Monahia Maria Dobomîslova – Viaţa Sf. Nicon, ultimul stareţ de la Optina
22:00, vineri, 5 aprilie, 2013 | Cuvinte-cheie: biblioteca, carte ortodoxă, carti, optina, ortodox, Rusia, stareț
Să ne lăsăm purtaţi de autoare în Rusia sfârşitului de veac XIX şi începutului de veac XX, lăsându-o să ne istorisească povestea tânărului Nikolai Beliaev, cel ce va fi cunoscut mai apoi ca Ieromonahul Nicon, ultimul Stareţ de la Sihăstria Optina.
Ucenic al marelui Stareţ Varsanufie, s-a învrednicit de multe binecuvântări dumnezeieşti, iar după adormirea acestuia şi închiderea Optinei a pătimit întemniţări şi prigoane din partea stăpânirii celei fără de Dumnezeu, alăturându-se cetei cereşti a cuvioşilor mărturisitori în 1931.
După 60 ani, Biserica l-a proslăvit ca sfânt, prăznuindu-se alături de ceilalţi Sfinţi Stareţi ai Optinei în sobor, la 11 Octombrie.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir, în anul 2017 va continua Campania „Biserica şi spitalul – două spaţii complementare sănătăţii fiinţei umane”...
Dăruirea părintelui Vasile Boldeanu (33 de ani), din satul gălăţean Cărăpceşti, este o dovadă vie a expresiei „omul sfinţeşte locul“....
BIBLIOTECA CARE AŞTEAPTĂ CĂRŢI DE LA OAMENI CU SUFLET MARE….. ”Biblioteca de Carte Religioasa” din cadrul Uiversităţii de Stat din...
Un expert italian a studia un document din primul secol scris de istoricul roman Marcus Velleius Paterculus , care a...
Biblioteca de carte religioasă, tezaur de carte sacră la Facultatea de Litere. Stop cadru, Mesager din 16 martie 2014. Sursa:...
Această carte se adresează nu numai preoţilor şi slujitorilor Bisericii ci şi tuturor creştinilor ortodocşi şi neortodocşi care vor putea...
Cartea veche şi mănăstirea sunt noţiuni aproape sinonime. Din momentul apariţiei, locaşurile sfinte erau importante centre de cultură, cartea fiind...

ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
Au apărut calendarele bisericești pentru anul 2026
ÎPS Mitropolit Vladimir a decorat cititorii Bisericii de lemn „Sf. Arhanghel Mihail” din Criuleni
PS Siluan, Episcop de Orhei, a participat la Conferința Teologică dedicată celor 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic
ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, la împlinirea a 20 de ani de slujire arhierească
Adresarea Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova către cler şi popor
Ierarhii Bisericii Ortodoxe din Moldova s-au reunit în ședința Sinodului, la Reședința mitropolitană