Meditație la început de post…

Uneori este durut de greu să te conformezi cu situația că poți fi judecat, admonestat şi bârfit de oamenii pe care îi considerai prieteni. Țineai la ei, te rugai pentru ei şi uite tam-nisam Dumnezeu îți dă nişte indicii de alarmă: Marino, fii mai atentă şi nu îți mai pune sufletul pe tavă, fiindcă ar putea fi ciopârțit…

Şi vezi, şi analizezi şi te convingi de sufletele pline de ranchiună şi răutate ale oamenilor. Ale acelora care parcă ar merge la biserică, parcă şi-ar ajuta aproapele, parcă ar face milostenie, parcă, şi parcă, şi parcă…
Şi ajungi la concluzia că toate se rezumă la cuvântul „parcă”… şi gândul mă duce la vorba populară: dacă şi cu parcă erau pe o barcă, dacă se-neca, parcă nu era…

Dumnezeu ne vrea inimile noastre curate, sincere şi profunde. La Tatăl Ceresc cuvântul „parcă” nu are trecere.
Mai devreme sau mai târziu faptele noastre sunt contabilizate acolo Sus – nu de oameni, nu de aparențe, ci de cel mai drept Judecător. Şi atunci să nu dea Dumnezeu să rămânem doar cu imaginea. Acolo, Sus, doar „inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi”…

Cu cât omul este mai nevinovat şi tu îl calomniezi şi îl batjocoreşti, va veni un răspuns în viaţa ta, atunci când nu te aştepţi!
Dumnezeu nu poate să lase sinceritatea şi nevinovăţia unui om – batjocorite. Sinceritatea şi nevinovăţia unui om calomniat urcă la cer ca şi sângele nevinovat al lui Abel.

Marina Vîlcu