Medicină și credință – Victor Curcă, preot și chirurg din Chișinău
18:22, sâmbătă, 22 martie, 2014 | Cuvinte-cheie: cimitir, credinta, domnul, medic, medicina, preot, probleme, suflet, trecut, victor curca
Medicină și credință // Victor Curcă, preot și chirurg din capitală, îmbină perfect bisturiul cu cădelnița. Acesta afirmă că tratează atât trupurile bolnavilor, cât și sufletele lor
Cabinetul medicului Victor Curcă este unul obișnuit: aici își primește studenții pe care îi învață tainele chirurgiei, aici muncește, citește și vorbește cu pacienții săi. În colțul camerei însă arde o candelă, iar deasupra ei stau așezate icoanele sfinților, numiți în ortodoxie „doctori fără de arginți”. Sf. Pantelimon și Sf. Luca al Crimeii, de pildă, sunt un exemplu pentru medicul Curcă despre cum poți fi atât un bun specialist în medicină, cât și un credincios adevărat. În timpul săptămânii, tratează bolnavii de la Spitalul municipal nr. 1, iar în weekend schimbă halatul alb pe rasă și slujește la Biserica „Sf. Dumitru” din Chișinău.
De la ateism la diaconie
Medicul povestește că, deși muncește de peste 30 de ani în chirurgie, credința a descoperit-o mult mai târziu, mai exact cu câțiva ani în urmă. „Eram ateu. Nu credeam în Dumnezeu, deși mi-am botezat copiii. Părinții mei, care au fost profesori, aveau în casă icoane, dar le ascundeau, pentru că se temeau să nu aibă probleme la lucru. Am avut parte de mai multe minuni în viața mea, care mi-au arătat puterea lui Dumnezeu”, povestește înflăcărat medicul. Tatăl său a fost salvat de mai multe ori de la moarte prin rugăciuni și mirungerea de la Sfântul Maslu. „Îmi amintesc cum era deja pe ducă, sora mea chemase preotul să îl împărtășească și acesta a săvârșit Taina Sfântului Maslu. După Sf. Maslu și după mai multe rugăciuni făcute de preot, tata a început să se simtă mai bine, i-au trecut durerile de spate, iar după două zile deja mergea”, își amintește Victor Curcă și zâmbește.
Mire și mireasă după 17 ani de concubinaj
Medicul spune că ducea un mod de viață similar zecilor de mii de oameni mai puțin credincioși. „Am trăit cu soția mea 17 ani fără să fim cununați. Când am înțeles că am fost toți acești ani în curvie, am mers la părinte și ne-am cununat. Le-am spus copiilor: gata, mama și tata sunt azi mire și mireasă”, râde medicul. A făcut Academia Teologică de la Chișinău, iar cinci ani în urmă a fost hirotonit diacon într-o biserică din Basarabeasca, raionul său de baștină. Pe 3 mai se vor împlini cinci ani de când viața sa s-a schimbat radical, pentru că s-a întors cu fața spre credință. A slujit în biserica de la Centrul Mamei și Copilului, iar acum ține slujbele la Biserica „Sf. Dumitru”, dar spune că e temporar, pentru că a primit binecuvântare pentru o biserică de la spitalul său.
„Medicul tratează doar trupul…”
La întrebarea de ce s-a făcut preot nu are un răspuns. Crede că așa a fost vocația sa, chemarea pe care a urmat-o. „Un medic tratează doar trupul, doar bolile acestea trupești. Însă cine vindecă bolile sufletești? Trupul nostru este muritor, din pământ suntem și în pământ o să ne întoarcem, dar sufletul – nu. El este nemuritor. Însă, dacă tratăm doar trupul, ce se întâmplă?”, se întreabă retoric medicul. „Văd uneori atâția bolnavi care sunt chinuiți în sufletul și duhul lor! O să le tratăm rănile care se văd, dar pe celelalte?”, meditează Victor Curcă. Iar biserica îi dă posibilitatea să fie un medic complet, să trateze complex, așa cum îi place să spună. „Preoți sunt mulți. La spital lucrăm individual cu fiecare bolnav. La biserică însă – lucrăm cu mulți enoriași odată. Săptămâna trecută, la o slujbă s-au împărtășit 1 800 de oameni”, mai spune medicul.
Studenții îl adoră
Victor Curcă are o reputație impecabilă în spital. Studenții îl apreciază și îi sorb fiecare cuvânt. „Gândește-te la colegii noștri străini. Ei nu prea învață. Or, alți profesori profită că sunt străini și le pun note mici, ca să ia bani din ei. Cu profesorul Curcă nu merge așa. La el toți învață, pentru că el povestește foarte interesant. Te captivează, te face să îndrăgești medicina. Personal, mi-ar părea rău să mă despart de orele dumnealui”, povestește Iana, o studentă. „Este un om şi un specialist bun, o fire pozitivă. Pe fiecare pacient îl tratează cu multă grijă şi depune suflet în munca sa. Eu, ca viitor medic, cred că este necesar nu numai să ne dăm seama cine sunt pacienții şi ce fac ei, dar și să transmitem sentimente de apreciere și anume asta face domnul Curcă”, afirmă Victoria Satula, o altă studentă.
Un singur vis – o capelă în spital
Părintele Victor Curcă nu are planuri mărețe legate de lucrurile materiale. Nu își dorește decât o mică biserică în spitalul în care lucrează, care să poarte hramul Sf. Luca al Crimeii. Mai exact – o capelă în care să poată veni bolnavii și rudele lor, să aprindă o lumânare, să se roage, să stea în genunchi în fața lui Dumnezeu. „Gândiți-vă, de exemplu, că cineva stă pe masa de operație. Rudele acestei persoane ar putea merge în această capelă, s-ar putea ruga pentru bolnav și nu ar sta pe lângă uși. S-ar putea ruga pentru sănătatea bolnavului, dar și pentru medicul chirurg care îl operează. Sau, de multe ori, aici vin bolnavi care nu se mai întorc acasă. Se duc direct la cimitir”, spune medicul. Ideea o are de multă vreme, chiar a colectat și semnături de la colegii săi care îl susțin, în total vreo 300 de oameni, însă lucrurile nu se mișcă din loc.
„Încă nu e voia Domnului”
Problema este că ideea sa nu primește aprobarea de la șeful spitalului, Victor Savin. Medicul nu vrea să vorbească despre motivele pentru care acesta amână să examineze propunerea chirurgului. „Aș avea nevoie doar de o cameră ca asta, atât”, spune Curcă, arătând la cabinetul său. Savin nu a vrut să ofere vreun comentariu la acest subiect. Acesta a transmis prin secretara sa că el se ocupă „doar de ceea ce ține de pacienți și de administrare, nu de așa subiecte precum capela”. „Noi tot am vrea să avem aici măcar o mică cameră, nici nu vă închipuiți câte gravide ar vrea să vină să aprindă o lumânare”, ne-a spus o colegă de-a medicului. Până una-alta, chirurgul Curcă spune că mai așteaptă. „Încă nu e voia lui Dumnezeu”, zice el.
Sursa: http://ziarulnational.md/