Monahii putneni poartă în procesiune în jurul mănăstirii icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și sfintele moaște - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Monahii putneni poartă în procesiune în jurul mănăstirii icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și sfintele moaște

13:55, luni, 30 martie, 2020 |

Monahii de la Putna au făcut duminică o procesiune de pocăință în jurul mănăstirii cu toate sfintele moaște și icoanele sfinților ocrotitori, printre care și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

După Sfânta Liturghie, starețul mănăstirii, Arhimandritul Melchisedec Velnic, a spus că procesiunea se face în contextul pandemiei de Covid-19 și a tulburării sufletești legate de aceasta. Obștea a înconjurat mănăstirea cu patru opriri, la care s-au rostit ectenii cu cereri pentru încetarea molimei.

La intrarea în biserica voievodală, în fața icoanei Maicii Domnului, Părintele Stareț a citit rugăciunea specială pentru încetarea noii epidemii, rugăciune rânduită să fie citită în această perioadă în Patriarhia Română.

„Am săvârșit această procesiune plecând genunchii și fruntea și cerând de la Bunul Dumnezeu milă și îndurare «pentru întregul Adam», adică pentru întreaga lume”, a spus părintele stareț. „Suntem datori să ne întoarcem către noi înșine. Fiecare să se cerceteze pe sine.”

El a îndemnat la păzire de slava deșartă și la fapte bune: „Dumnezeu voiește ca bunătatea, mila, iubirea să fie în mâinile noastre. Când ele sunt în mâinile noastre, fiecare dintre noi devine mâini ale lui Dumnezeu. De aceea, și Biserica ne cheamă la solidaritate în zilele acestea”.

Starețul i-a mai sfătuit pe ascultătorii transmisiei în direct să-și hrănească mintea cu lucruri folositoare și să se roage, luând drept exemplu rezistența înaintașilor. „Să privim la sfânt-strămoșii noștri, cum au trecut și ei prin încercări mult mai grele, cum au avut de dus războaie, lagăre, deportări, închisori, molime.”

„Căutați cartea  Aniței Nandriș, 20 de ani în Siberia, sau cartea lui Ion Moraru. Să învățăm de la ei sfânta răbdare și încrederea în Dumnezeu… Aveți părinți, bunici: Întrebați-i despre înaintași, faceți-vă spița neamului. Aflați din cine vă trageți și veți vedea câtă nădejde veți căpăta, pomeniți-i la rugăciune pe strămoși și veți vedea cât de mult curaj veți primi”.

Arhimandritul a spus că Maica Domnului va ocroti România, dar, pentru a-și păstra „pacea inimii”, românii au nevoie să fie cu Hristos.

Sursa: https://basilica.ro/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com