Necredinţa | Gândurile Sf. Teofan Zăvorâtul în ziua de miercuri a celei de-a II-a săptămâni după Înviere

Miercuri [Fapte 4,13-22; In. 5,17-24]

„Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu. Noi nu putem să grăim altceva decât ceea ce am văzut si am auzit”. Aşa au vorbit Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan către mai-marii iudei lor, atunci când aceştia i-au oprit să mai vorbească despre Domnul Iisus Cel înviat, după ce ei tămăduiseră în numele Lui pe cel olog din pântecele mamei sale.

Nu s-au temut de ameninţări, căci adevărul, învederat fiind, nu le îngăduia să tacă: „Noi am văzut si am auzit”, au zis ei, „şi mâinile noastre au pipăit”, aşa cum avea să adauge mai apoi Sfântul Ioan (I In. 1, 1).

Ei erau martori oculari, iar aceştia sunt, după normele cunoaşterii omeneşti, cei mai de încredere martori ai adevărului, în această privinţă, nici unul din tărâmurile cunoaşterii omeneşti nu are asemenea martori. Faptul că de atunci au trecut optsprezece veacuri şi jumătate n-a micşorat nicicum puterea acestei mărturii şi, prin urmare, adevărul mărturisit de ei n-a devenit mai puţin învederat.

Dacă oamenii cad în necredinţă – şi acum sunt foarte mulţi care cad -, cad nu din altă pricină decât lipsa gândirii sănătoase. Ei nu vor să judece şi se lasă mânaţi de păreri amăgitoare, pe care înşelăciunea inimii stricate le face lesne să pară vrednice de crezare. Sărmane suflete! Pier, închipuindu-şi că au nimerit, în cele din urmă, pe drumul potrivit, bucurându-se mai ales de faptul că au păşit cei dintâi pe această cărare, făcându-se şi altora călăuze. Dar nu e mare bucurie să şezi pe scaunul pierzătorilor.

 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Traducere de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Ediția a III-a, București: Editura Sofia, 2015