Header image

Mitropolitul Vladimir a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite și binecuvântarea colivei

13:44, vineri, 19 martie, 2021 | Cuvinte-cheie:

În prima vineri a Postului Mare, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Liturghia Darurilor înainte sfințite la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.

Din primele ore ale dimineții, odată cu începerea serviciului divin, credincioșii au pășit pragul Catedralei pentru a lua parte la această slujbă deosebită prin importanța și frumusețea ei, dar și bun prilej de rugăciune cu multă umilință și nădejde pentru ca Domnul să-i ajute pe cei care în genunchi așteaptă milă și ajutor ceresc.

După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, ÎPS Vladimir a citit Canonul Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, iar mai apoi, conform datinii, a sfințit coliva care a fost împărțită enoriașilor.

Tradiția pregătirii colivei ne-a rămas de la o minune a Sfântului Teodor Tiron, petrecută în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), care a dat ordin guvernatorului orașului Constantinopol să stropească toate alimentele din piețe cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare, ca astfel să-i oblige pe creștini să întrerupă postul și să consume jertfe aduse idolilor. Sfântul Teodor Tiron, apărându-i în vis arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunțe pe creștini să nu cumpere nimic din piață, ci să mănânce grâu fiert cu miere.

Coliva are o semnificatie profundă și tainică: Boabele de grâu, care sunt adunate laolaltă, simbolizează Biserica lui Hristos și pe membrii ei, cei vii și adormiți, care se găsesc împreună în rugăciune.

Odată cu primirea colivei, credincioșii au primit şi binecuvântarea arhierească și îndemnul Mitropolitului de a fi cu luare aminte la viața Sf. Teodor Tiron, la semnificația duhovnicească a colivei și de a trăi atât perioada Postului Mare, precum și întreaga viață după exemplul sfinților bineplăcuți lui Dumnezeu.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com