Starea sufletelor copiilor avortați

Adesea se pune întrebarea, care-i soarta pruncilor nebotezaţi,—oare pe dânşii îi condamnă la pieire învăţătura despre păcatul original şi, ne gustând încă din păcat, totuşi se lipsesc de veşnicele bunătăţi, de Împărăţia lui Dumnezeu? Chestiunea aceasta poate produce nedumeriri numai pe terenul concepţiei neadevărate juridice despre răsplata sau despre pedeapsa păcatului şi răsplata virtuţii.

Noi am văzut, că legătura între păcat şi pedeapsa lui (deci şi între bine şi răsplată) este de două feluri: interioară sau firească (reală) şi exterioară, pozitivă sau juridică. Concepţia juridică primeşte exclusiv ultima, ce se resfrânge în concepţia juridică şi despre viaţa viitoare, despre împărăţia lui Dumnezeu, despre legăturile ei cu activitatea morală a omului în viaţa lui pe pământ. După această concepţie, a căpăta împărăţia lui Dumnezeu nu înseamnă a crea condiţii pentru a o pregăti sau dezvolta prin fapte bune chiar aici pe pământ, în sufletul său propriu, în dispoziţia lui, ci înseamnă a trece în alt domeniu de existenţă, după cum se trece dintr-un spaţiu în altul.

Evident, că în rezolvarea problemei despre soarta pruncilor, morţi de vreme, trebuie să stăm pe punctul de vedere al legăturii reale dintre păcat şi pedeapsă, bine şi răsplată; altfel, din punctul de vedere juridic, pruncii nebotezaţi, după cum vedem aceasta încă la fericitul Augustin, se condamnă la pieire; prin aceasta învăţătură creştină despre păcatul original se pune în contrazicere cu dreptatea şi mila lui Dumnezeu şi astfel apare neverosimilă. Sf. Grigorie din Nissa tocmai aşa şi face în lucrarea sa, în care tratează problema aceasta; Despre pruncii morţi înainte de vreme (vezi Operile sf. părinţi v. l, p. IV, ed. Academiei Teologice din Moscova 1862). Vom reda pe scurt conţinutul acestei opere. Greutatea rezolvării acestei probleme constă în faptul, că răsplata pruncilor cari n-au făcut nimic, bine sau rău, pare că stă în contrazicere cu dreptatea lui Dumnezeu. Pentru a rezolva problema, Sf. Grigorie mai înainte stabileşte sensul răsplăţii.

Ce este ea în sine? Este ea ceva exterior faţă de om? Nu, sub răsplată trebuie înţeleasă urmarea necesară şi firească a vieţii omului: răsplata se aseamănă cu boala de ochi la cel, care i-a neglijat şi cu sănătatea ochilor la cel care s-a îngrijit de lecuirea lor. Omul singur cu necesitate îşi determină soarta sa: dacă dânsul, fiind zidit după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, trăieşte în unire cu Dumnezeu, izvorul vieţii morale, atunci fericirea este starea lui firească în viaţa viitoare, după cum şi munca este starea firească a înlăturării de Dumnezeu, izvorul vieţii noastre, fără de Care dezvoltarea puterilor sufletului nostru, acomodate pentru primirea luminii dumnezeieşti.

Evident, că de cuvântul “răsplată” în limbajul obişnuit se leagă un sens nu destul de exact, ca despre ceva exterior. Dar, dacă este aşa, atunci sufletele pruncilor, ca cele ce n-au manifestat în ele răul, vor fi fericite. Se înţelege, că fericirea sufletului unui prunc nu va fi la fel cu fericirea sufletului unui matur; ea va fi pe o treaptă inferioară, pentru că treapta fericirii depinde de treapta dezvoltării puterilor sufletului. Dealtfel, sufletele pruncilor, dezvoltându-se treptat, pot ajunge la deplina fericire. (Svetlov. Vol. II. p, 205)

Nicolae Fuștei, Doctor în Teologie