Mesaj aniversar cu prilejul împlinirii a 37 de ani de slujire arhierească a Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir
8:05, marți, 21 iulie, 2026 | Cuvinte-cheie: mitropolit vladimir

În ziua în care Biserica Ortodoxă cinstește Arătarea Icoanei Maicii Domnului din Kazan, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, aniversează 37 de ani de slujire arhierească.
Cu acest deosebit prilej, membrii Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, clerul, cinul monahal, colaboratorii Direcției mitropolitane, precum și credincioșii din cuprinsul Mitropoliei Moldovei, adresează Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir un cuvânt recunoștință pentru întreaga lucrare desfășurată în slujba Bisericii lui Hristos.
Înaltpreasfinția Voastră,
Înaltpreasfințite Stăpâne,
Împlinirea a 37 de ani de la hirotonia în treapta arhieriei reprezintă un moment de reflecție asupra unei slujiri asumate cu responsabilitate și statornicie, în care ați purtat grijă de viața bisericească, de păstrarea unității ecleziale și de întărirea credinței ortodoxe în pământul binecuvântat al Moldovei.
De-a lungul acestor ani, ați fost chemat să conduceți Biserica în perioade dintre cele mai dificile, marcate de transformări sociale, provocări pastorale și numeroase încercări. Prin răbdare, echilibru și înțelepciune ați urmărit necontenit binele Bisericii, sprijinind viața liturgică, activitatea misionară, construcția, restaurarea sfintelor locașuri și formarea noilor generații de slujitori ai Sfântului Altar.
Slujirea arhierească presupune nu doar autoritate, ci și jertfă, responsabilitate și purtarea neîncetată a grijii pentru cler și credincioși. Pentru această lucrare îndelungată și rodnică, Vă exprimăm respectul și recunoștința noastră, apreciind statornicia cu care ați rămas credincios chemării primite de la Dumnezeu și slujirii încredințate Bisericii Ortodoxe din Moldova.
În această zi aniversară, înălțăm rugăciuni către Domnul nostru Iisus Hristos, cerându-I să Vă dăruiască sănătate, pace și ajutor în continuarea slujirii arhierești, spre folosul Bisericii, al clerului și al binecredinciosului popor.
Întru mulți și binecuvântați ani, Înaltpreasfinția Voastră!
Cu alesă prețurie,
Plinătatea Bisericii Ortodoxe din Moldova:
Sinodul BOM, clerul, cinul monahal, binecredinciosul popor și colaboratorii Direcției mitropolitane.
Sursa: www.mitropolia.md

În contextul vizitei de sâmbătă, 26 septembrie 2026, la Casa de Milostenie „Sfânta Cneaghină Elizaveta” din Chișinău, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a vizitat sâmbătă, 26 septembrie, biserica „Sfinții Moldovei” și Casa de Milostenie...
Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte. Şi cu Crucea Ta păzeşte...
Împărătesei celei alese mai înainte de veci, Împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului și a pământului, care a...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a vizitat, miercuri, 16 septembrie 2026, Mănăstirea Stavropighială „Nașterea Domnului” din Zăbriceni, raionul Edineț. Înaltpreasfinția Sa a...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a vizitat Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare”, aflată în construcție, Centrul Eparhial și Seminarul Teologic...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a efectuat miercuri, 16 septembrie 2026, o vizită canonică în Eparhia de...
