Munca și rugăciunea dă sens vieții
19:16, luni, 27 martie, 2017 | Cuvinte-cheie: activitati cu tinerii, manastirea harbovat, sensul vietii

Mănăstirea Hârbovăţ este una dintre mănăstirile istorice de pe teritoriul ţării noastre, renascută din propria-i cenușă, precum Pasărea Phoenix.
La Hârbovăț găsești un colț de Rai, unde viața se scurge tihnit, firesc, într-o bucurie deplină a lucrurilor simple.
Aici, timpul se scurge cu totul altfel decât în urbele aglomerate, în singurătatea izvorului și în foșnetul brazilor, simți că cerul este mai aproape și că toate în viața aceasta Dumnezeu le-a umplut cu sens.
O astfel de experiență înălțătoare au trăit și un grup de tineri voluntari care au participat timp de câteva zile la o tabăra de lucru, la Mănăstirea Hârbovăț.
În acest răstimp, tinerii au lucrat la diferite lucrări de primăvară, cot la cot cu obștea mănăstirii.
Bucuria și generozitatea pe care o răspândește părintele stareț Spiridon (Marin), alături de obștea pe care o conduce a fost resimțită pe deplin de tinerii voluntari din tabără. Părintele stareț nu numai că le-a oferit îndemnuri de viață celor prezenți în tabără, ci a și muncit cot la cot cu ei, bucurându-se împreună de fiecare moment.
„Dragi tineri, viața este muncă și rugăciune. Munca și rugăciunea dă sens vieții. Vă îndemn să vă dedicați întru totul virtuților atât de plăcute în fața lui Dumnezeu, precum: ascultarea, smerenia și dragostea. Haideți să umplem viața noastră cu un rost, or rostul viețuirii creștine este Dragostea față de Dumnezeu și față de aproapele. Numai prin muncă și rugăciune putem deveni mai buni”, a menționat părintele stareț Spiridon în cuvântul său adresat tinerilor.
Sursa: http://manastireahirbovat.md/









Oamenii de azi sunt foarte activi. Îi văd muncind sau călătorind, sau ieșind cu cărucioarele pline de alimente din supermarketuri,...
Circa 600 de preoți, pedagogi și tineri au participat duminică, 11 februarie, la cea de-a II-a ediție a Galei Tineretului Ortodox, desfășurată cu...
Joi, 18 ianuarie, Preasfințitul IOAN al Sorocii a vizitat Liceul Teoretic „Constantin Stere” din municipiul Soroca, participând la o activitate...
Luni, 27 noiembrie, în ajunul Postului Nașterii Domnului, Liceul Teoretic ”B. Dînga” din or. Criuleni a organizat o zi consacrată...
,,Omul trebuie să înţeleagă faptul că natura nu este ceva în exteriorul lui, ci parte din el, având datoria de...
În cea de-a șasea săptămână a Postului Mare, dedicata Tineretului Ortodox, în protopopiatul Drochia, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al...
Tradițional, în preajma Învierii Domnului, elevii Liceului cu profil real ”M. Marinciuc” din capitală organizează activități cu genericul ”Mergând spre...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău