Minunea prin care Sfântul Arhanghel Gavriil a dăruit Bisericii cântarea Axionului Maicii Domnului – „Cuvine-se cu adevărat…”

În biserica Protaton am văzut sfânta icoană Axionița – Maica Domnului cu doi îngeri care-i țin coroana. Axionița sau „Axion Estin” pe grecește înseamnă Cuvine-se cu adevărat.

Aici ne-a povestit un părinte atonit istoria acestei icoane. În valea numită „Axion Estin”, trăia un mare sihastru care avea ucenic un călugar tânăr, pe care-l creștea, ca să rămână în chiliuța lui. O chiliuță sub munte, în pădure.

Ei aveau aceasta icoană vestită, Maica Domnului, în chilie. Odată călugarul cel bătrân a plecat la priveghere la Mănăstirea Protaton. Sa știți că la Sfântul Munte, la toate praznicele împărătești, privegherile sunt de toată noaptea. În tipicul mare al Sfântului Sava sunt puse 68 de privegheri de toată noaptea, în toate Duminicile și în cele 12 praznice împărătești și la Sfântul Ioan Botezătorul.

Și bătrânul i-a spus călugărului tânăr:

– Eu mă duc la priveghere, tu rămâi acasă, fiule, și-ți fă pravila acasă, să nu rămână chilia singură.

Călugărul cel tânăr a întrebat pe bătrân:

– Ava, eu ce pravilă să fac?

Dar călugărul bătrân i-a zis:

– Fiule, tu n-ai să poți priveghea toată noaptea. Citește la Psaltire doua-trei catisme și pe urmă du-te la icoana Maicii Domnului și fă câteva metanii, să nu-ți fie somn. Și de câte ori te duci la icoana Maicii Domnului, să cânți cântarea asta: Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărim. Până atunci nu se știa de rugăciunea „Cuvine-se cu adevărat”. Numai atât se știa în Sfântul Munte. Nu știau cum cântă îngerii în ceruri Maicii Domnului!

Atunci călugărul tânăr a făcut cum a zis bătrânul: A citit câteva catisme la Psaltire, s-a dus la Maica Domnului și a făcut câteva metanii. A mai aprins candela să nu se stingă și iar a cântat: Ceea ce ești mai cinstită… Așa a făcut până la miezul nopții, ca să se lupte și el și să privegheze măcar atât; pe urmă să se culce să doarmă 3-4 ore, ca dimineața, când vine bătrânul, să se scoale iar la rugăciune.

Când a ajuns la miezul nopții, bate cineva în ușă. Dar el știa că bătrânul nu vine niciodată în timpul nopții, că era departe de biserică. Apoi cine să vină în puterea nopții, să-i bată în ușă? N-a vrut sa dea drumul. Și aude un glas:

– Evloghite, pater! (Binecuvintează, părinte).

El, când a auzit că cere blagoslovenie, a zis dinăuntru:

– O Kirios! (Domnul să te binecuvinteze).

Și numai a intrat un tânăr foarte frumos, tot călugăr, foarte luminat la față, și l-a întrebat:

– Ce faci, frate?

– Ce să fac? Merg să mă culc, că nu mai pot priveghea de oboseală!

– Ce pravilă ai făcut de aseară până acum?

– Așa mi-a spus bătrânul, când a plecat la biserică, să citesc la Psaltire doua-trei catisme și pe urmă să cânt Ceea ce ești mai cinstită… și să fac câteva metanii.

Dar cel ce a venit i-a spus:

– Nu se cântă numai Ceea ce ești mai cinstită…

– Ba da! Așa se cântă în tot Sfântul Munte, la toate mănăstirile.

– Nu! Iată cum cântăm noi: Cuvine-se cu adevărat, să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu; cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru, și pe urmă cântăm: Ceea ce ești mai cinstită…

Dar călugărul a zis:

– Eu așa n-am auzit. Dacă vrei să-mi scrii, că vreau să învăț și eu rugăciunea asta.

– N-ai aici hârtie și creion?

– N-am! Dar tare aș vrea să o învăț și eu!

– Du-te afară și adu-mi o lespede de piatră!

Ucenicul s-a dus afară și a luat o lespede, a curățat-o el și a spălat-o frumos.

– Am să scriu pe dânsa.

Și căuta ceva, cu care să zgârie pe piatră. Dar călugărul venit îl întreaba:

– Ce cauți?

– Caut un cui să scriu, căci creion nu am!

– Nu-i nevoie să scrii cu cuiul! Lasă că scriu eu!

Și călugărul care a venit a început să scrie pe piatră rugăciunea cu degetul lui, ca prin ceara moale. Și i-a scris foarte frumos pe grecește toată cântarea: Cuvine-se cu adevărat… (Axion Estin). Iar acesta a încremenit când a văzut că acela mergea cu degetul prin marmură ca prin ceară moale și ieșea scrisoarea așa de frumoasă. Și se gândea: „Ce om este acesta, de scrie cu degetul pe marmură?”

Și după ce i-a scris, a semnat: „Eu am scris acestea, Gavriil, mai-marele voievod al puterilor îngerești”, și a dispărut din fața lui.

Atunci călugărul a arătat piatra bătrânului când a venit, și i-a spus toata întâmplarea cu Arhanghelul Gavriil.

S-a împânzit în tot Sfântul Munte minunea aceasta și din clipa aceea, în toate bisericile și în toate cărțile bisericești, s-a introdus cântarea aceasta pe care o cântam pâna astăzi: Cuvine-se cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu; cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu – Cuvântul ai născut; pe tine cea cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărim. Amin.

Extras din Ne vorbeşte Părintele Cleopa, Editura Episcopiei Romanului