Necazurile sunt de la Domnul spre îndreptarea noastră

Mulțumind lui Dumnezeu în necaz și în boală alinăm durerea acestora. Patul bolii devine adeseori loc al cunoașterii lui Dumnezeu și de sine ce ne aduce mângâiere în necazuri și în boli.

Omul- ca iarba, și mai mult îi trebuie ca să fie cosit? O singură clipă poate să-i zdruncine de tot sănătatea și să-i arunce trupul fie în mormânt, fie pe patul unei boli chinuitoare și îndelungi. Evanghelia ne învață că nici un necaz nu poate să vină asupra noastră fără voia lui Dumnezeu, ne învață să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate necazurile care, la porunca Lui, vin asupra-ne. De pe patul de boală multumiți lui Dumnezeu, așa cum I-a mulțumit de pe mormanul de gunoi Iov, acoperit cu bube puturoase. Prin mulțumirea adusă lui Dumnezeu este tocit ascuțișul cumplit al bolii! Prin mulțumirea adusă lui Dumnezeu, bolnavul primește mângâiere duhovnicească! Inima povățuită și îndulcită de mulțumirea adusă lui Dumnezeu este înoită prin puterea credinței vii.

Luminată deodată cu puterea credinței, mintea începe să contemple minunata Purtare de grijă dumnezeiască, ce priveghează neadormit asupra întregii făpturi. Această contemplare duce la răpirea duhovnicească; sufletul începe să-I mulțumească din belșug lui Dumnezeu, să-l slavoslovească, începe să laude sfânta Lui Purtare de grijă, să se încredințeze sfintei Lui voi. Patul de boală devine adeseori loc al cunoașterii de Dumnezeu și de sine. Suferințele trupului devin adeseori pricina de plăceri duhovnicești, și patul de boală este înrourat cu lacrimi de pocaință și lacrimi de bucurie în Dumnezeu. În timpul bolii trebuie mai întâi să ne silim a mulțumi lui Dumnezeu, iar atunci când sufletul gustă dulceața și tihna pe care le aduce această mulțumire se grăbește singur spre ea, ca spre un liman. El se grăbește într-acolo fugind de valurile grele ale cârtirii, puținătății de suflet și întristării.

Prin multe necazuri se cuvine nouă a intra întru împărăția lui Dumnezeu. Pe cine iubește Domnul, aceluia îi trimite necazuri, și acestea omoară inima alesului Său față de lume, o deprind să plutească în apropierea lui Dumnezeu.

În toate necazurile, printre care se numără și boala, următoarele doctorii aduc folos duhovnicesc și mângâiere duhovnicească: încredințarea în voia lui Dumnezeu, recunoștința față de Dumnezeu, mustrarea de sine și recunoașterea că suntem vrednici de pedeapsa lui Dumnezeu, aducerea aminte de faptul că toți sfinții au savârșit calea vieții lor pământești în patimi necontenite și crâncene, că necazurile sunt paharul lui Hristos.

Cel ce nu s-a împărtășit de acest pahar nu e în stare să moștenească fericirea cea veșnică.

Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu, Editura Sophia, București 2012, p. 159-161