Header image

Mitropolitul Vladimir a înălțat rugăciuni Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în fața Icoanei Maicii Domnului de la Hârbovăţ – Ocrotitoarea Moldovei

9:31, vineri, 3 decembrie, 2021 |

În toate zilele se cuvine să ai pe Dumnezeu și pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu în inima ta, căci toate bunătățile vin de la Domnul și de la Preacurata Maica Sa pentru cei ce nădăjduiesc spre dânșii. Fie-ți drag a te ruga de-a pururea și ți se va lumina inima și va vedea pe Dumnezeu. (Sfântul Nifon, Mitropolitul Țării Românești)

În dimineața zilei de vineri, 3 decembrie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a înălțat rugăciuni Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în fața Icoanei Maicii Domnului de la Hârbovăţ – Ocrotitoarea Moldovei, la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Capitală.

Alături de Mitropolitul Chișinăului și a Moldovei au participat smeriți la rugăciunea comună: Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretar mitropolitan și Eclesiarh al Catedralei mitropolitane, slujitorii Catedralei mitropolitane şi preoți din municipiul Chișinău.

Credincioşii au primit binecuvântare şi s-au rugat împreună cu Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova și soborul slujitor ca Maica Preacurată să-i ajute și să mijlocească în viaţa lor duhovnicească.

Slujba Acoperământului Maicii Domnului, în fața icoanei Maicii Domnului de la Hârbovăţ se săvârşeşte în fiecare zi de vineri, la ora 7.00.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com