«Mestesugurile» iubirii - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

«Mestesugurile» iubirii

20:39, luni, 24 martie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , , , , , , ,

Cu câțiva ani în urmă, l-am vizitat pe gheronda Simeon de la schitul «Întâmpinarea Domnului», din Néa Skíti, lângă mănăstirea Sfântul Pavel. În vârstă de nouăzeci și cinci de ani, țintuit la pat, aștepta din clipă în clipă moartea care l-ar fi dus aproape de Dumnezeu. Lângă el, părintele Pantelimon, ucenicul său iubit și înger păzitor.

– Gheronda, l-ai prins pe papa-Sava Duhovnicul?

– Pe Sava Duhovnicul? Pe acel părinte preacuvios și sfânt? Să avem binecuvântarea lui! Cum să nu-l prind? Păi la el mă spovedeam. Eram nelipsit de la chilia sa. De multe ori îl ajutam la Sfintele Liturghii ca psalt.

– Spune-ne câte ceva despre sfinția sa. Noi am auzit deja câteva lucruri și ne-am gândit să scriem o carte despre viața sa. Se zice că era un mare duhovnic.

– Într-adevăr, avea mare har. Știa să inspire curaj la toată lumea, mai ales tinerilor monahi. Când veneau să se spovedească le el, îi întâmpina cu un zâmbet larg și cu următoarele cuvinte: «Bine ați venit, îngerașilor! Eu pe tinerii călugări îi consider niște îngerași, care, pentru iubirea dulcelui nostru Iisus, au lăsat deșertăciunea lumii și au venit să se nevoiască aici, în pustiu». Pe cei descumpăniți îi încuraja astfel: «Nu deznădăjdui, fiul meu», îmbărbătându-i pe toată durata spovedaniei.

– Se spune că avea multă iscusință în taina Spovedaniei.

– Da, și foartă multă dragoste. Întrucât nu vroia ca cei care se spovedeau la el să-i ascundă vreun păcat, dacă îl vedea pe cineva că îi este rușine să-i spună tot, apela la anumite «artificii» – «trucuri ale iubirii». Le spunea deci: «Spune, copilul meu, fără nici o rușine toate păcatele tale. Eu sunt bătrânel, uneori mă mai fură somnul. Tu însă continuă să-ți mărturisești păcatele fără nici o frică, căci Hristos este prezent și aude tot. De aceea fă o spovedanie generală, ca să-ți curățești sufletul și să ți-l faci alb și pur ca zăpada». Și astfel monahul începea să se spovedească, timp în care părintele dădea impresia că îi este foarte somn. La un moment dat își pleca capul într-o parte și începea să sforăie. Atunci monahul își spunea cele mai grele păcate, după care părintele se trezea și, automat, monahul revenea la mărturisirea păcatelor mai mici. Însă părintele îi spunea: «Copilul meu, ia stai puțin. Mai înainte parcă ai pomenit de alt păcat sau n-am auzit eu bine? Ia mai zi-l o dată, ca să-ți cureți sufletul». Atunci, căpătând curaj, acela îl mai mărturisea o dată și chiar mai deslușit. Și astfel i se ușura sufletul, se bucura Dumnezeu, iar diavolul era dat pe față.

– Ah, gheronda, îți mulțumim din suflet. Ne-ai oferit câteva informații extrem de prețioase. Am rămas și noi uimiți de iscusința acestui mare duhovnic. Ce truc ingenios! Nu am mai auzit nicăieri de un astfel de meșteșug.

– V-am spus eu. Avea multă iscusință și multă dragoste. Astfel de duhovnici nu mai găsești azi.

***

La Schitul Sfânta Ana, undeva pe un munte înalt, trăia un oarecare duhovnic, care însă nu avea experiența și discernământul părintelui Sava. Odată a venit să se spovedească la el cineva care săvârșise niște păcate foarte mari, atât de mari, încât duhovnicului aceluia nu i se întâmplase vreodată să spovedească pe cineva cu păcate mai mari decât acestea. Pe măsură ce auzea păcatele, părintele era cuprins din ce în ce mai mult de un sentiment de groază. Se tulburase atât de mult, încât exclama în sinea sa: «Doamne, ce păcate oribile. Ce satana mai e și ăsta!». Nu apucase să termine de mărturisit păcatele bietul monah, că părintele, extrem de tulburat, i-a zis:

– Oprește-te! Sunt îngrozit de ce am auzit. Cred că încep să-mi pierd mințile. Acestea nu sunt păcate omenești, ci demonice. Du-te de aici! Nu te dezleg! Pleacă de aici, fiindcă nu pot să te mai ascult. Hai du-te!

Bietului monah nu-i mai rămăsese nimic pe lumea asta, decât mila lui Dumnezeu. Însă acum i se închisese și ușa aceasta… Deci nu mai avea nimic. Zărind marea în depărtare, i-a trecut prin minte singura soluție care îi mai rămăsese: să se înece în mare, ca să-și pună capăt chinului. Însă Dumnezeu este mare. Pe când se gândea deci să meargă să se înece în apă, i-a ieșit în cale un călugăr de la Sfânta Ana, care îl și cunoștea.

– Ce s-a întâmplat, de ce ești așa de trist? Ce ai, l-a întrebat acela.

El însă nu răspundea nimic.

– Ce-ai pățit? De ce nu vorbești cu mine, insistă monahul.

După multe insistențe, a reușit să afle motivul pentru care era atât de amărât. S-a întristat monahul auzind acestea și s-a mâhnit în sinea sa. Se gândea deci cum să-l ajute. I-a trecut prin minte că există o singură soluție: să-l ducă cu orice preț la părintele Sava. După multe tratative, a reușit să-l convingă să se spovedească la papa-Sava. Imediat ce l-a văzut, părintele Sava și-a dat seama de chinul prin care trecea. Se gândea deci în sinea sa: «Fratele meu se află în prăpastie. Ca să-l scot de acolo, trebuie să cobor si eu în ea».

– Duhovnicule, mai există vreo nădejde de mântuire pentru mine? îl întrebă acela.

– Pentru toți există nădejdea mântuirii. Milostivirea lui Dumnezeu este mai largă decât cerul și mai adâncă decât marea.

– Nu cred. Pentru un păcătos ca mine nu mai există nădejde de mântuire. E imposibil să mă mai mântuiesc.

– Glumești? Păi dacă a existat pentru mine, înseamnă că există și pentru tine.

– Dar ce păcate ai săvârșit tu?

– Mari păcate, foarte mari.

– Cât de mari? În orice caz, nu cred că ai păcătuit mai mult decât mine, ticălosul.

– Și totuși. Odată m-am lăsat înșelat de cel viclean și am căzut în următorul păcat. Și a început părintele Sava să-i povestească un păcat foarte greu. Imediat monahul acela s-a schimbat la față și, prinzând curaj, i-a zis:

– Ah, părinte! Exact același păcat l-am săvârșit și eu.

– Și tu? Atunci nu fi trist, căci Dumnezeu te va ierta. E de ajuns numai să te pocăiești.

Și iată că trucul părintelui Sava a reușit din nou. Nefericitul monah, prinzând curaj, a început să-și mărturisească sincer toate păcatele. Îl stimula gândul că și Duhovnicul căzuse în păcate asemănătoare cu ale sale.

– Eu, i-a zis la sfârșit papa-Sava, m-am pocăit și am plâns cu amar pentru fărădelegile mele. De doi ani mi-am schimbat total viața. Am primit drept canon să devin duhovnic, să fac milostenii, să postesc, etc. Iar eu m-am conformat. Și de atunci am devenit alt om.

– Și eu mă pocăiesc din tot sufletul, a zis acela. Și voi face tot ce îmi vei spune: post, milostenii, etc.

– Din moment ce ai luat hotărârea de a-ți schimba viața, hai să-ți citesc rugăciunea de iertare, ca să-ți șteargă Domnul toate păcatele.

La scurt timp după aceasta, monahul acela zburda de bucurie, pentru că se eliberase de greutatea păcatelor. Întâlnindu-l din nou pe cel care îl îndemnase să se spovedească la părintele Sava, i-a zis:

– M-ai salvat. Acum sunt alt om.

– Dă slavă lui Dumnezeu, i-a răspuns acela.

– Bun duhovnic părintele Sava. Foarte bun. Numai că și el a săvârșit păcate, și chiar mai mari decât ale mele.

Călugărul acela a înțeles imediat despre ce este vorba.

– Mai mari decât ale tale? Mă faci să râd. Măi omule, părintele Sava trăiește de mic copil în Sfântul Munte și duce o viață de înger. De aceea s-a și învrednicit să devină preot și duhovnic.

Auzind aceasta, călugărul a rămas mut de uimire. După ce a primit și alte explicații, a înțeles ce se întâmplase de fapt și s-a minunat de trucul iubirii pe care îl folosise papa-Sava în cazul său. Și-a dat seama că, într-adevăr, după ce pățise cu primul duhovnic, nu mai exista altă nădejde de mântuire pentru el decât numai papa-Sava, care l-a salvat de pe buza prăpastiei. Din acea clipă a început să nutrească o admirație și o dragoste nemărginită pentru acest minunat doctor și vindecător de suflete.

Să menționăm și faptul că unii părinți aghioriți nu erau de acord cu metodele sale, cu aceste trucuri ale iubirii. Însă nu aveau dreptate, fiindcă papa-Sava, înzestrat fiind cu darul străvederii, știa cum, când, cât și în ce împrejurări să se folosească de acestea, fără să provoace nici cel mai mic neajuns, nici cea mai mică sminteală.

Sursa: Arhim. Heruvim, Σύγχρονες Αγιορείτικες μορφές (6), Σάββας ο πνευματικός (Părinți athoniți contemporani – Sava Duhovnicul),

ediția VIII, editura Sfintei Mănăstiri Paraklítou din Oropós, Attikí 1995.

site sursa www.pemptousia.ro

Contact Form Powered By : XYZScripts.com