Mitropolia Moldovei reînnoiește apelul de ajutorare a refugiaților din Ucraina - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Mitropolia Moldovei reînnoiește apelul de ajutorare a refugiaților din Ucraina

10:58, joi, 3 martie, 2022 |

Iubiți frați și surori întru Hristos,

A trecut o săptămână de la declanșarea războiului fratricid din Ucraina. Mii de oameni și-au pierdut viața. Zeci de mii au fost răniți, sau au rămas fără de adăpost din cauza bombardamentelor. În doar câteva zile sute de mii de ucraineni au luat calea pribegiei, refugiindu-se în țările vecine precum Republica Moldova, România și Polonia.

Încă din primele zile ale conflictului armat am făcut un apel către episcopii, protopopiate, parohii, mănăstiri, instituții cu caracter social-filantropic, precum și către organizațiile de voluntari din cuprinsul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove de a fi alături, în această perioadă, de miile de refugiați din Ucraina.

Timp de o săptămână, Biserica Ortodoxă din Moldova a ajutat refugiații veniți în țara noastră, oferindu-le hrană și ajutoare materiale, asistență spirituală, servicii de transport și spații de cazare.

S-au mobilizat în acest sens majoritatea parohiilor din țară și de peste hotare, alături instituțiile cu caracter social-filantropic ale Bisericii. Inițiativele de sprijin pentru refugiați au fost coordonate prin Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate al BOM.

La sediul Centrul Social-Misionar al Mitropoliei Moldovei care se află în curtea Catedralei Sf. Vineri din Chișinău (str. Grigore Ureche 58) s-a stabilit un punct de colectare a lucrurilor de primă necesitate, unde au fost adunate sute de kilograme de ajutoare umanitare ce au fost transmise refugiaților din Ucraina, la punctele de trecere a frontierei de stat.

Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldova reînnoiește apelul de ajutorare a refugiaților din Ucraina.

Îndemnăm în continaure clerul și credincioșii din parohii să se mobilizeze în vederea colectării surselor financiare și a produselor alimentare și de primă necesitate.

Donațiile se pot depune în contul Mitropoliei, cu mențiunea

donație pentru refugiații din Ucraina

Cod fiscal: 1018620005087/-

Cod IBAN:  MD12MO2251ASV91659517100 (LEI MD)

Banca Beneficiară:   OTP Bank  SA, cod/bancar MOBBMD22

Doritorii, mai pot aduce prosoape, perne, plapume, haine pentru femei, bărbați și copii, produse alimentare ușor de păstrat (covrigi, biscuiți, ceai, conserve, ș. a.), produse de igienă (în special scutece pentru copii), cărți, caiete cu activități pentru copii și elevi, creioane, carioci și alte lucruri necesare.

De asemenea, instituțiile și familiile care au locuri de cazare disponibile pentru refugiați sunt rugate să contacteze la numărul de telefon: +373 67 223 981 (Serghei Crudu, președinte al Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate).

Să deschidem ușile caselor și poarta inimii noastre semenului suferind, mai ales acum, când au cel mai mult nevoie de mângâiere, de ajutor și de întărire prin rugăciune și oferirea celor necesare existenței.

Cu arhierești şi părintești binecuvântări,

†VLADIMIR

MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE

Sursa: www.mitropolia.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com