Mitropolitul Vladimir a emis o circulară legată de Paștile Blajinilor - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Mitropolitul Vladimir a emis o circulară legată de Paștile Blajinilor

12:36, vineri, 29 mai, 2020 |

Paștile Blajinilor este momentul în care credincioșii noștri își pomenesc rudeniile trecute la Domnul, merg la cimitir și aduc cu ei, ouă roșii, cozonac și pomene. 

În contextul special din acest an, sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova a fost nevoit să amâne evenimentul (care în mod tradițional era desfășurat la o săptămână după Paști) pentru zilele de 6, 7 și 8 iunie, în ajunul Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (a Cincizecimii).

În aceste zile vor fi oficiate, cu respectarea reglementărilor sanitare actuale, slujbe de pomenire în toate catedralele, bisericile, mănăstirile și cimitirele din țară, iar clopotele bisericilor vor fi trase în memoria celor adormiți.

Tradiția se va respecta si anul acesta, însă toate activitățile de omagiere vor fi restrânse. Astfel, ținând cont de recomandările autorităților civile, pentru a evita orice situații neplăcute și din respectul pentru semenii noștri, Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove vine cu următoarele recomandări :

  1. În primul rând, îndemnăm pe toți participanții la slujbe să țină cont de sfaturile autorităților și să respecte măsurile de siguranță și de protecție recomandate. Persoanele care s-au întors din străinătate, se află în perioada de carantină, prezintă careva simptome, sau fac parte din grupul sporit de risc, sunt rugați să se abțină de la participarea lor fizică la sfintele slujbe și să sporească în rugăciune la casele lor, aprinzând o lumânare și făcând gesturi de caritate în amintirea celor apropiați.
  2. Îndemnăm, credincioșii să evite aglomerările tradiționale din jurul mormintelor și să respecte distanța sanitară.
  3. De asemenea, venim cu rugămintea ca și-n acest an creștinii să se abțină de la organizarea meselor copioase în cimitire și consumul de băuturi alcoolice. Întâlnirile dintre rude și celelalte tradiții legate de această zi, vor fi săvârșite într-un cerc restrâns de oameni și în mod privat.

Cu părintească dragoste, ținem să vă mulțumim tuturor pentru atitudinea de care ați dat dovadă până în prezent și vă îndemnăm să facem tot posibilul pentru a petrece acest eveniment în pace și cu mult spor duhovnicesc.

Cu arhierești binecuvântari, 

† VLADIMIR,

MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE

Sursa: https://mitropolia.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com