Header image

Mitropolitul Nestor Vornicescu a fost pomenit la două decenii de la moartea sa

15:26, marți, 19 mai, 2020 |

Slujitorii Catedralei Mitropolitane din Craiova au oficiat duminică o slujbă de pomenire pentru Mitropolitul Nestor Vornicescu de la a cărui trecere în veşnicie s-au împlinit douăzeci de ani.

Ultimele clipe din viaţa pământească a marelui ierarh, care a plecat la Domnul în data de 17 mai 2000, au fost vegheate de Înaltpreasfinţitul Irineu, actualul Mitropolit al Olteniei. Ierarhul a rememorat momentul într-un interviu acordat Ziarului Lumina, în urmă cu 10 ani.

„În ziua aceea venisem de la Râmnicu Vâlcea la Craiova pentru cursurile de la facultate. Ştiam că mitropolitul Nestor era în spital pentru nişte analize mărunte, dar nici măcar nu-mi imaginam că este atât de grav bolnav”.

„Mi s-a spus că face un control de rutină şi chiar mă gândeam să-i duc un buchet de flori, în semn de bucurie, de reuşită a lui în aceste analize. Pe la opt şi jumătate de dimineaţă, eram încă în traseu atunci când m-a sunat părintele protopop David pentru a-mi spune că mitropolitul se afla într-o stare gravă. Am venit mai întâi la Palatul mitropolitan, pentru că nu aveam nici epitrahirul, nici omoforul în maşină, gândindu-mă că trebuie să-i citesc rugăciunea de despărţire a sufletului de trup. Cu mare greutate am ajuns acolo şi am reuşit să intru în salonul în care suferea vlădica”.

„Erau câteva paturi, un aparat care înregistra ultimele zvâcniri ale inimii acestui venerabil mitropolit şi câţiva apropiaţi, printre care şi Preasfinţitul Gurie, pe atunci ieromonah, care îi înconjurau patul. Nu ştiam ce anume să fac mai întâi: să mă rog pentru el sau să-i citesc o rugăciune de dezlegare? Erau ultimele lui clipe şi, în timp ce îi citeam rugăciunea deasupra capului, el şi-a dat obştescul sfârşit”.

Mitropolitul Nestor Vornicescu

Ierarhul s-a născut la 1 octombrie 1927, în Lozova-Vorniceni, judeţul Lăpuşna (Basarabia), într-o familie de răzeşi.

În 1944 a intrat la Schitul Nechit-Neamţ, apoi la Mănăstirea Neamţ, ca rasofor. A studiat la Seminarul monahal din Mănăstirea Neamţ, la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1951-1955), unde a urmat şi cursurile de doctorat, secţia Patrologie (1955-1958).

A urmat cursuri la Institutul Ecumenic de la Bossey (Elveţia) şi la Facultatea de Teologie din Geneva (1969-1970)

A fost tuns în monahism la Mănăstirea Neamţ în 1951 şi a primit numele Nestor, în acelaşi an fiind hirotonit ierodiacon.

În perioada 1958-1962, a slujit ca preot la Catedrala mitropolitană din Iaşi.

La 15 decembrie 1970 a fost ales episcop vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, cu titlul „Severineanul”, locţiitor de arhiepiscop al Craiovei (noiembrie 1972 – ianuarie 1973).

A fost înscăunat ca arhiepiscop al Craiovei şi mitropolit al Olteniei, în 23 aprilie 1978.

Foto credit: Mitropolia Olteniei

Sursa: https://basilica.ro/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com