„Mergi şi fă şi tu asemenea…” (Lc. 10, 37) Duminica a XXIV-a după Cincizecime la Mănăstirea Suruceni

„Cel ce ne mângâie pe noi în tot necazul nostru, pentru ca pe cei ce se află’n tot necazul să-i putem şi noi mângâia prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu.” (II Cor. 1,4)

În Duminica a XXIV-a după Rusalii numeroși credincioși s-au rugat alături de obștea monahală la Sfânta Liturghie. Evanghelia acestei Duminici (Lc. 10, 25-37) ne prezintă o adevărată lecție de bunătate și omenie, pe care Mântuitorul Hristos o înfățișează sub forma unei frumoase parabole – cea a samarineanului milostiv. Este parabola celui care și-a arătat dragostea și grija față de un om fără identitate, fără biografie, fără haine, un om despre care nu se putea spune decât că se afla în suferință și mai avea doar câteva clipe de trăit. Asupra unui astfel de om se apleacă samarineanul milostiv.

„Aproapele nu ar trebui să existe ca o realitate generală și abstractă, exterioară nouă, ci ca persoană unică și concretă, cu care noi intrăm într-o relație de asemenea concretă. A iubi întreaga umanitate sau a-i iubi pe oameni în general înseamnă a nu iubi pe nimeni. Aproapele nu există ca atare pentru mine decât într-o relație personală, reală și nemijlocită, în care mă fac eu însumi aproapele lui, prin legătura pe care o stabilesc cu el, prin ajutorul pe care i-l dau, prin prezența mea iubitoare pe care îl fac s-o simtă,” menționează teologul Jean-Claude Larchet.

Cât ne identificăm cu semenul nostru aflat în suferință? La câți le-am legat rănile, turnând pe ele untdelemnul ființei noastre? Știm ce este mila? O practicăm? Ce frumos spunea Părintele Nicolae Steinhardt:

„Mila presupune facultatea de a te părăsi şi a lua locul altuia, fără a-l judeca, nu dincolo de bine şi de rău, dar dincolo de dreptate şi osândă şi tăgăduind asprul adagiu «fiecare pentru sine». Să nu gândim că samarineanului îi va fi fost uşor să procedeze aşa cum a făcut. Va fi avut grijile şi preocupările lui. E foarte probabil să fi fost grăbit, plecat cu treburi cum era, că nu i-a venit la îndemână să se oprească din cale, să găsească răgazul de a se îngriji de un om grav rănit, desigur incapabil de a se mişca de unul singur. Samarineanul s-a identificat cu necunoscutul a cărui soartă o preia; nu numai că l-a ajutat, ci i-a jertfit interesele, timpul şi necazurile proprii. S-a purtat ca şi cum ar fi fost el însuşi cel lovit şi jefuit, rămas valid. A pătimit, adică, odată şi la fel cu celălalt. Iată ce-i adevărata milă care, odată încă nu-i simplă milostenie, ci înţelegere a durerii, fricii, amărăciunii, obidei altuia; care-i iubire, înduioşare şi mai ales, mai înainte de orice altceva, participare, părtăşie, facultatea de a te investi în situaţia altuia…”

„Mergi și fă și tu asemenea” (Luca 10, 37) este îndemnul final pe care Hristos îl adresează învățătorului de Lege, dar pe care îl primim și noi, ca pe o poruncă dumnezeiască pentru împlinirea Evangheliei iubirii. Dragostea față de aproapele și milostenia nu sunt lozinci sau reclame publicitare, ci trăsături de caracter fundamentale ale unui bun creștin.

În cadrul Sfintei Liturghii, numeroși creștini au primit împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Sursa: https://manastireasuruceni.md/