Mitropolitul Vladimir a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite și binecuvântarea colivei
13:44, vineri, 19 martie, 2021 | Cuvinte-cheie: ips vladimir

În prima vineri a Postului Mare, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Liturghia Darurilor înainte sfințite la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.
Din primele ore ale dimineții, odată cu începerea serviciului divin, credincioșii au pășit pragul Catedralei pentru a lua parte la această slujbă deosebită prin importanța și frumusețea ei, dar și bun prilej de rugăciune cu multă umilință și nădejde pentru ca Domnul să-i ajute pe cei care în genunchi așteaptă milă și ajutor ceresc.
După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, ÎPS Vladimir a citit Canonul Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, iar mai apoi, conform datinii, a sfințit coliva care a fost împărțită enoriașilor.
Tradiția pregătirii colivei ne-a rămas de la o minune a Sfântului Teodor Tiron, petrecută în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), care a dat ordin guvernatorului orașului Constantinopol să stropească toate alimentele din piețe cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare, ca astfel să-i oblige pe creștini să întrerupă postul și să consume jertfe aduse idolilor. Sfântul Teodor Tiron, apărându-i în vis arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunțe pe creștini să nu cumpere nimic din piață, ci să mănânce grâu fiert cu miere.
Coliva are o semnificatie profundă și tainică: Boabele de grâu, care sunt adunate laolaltă, simbolizează Biserica lui Hristos și pe membrii ei, cei vii și adormiți, care se găsesc împreună în rugăciune.
Odată cu primirea colivei, credincioșii au primit şi binecuvântarea arhierească și îndemnul Mitropolitului de a fi cu luare aminte la viața Sf. Teodor Tiron, la semnificația duhovnicească a colivei și de a trăi atât perioada Postului Mare, precum și întreaga viață după exemplul sfinților bineplăcuți lui Dumnezeu.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/


















Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova a oficiat Sfânta Liturghie...
„Stea luminoasă te arăți pe cerul cel de taină, Ierarhe Dionisie, și ne ești călăuză nerătăcită, prin care calea de...
Sâmbătă, 16 septembrie 2023, după oficierea la catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din capitală, a Sfintei Liturghii și a slujbei de...
La data de 16 septembrie 2023, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, a oficiat în catedrala mitropolitană...
După oficierea Sfintei Liturghii de la catedrala episcopală din or. Comrat prilejuită de jubileul de 25 ani de arhierie ai...
La data de 12 septembrie 2023, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir condus Liturghia praznicală prilejuită de...
La data de 11 septembrie 2023, în ziua pomenirii Tăierii Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, înconjurat de...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău