„N-ai nevoie să laşi impresie bună duhovnicului“
13:02, luni, 16 februarie, 2015 | Cuvinte-cheie: Arsenie Papacioc, duhovnic, păcate, rusine, rusinea de la spovedanie, sfaturi duhovnicești, spovedanie

Cum să facem o spovedanie cât mai folositoare?
Nu faceţi cu nici un chip o spovedanie aşa, tradiţională, raţională, ci afectivă. Să spuneţi păcatul cu gustul lui, cu mustul lui, că de multe ori chiar mărturisirea după un îndreptar de spovedanie poate fi o spovedanie raţională. Deci, să fiţi bine spovediţi! Asta-i taină care mântuieşte! Păcatele dezlegate nu se mai iau în vedere, spune şi Sfântul Ioan Gură de Aur, nici la Vămile Văzduhului, nici la Judecată de Apoi, unde cel mai mare lucru cu care trebuie să ne prezentăm este dezlegarea de păcate.
Dă-ţi seama ce uşor poţi să te mântuieşti! Şi te duci la un semen de-al tău să-i spui, la un om, nu la un înger. Nu trebuie să existe ruşine la spovedit. Aceasta este o armă foarte eficace a diavolului, să-ţi dea ruşine la spovedit. O spovedanie bună înseamnă să spui tot. Dacă te ruşinezi, ascunzi din păcate. Apoi, să vă cercetaţi oriunde, să vă controlaţi, că e mare greşeală să nu fii înregistrat în tot ce faci.
Urmăriţi-vă pe voi înşivă, înregistraţi-vă paşii şi mintea. Pentru că se poate să te speli pe faţă şi să te speli numai la o subţioară, dar pe una să nu te speli, uiţi. N-ai nevoie să laşi impresie bună duhovnicului. Duhovnicul se simte bine când îi spui cele mai urâte păcate, pentru că are bucuria că te-a uşurat şi te-a scos din adânc de ape. Tu eşti la doi metri adâncime în apă, de ce îi spui că eşti numai la jumătate de centimetru?
Spovedeşte-te curat. N-are nevoie duhovnicul ca să te lauzi tu pe tine. Şi pe urmă, vă mai spun şi altceva, el este plin de har şi te simte, nu este prost, îşi dă seama. Credeţi că Dumnezeu a făcut duhovnic pe oricine? Şi atunci, te simte şi, delicat, poate să-ţi spună: „De ce mă minţi, mai frate?“. Pentru că duhovnicul nu poate să-ţi lase impresia că-ţi cunoaşte ţie păcatele. Îi descoperă Dumnezeu într-un fel, că te dai tu de gol. Puneţi mâna pe creionaş şi notaţi păcatele. Altfel, ţi-l poate dilua mai târziu satana. Dar, dacă nu te-ai pregătit, şi te-ai dus întâmplător, şi te-ai lăsat pe seama duhovnicului, şi ai omis o serie întreagă de păcate pe care nu le-ai spus, acelea nu sunt iertate.
Taina Pocăinţei cuprinde patru elemente:
1. Să nu mai faci păcatul.
2. Să-l mărturiseşti.
3. Să te dezlege duhovnicul.
4. Canonul.
Iar dacă nu puteţi să faceţi canonul pe care vi l-a dat, sunteţi în culpă. Trebuie să vă spovediţi că nu aţi putut să faceţi canonul sau nu aţi vrut. De ce să nu se poată face? Chestia asta că-l fac sau nu-l fac, mai ales că nu-l fac, trebuie s-o discutaţi cu duhovnicul care vi l-a dat. E singurul care poate să vi-l uşureze.
Arhim. Arsenie PAPACIOC, Sfânta Taină a Spovedaniei

Noi prin Botez, am primit haruri deosebite, avem şi înger păzitor. De ce nu daţi atenţie mai multă îngerului păzitor?...
Lacrimile și întristările nu dau nici un folos morților, nici pot să-i întoarcă din viața cea veșnică, nici să-i scoată...
Femeia înseamnă „împărăteasă dăruitoare”. Femeia, dacă zici că-i slabă, totuşi, din momentul în care te-ai angajat să te numeşti soţ,...
Am cununat odată pe cineva şi, când am ajuns la rugăciunea unde preotul spune: „Iar femeia să asculte de bărbat!”,...
Oare să ne rugăm numai când ne ispitește satana? Să ne rugăm fără să ne ispitească! Dar dacă ne ispitește...
– Cum să ne pregătim în vederea primirii Sfintei Împărtășanii? – Împărtășania te desăvârșește, nu-ți iartă păcatele. Dacă te spovedești,...
„Cum sfãtuiți pãrinții sã își creascã copiii, ca sã ajungã niște buni creștini? – Problema s-a discutat. Trebuie să fii...

Adresarea Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova către cler şi popor
Ierarhii Bisericii Ortodoxe din Moldova s-au reunit în ședința Sinodului, la Reședința mitropolitană
Anunț: A XIV-a Conferință Internațională „Lecturi Paisiene” – 6-7 decembrie 2025
Jubileu: 90 de ani de la prima sfințire a bisericii din Văsieni
Cununie religioasă în Penitenciarul Cricova: familia – temelia reintegrării sociale
ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat sfințirea Prestolului și Sfânta Liturghie în Biserica istorică „Sf. M. Mc. Gheorghe” a Mănăstirii Suruceni
ÎPS Mitropolit Vladimir a vizitat biserica „Sf. Ap. Petru și Pavel” din satul Valea Perjei, raionul Cimișlia