Moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou au fost purtate în procesiune pe străzile Bucureștiului | VIDEO - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou au fost purtate în procesiune pe străzile Bucureștiului | VIDEO

16:16, duminică, 5 aprilie, 2020 |

Duminică, 05 aprilie 2020, după oficierea Sfintei Liturghii, moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou au fost scoase din Catedrala Patriarhală și purtate în procesiune pe străzile Capitalei.

Procesiunea restrânsă, formată din 3 autovehicule, a fost condusă de Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul.

De pe Dealul Patriarhiei, moaștele și icoana Sfântului Dimitrie au fost duse spre Spitalul Municipal – Politehnica – Mihai Bravu până la Spitalul „Victor Babeș”, unde a avut loc o primă oprire și a fost rostită o ectenie și rugăciunea specială pentru încetarea noii epidemii.

Pe tot parcursul traseului clericii au rostit rugăciuni către Sfântul Dimitrie pentru izbăvirea de boală și încetarea epidemiei de coronavirus.

Procesiunea a continuat spre Institutul „Matei Balș” unde s-a făcut o nouă oprire și au fost rostite rugăciuni. Mai departe, alaiul a mers spre Piața Victoriei – Universitate – Unirii.

La Universitate, a avut loc a treia oprire. În fața Crucii eroilor martiri din 1989 a fost intonat troparul Sfântului Dimitrie cel Nou.

Revenită la baza Dealului Patriarhiei, procesiunea s-a oprit la Crucea Brâncovenească unde a fost rostită încă o ectenie, iar moaștele au fost reașezate în catedrală.

Sfântul Dimitrie cel Nou a fost invocat în rugăciune de bucureșteni și în urmă cu două secole pentru încetarea epidemiei de ciumă bubonică (1812-1813). Atunci, la fel, moaștele sale au fost purtate prin Capitală și numărul de îmbolnăviri a scăzut foarte mult. De asemenea, Ocrotitorul Bucureștilor a fost purtat în procesiuni și în timpul secetei din 1827 sau al holerei din 1831.

Tot duminică, racla cu moaștele Sfintei Parascheva de la Catedrala Mitropolitană din Iași a fost purtată în procesiune în județul Neamț.

Știre în curs de actualizare …

Foto credit: Basilica.ro
Sursa: https://basilica.ro

Contact Form Powered By : XYZScripts.com