pătruns în locuința părintelui Baltaga, adunând pe toți membrii familiei cu servitori cu tot într-o cameră pe motiv că trebuie să facă percheziție, fiind informați că în casa preotului se află ascunse manifeste antirevoluționare și după ce au răvășit totul în prezența Sf. Sale s-au reântors în camera unde erau toți ceilalți și preotul alb ca varul, atât a putut face: a căzut în genunchi în fața sfintelor icoane – bolșevicii îi spuseseră că-l vor omorâ – s-a rugat câteva minute, iar când s-a întors cu fața la cei prezenți, un bolșevic a tras un glonț asupra-i, lovindu-l drept în inimă – cum s-a constatat la autopsie – și s-a prăbușit de moarte fulgerătoare în fața soției și a celorlalți”[27].

Părintele Dimitrie Baltaga a primit cununa muceniciei la 74 de ani de viață pământească, fiind înmormântat în preajma bisericii din Costești, construită în timpul păstoriei sale.

Preotul Alexandru Baltaga: credință și martiriu în temnițele sovietice

Viitorul preot Alexandru Baltaga a învățat la școala parohială din localitate, apoi la Seminarul Teologic din Chișinău, pe care l-a absolvit în anul 1883. În perioada 1883–1885 activează în calitate de pedagog la Școala spirituală din Chișinău[28]. La data de 12 ianuarie 1886, în Biserica ”Sf. Parascheva” din Ialoveni a fost oficiată Sf. Taină a Cununiei dintre absolventul Seminarului Teologic din Chișinău, Alexandru Baltaga, de 25 de ani și Elena, de 18 ani, fiica preotului din satul Ialoveni, Petru Grigore Bivol. Cununia a fost săvâșită de către preotul Petru Donici, slujitor la Biserica ”Sf. Teodor Tiron” din Chișinău[29]. În același an, la 26 ianuarie a fost hirotonit în treapta de diacon și la 2 februarie a fos hirotonit preot pe seama Bisericii ”Sf. Aleksandr Nevski” din localitatea Călărași-sat, jud. Chișinău[30], unde a slujit fără întrerupere timp de 54 de ani.

Potrivit celor care l-au cunoscut, „plin de energie, cu mare putere de muncă, minte pătrunzătoare, voință neînduplecată, înzestrat cu un deosebit tact, prot. Alexandru Baltaga, rămânând preot rural, a muncit în cursul întregii perioade fără răgaz, cu dezinteresare, dar și cu deplin succes”[31]. Pentru meritele sale, în perioada 1903–1925 a fost ales în repetate rânduri președinte al congreselor eparhiale, a prezidat de mai multe ori și congresele școlare ale circumscripției Chișinăului. A fost președinte al Epitropiei și sfatului paronial din localitate (1889-1929), conducător și profesor de religie în școlile primare bisericești din com. Călărași (1899-1918) și cercetător de instrucție în protopopia cercului 5, jud. Orhei (1890-1905).

Pe parcursul activității sale pastorale, părintele Alexandru Baltaga a ocupat și alte funcții în eparhie: în anii 1904–1922 a fost membru al Direcțiunii pedagogice al Seminarului Teologic din Chișinău, președinte al comitetului de revizuire a Fabricii de lumânări în perioada 1904–1922, protopop al cercului V, jud. Orhei în 1905–1926 și 1928–1931. A mai îndeplinit funcția de membru al Sfatului Frăției „Nașterea lui Hristos”, al comitetului Tipografiei Eparhiale și al Sfatului Eparhial Misionar, a fost președinte al Comitetului Eparhial între anii 1908 și 1925; președinte al Consiliului Uniunii Clericilor Ortodocși din Basarabia în perioada 1922–1930 ș.a.[32], a colaborat la Revista „Luminătorul”. Părintele Alexandru a fost și protopop al cercului 3, jud. Lăpușna (1928-1935), delegat al Arhiepiscopiei Chișinăului la Congresul general național bisericesc al României (1932-1936) și delegat al protopopiei cercului 3, jud. Lăpușna, la Adunările Eparhiale (1926-1938)[33].

În toamna anului 1917, părintele Alexandru Baltaga a fost ales, de către preoțimea basarabeană, deputat în Sfatul Țării. Este unul dintre deputații care la 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România. După Marea Unire, a mai îndeplinit și funcția de membru al Comitetului de unificare a bisericilor din România Mare[34].

La data de 1 iulie 1935, părintele Alexandru este pensionat și la 17 decembrie același an, prin decizia Ministerului Instrucțiuni, Culte și Arte, este repus în funcția de paroh la biserica din Călărași-sat, „fără a se numi alt preot în locul lui”. Această decizie ministerială a fost întărită prin hotărârea Sf. Sinod din 1 mai 1936, în care părintele era desemnat „paroh la parohia Călărași-sat din cuprinsul Arhiepiscopiei Chișinăului, în mod excepțional, până la moarte”. Aceste hotărâri erau motivate „în vederea meritelor lui deosebite în viața bisericească națională din Basarabia, precum și pentru rolul care l-a avut la Unirea Basarabiei cu Patria-Mumă România”[35].

Părintele Alexandru Baltaga a fost decorat în repetate rânduri cu distincții bisericești și ridicat la rangul de iconom mitrofor, la 30 august 1920. A mai fost decorat cu Ordinul ”Sf. Ana, gr. III” în 1907 și gr. II în 1912; ”Pentru munca în organizarea înaltei festivități a centenarului de război (1812–1912), medalia de bronz”, decorat în 1914; ”Sf. Vladimir, gr. IV” în 1915; ”Steaua României în grad de ofițer” în 1923; ”Coroana României în grad de comandor” în 1928; ”Ordinul Ferdinand I în grad de cavaler” în 1935. Părintele Alexandru a mai fost decorat cu următoarele medalii: ”Alexandru III de argint”; ”Recensământul populației din anul 1897, din bronz”; ”A școalelor bisericești, din argint”; ”Domnia de 300 de ani a Casei Împărătești Romanov, de argint”; ”Încoronarea M.S. Regelui Ferdinand I al României, din bronz”, decorat în anul 1923, și medalia ”M.S. Regele Carol al II-lea al României, din bronz” în 1933. Părintele Alexandru împreună cu preoteasa Elena au înfiat și au crescut doi copii: pe Vsevolod și pe Margareta. Vsevolod, născut în anul 1891, era absolvent al Seminarului Teologic din Chișinău și a Acadeniei Teologice din Petersburg. În anul 1938, activa în calitate de profesor de religie la Liceul nr. 1 de băieți din Chișinău. Margareta, născută în anul 1919, era elevă în clasa a VIII-a la Liceul de fete ”Principesa Dadiani” din Chișinău[36].

La 28 iunie 1940, trupele sovietice intră în Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța (motivând mai apoi că ținutul Herța a fost ocupat „din greșeală”). În aceeași zi s-au început evacuările din Basarabia și nordul Bucovinei. Împreună cu administrația civilă și militară românească s-a retras peste Prut un număr mare de populație. Pentru cei rămași sub ocupația sovietică, se începuse un adevărat calvar. Persoanele care nu conveneau regimului erau incluse în categoria „suspecților”, majoritatea dintre ele fiind arestate și deportate în interiorul URSS. Printre primii care au fost supuși represiunii staliniste au fost membrii Sfatului Țării, participanți la actul istoric din 27 martie 1918. Foștii deputați ai Sfatului Țării erau învinuiți că au votat Actul Unirii Basarabiei cu România, cum că au luptat împotriva mișcării revoluționare și au desfășurat activități antisovietice.

În primele luni de ocupație sovietică (1940–1941), împreună cu alți foști deputați în Sfatul Țării a fost arestat și părintele Alexandru Baltaga[37]. A fost arestat de către colaboratorii secției raionale NKVD din Călărași, la 31 august 1940 și încarcerat în închisoarea din Chișinău. Era acuzat că „în anul 1918 a avut o atitudine dușmănoasă față de Rusia Sovietică, a fost membru activ al Sfatului Țării, votând pentru dezlipirea Basarabiei de la Rusia Sovietică și alipirea la România, fiind răsplătit de Guvernul României cu 50 ha de pământ”. Părintelui i-au fost incriminate și alte puncte ale articolului 54 CP al RSSU, acordarea de ajutor „aripii reacționare a burjuaziei mondiale” (art. 54, p. 4); lupta activă împotriva clasei muncitoare și mișcării revoluționare (art. 54, p. 13) și sabotaj contrarevoluționar (art. 54, p. 14). Aceste învinuiri erau pedepsite de organele NKVD cu ani grei de temniță, inclusiv cu pedeapsa capitală, condamnarea la moarte prin împușcare. În timpul percheziției i-au fost confiscate toate distincțiile, diferite ștampile ș.a. Potrivit informației din dosarului de acuzare, arestatul a fost interogat de 2 ori, la 31 august 1940, în ziua arestării și la 10 februarie 1941[38].

Părintele Alexandru s-a aflat în închisoarea din Chișinău până la sfârșitul lunii iunie 1941, când, din cauza începerii operațiunilor militare, este evacuat împreună cu ceilalți deținuți în închisoarea din orașul Kazan, RASS Tătară. Din cauza vârstei înaintate și a presiunilor fizice și psihice la care a fost supus în timpul anchetei, precum și din cauza condițiilor inumane din temnițele comuniste, la 7 august 1941, părintele trece la Domnul, la 80 de ani pământești împliniți. A decedat în spitalul închisorii din Kazan, de „inflamație intestinală”. Datorită decesului acuzatului, judecata a hotărât, încetarea urmăririi penale și clasarea dosarului[39].

Peste cinci decenii de la arestare, la 10 iulie 1991, părintele Alexandru Baltaga a fost reabilitat de Procuratura Generală din Republica Moldova[40], printr-un decret al Sovietului Suprem al URSS ”Cu privire la restabilirea dreptății față de victimele represiunilor politice din anii ’30-40 și începutul anilor ’50” ai secolului trecut.

CLERICI DIN NEAMUL BALTAGA

Protopopul protoiereu Vasile Andrei Baltag (1812), hritonit preot în 1804

Preotul Andrei Vasile Baltaga (1793-1852)

Preotul Ștefan Andrei Baltaga (n. 1822)

Preotul Sava Vasile Baltaga (1806-1856)

Preotul Vladimir Andrei Baltaga (n. 1848)

Preoteasa Elena Procopie Hâncu (n. 1828)

Preotul martir Alexandru Andrei Baltaga (1861-1941)

Preotul Vasile SavaBaltaga (1833-1869)

Preotul Nicolae SavaBaltaga (1838-1865)

Preotul martir Dimitrie Sava Baltaga (1843-1917)

Preotul Leon SavaBaltaga (n. 1841)

Andrei Baltag, șetrar, hirotonit preot în 1782

[1]ANRM, F. 211, inv. 3, d. 144, f. 690, 741.

[2]ANRM, F. 211,  inv.3, d. 317, f. 54, 78, 95, 130, 133; inv, 3, d. 47, f. 363; П.А. Лотоцкiй. Списокъ и краткiя бiографiи окончившихъ полный курсъ Кишиневской Духовной Семинарiи (1813-1913 г.г.).Кишиневъ: Епархiальная типографiя, 1913, p. 50; Справочная книга Кишиневской Епархiи на 1911 годъ. Кишиневъ, 1911, p. 115.

[3]ANRM, F. 211,  inv.3, d. 317, f. 78, 174, 190, 247, 414, 456. 519.

[4]ANRM, F. 211,  inv.3, d. 23, f. 260.

[5]ANRM, F. 211,  inv.3, d. 1, f. 22.

[6]Nicolae Popovschi. Un document privitor la vechii boieri Băltăgești și urmașii lor cu pronumele Baltag. În: „Arhivele Basarabiei”, Revistă de istorie și geografie a Moldovei dintre Prut și Nistru. Anul II, nr. 1, ianuarie-martie 1930, p. 118-119.

[7]Gheorghe G. Bezviconi. Boierimea Moldovei dintre Prut și Nistru. Vol. II. București, 1943, p. 85.

[8]Nicolae Popovschi. Un document privitor la vechii boieri Băltăgești și urmașii lor cu pronumele Baltag.

[9]Protoiereu Ioan Lisnic, Clerici  ortodocși din Basarabia și Bucovina de Nord în închisorile comuniste. Centenarul Marii Uniri, 1918–2018. Chișinău, Cuvântul ABC, 2018, p. 47-48.

[10]Preot Grigore N. Popescu. Preoțimea română și întregirea neamului – Temnițe și Lagăre. Vol. II. Tipografia „Vremea”, Str. Carol nr. 10, 1940, p. 183-185.

[11]П.А. Лотоцкiй, op. cit., p. 31, 39, 42, 46, 49, 86.

[12]Ibidem, p. 46.

[13]ANRM, F. 211,  inv.3, d. 185, f. 502.

[14]Кишиневскiа Епархiальныя Въедомости (în continuare – KEB), nr. 11, 1867, p. 125.

[15]Localitățile Republicii Moldova. Itinerar documentar-publicistic. Vol. 5. Chișinău, 2005, p. 44.

[16]Nicolae Popovschi. Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruși. Chișinău: Tipografia Eparhială ”Cartea Românească”, 1931, p. 222-223.

[17]Preot Grigore N. Popescu, op. cit., p. 183-184.

[18]KEB, nr. 10, 1904, p. 161.

[19]Idem, nr. 24, 1910, p. 176.

[20]Localitățile Republicii Moldova. Vol. 5, p. 44.

[21]KEB, nr. 17, 1906, p. 130.

[22]Idem, nr. 49, 1909, p. 1981.

[23]Istoria Basarabiei de la începuturi până în 1998. București: Editura „Semne”, 1998, p. 83.

[24]Ioan Pelivan: istoric al mișcării de eliberare națională din Basarabia. București: Editura „Biblioteca Bucureștilor”, 2012, p. 177, 344, 609.

[25]Л.И. Емелях. Крестьяне и Церковь накануне Октября. Ленинград: Издательство «Наука», 1976, p. 85.

[26]Ioan Pelivan, op. cit.

[27]Preot Grigore N. Popescu, op. cit., p. 184.

[28]Ibidem,  p. 76.

[29]ANRM, F. 211,  inv.3, d. 366T-1(4), f. 32.

[30]ANRM, F. 1135,  inv.3, d. 208, f. 4.

[31]Nicolae Popovschi. Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruși, p. 459.

[32]ANRM, F. 1135,  inv.3, d. 208, f. 4.

[33]ANRM, F. 1135,  inv.3, d. 208, f. 5-6.

[34]Mihai Tașcă, dr. în drept. Destinul crud al preotului Alexandru Baltaga, deputat în Sfatul Țării. În: ziarul „Timpul”. Cotidian național independent, vineri, 15 aprilie, 2011, p. 20.

[35]Iurie Colesnic. Basarabia necunoscută, vol. III. Chișinău: Editura „Museum”, 2000, p. 104.

[36]ANRM, F. 1135,  inv.3, d. 208, f. 4-7; П.А. Лотоцкiй, op. cit., p. 162.

[37]Protoiereu Ioan Lisnic. Deputați ai Sfatului Țării martirizați în primul an de ocupație sovietică (1940-1941).În: Primul Război Mondial și Marea Unire a românilor: 100 de ani de la semnarea Tratatului de Pace de la Trianon: (1920-2020) / coord.: Eugen Petrescu. – Craiova : Universitaria, 2020, p. 524.

[38]ANRM, F. 3401, imv. 1, d. 9800 (Vol. 1), f. 60-62; ANRM, F. 3401, d. 9801 (Vol. 2), f. 185-190, 322-323.

[39]ANRM, F. 3401, d. 9801 (Vol. 2), f. 379-280.

[40]ANRM, F. 3401, imv. 1, d. 9800 (Vol. 1), f. 173.

La realizarea diagramelor genealogice de mai sus au fost utilizate următoarele surse bibliografice:

• ANRM, F. 211, inv. 3, d. 1, f. 22; d. 19, f. 692; d. 23, f. 260; d. 36, f. 220; d. 47, f. 663; d. 144, f. 690, 741; d. 165, f. 707; d. 170, f. 248; d. 178, f. 613; d. 311, f. 713; d. 317, f. 54, 78, 95, 133, 160, 174, 190, 247, 414, 456, 519, 579, 689; d. 344, f. 174, 180.
• П.А. Лотоцкiй.Списокъ и краткiя бiографiи окончившихъ полный курсъ Кишиневской Духовной Семинарiи (1813-1913 г.г.). Кишиневъ: Епархiальная типографiя, 1913, p. 31, 39, 42, 46, 49, 50, 86.
• Preot Grigore N. Popescu.Preoțimea română și întregirea neamului – Temnițe și Lagăre. Vol. II. Tipografia „Vremea”, Str. Carol nr. 10, 1940, p. 183-185.
• Nicolae Popovschi.Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruși. Chișinău: Tipografia Eparhială ”Cartea Românească”, 1931, p. 222-223, 459, 488.
• Idem.Un document privitor la vechii boieri Băltăgești și urmașii lor cu pronumele Baltag. În: „Arhivele Basarabiei”, Revistă de istorie și geografie a Moldovei dintre Prut și Nistru. Anul II, nr. 1, ianuarie-martie 1930, p. 118-119.
• Справочная книга Кишиневской Епархiи на 1911 годъ. Кишиневъ, 1911, p. 118-119.

Material semnat de Prot. mitr. Ioan Lisnic