Mușcatele Mamei

E arșiță. Meteorologii au anunțat cod portocaliu de caniculă în țară și intr-o bună parte a Europei.

Arde tot aici în Dealul Schinoasei. Arde iarba pe terase. Ard florile de cîmpie. Arde grădina. Ard eu, sleit la masa de scris, într-o tăcere de lut. Și doar din cînd în cînd prin această tăcere se aude cum cade cîte o vișină, care-mi amintește că trebuie să lupt. Dar cum ? Scrisul nu merge. Plimbările nici atît. Rugăciunea nu. Munca în grădină nici ea. Nimic. Și din acest nimic iată că la un moment dat se alege o forță de gravitație care m-a ridică din pat, ca o pană.

Florile mamei. Mușcatele. Parcă mai eri, gata să moară, le-am coborît de la geam pe terasă și iată că acum freamătă-n vînt și soare afară. Le ud dimineața și seara. Le ud cu stropitoarea și cana. Le ud pînă cînd biruit de căldură cad iarăși la pat. De unde mă ridic și de iznoavă le ud. Cu gura. Așa precum într-o vară, leșinat de căldură, mama m-a stropit cu apă din gură. Ca să mă ridic, să merg și să ajung într-o zi la masa de scris din Dealul Schinoasei unde iubirea și mușcatele ei promit că nu vor muri nicioadată. De la nici o căldură sau calamitate.

Ion Bradu, 

Chișinău, Dealul Schinoasei