Nimic nu umple mai mult sufletul de desfătare decât faptul de a iubi şi de a fi iubit

din Lumina Sfintelor Scripturi – Antologie tematica din Opera Sfantului Ioan Gura de Aur

IUBIREA (roadele iubirii)

 „… aşa este iubirea: ni-i face prezenţi în continuu pe prietenii noştri care sunt absenţi.” (Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia  LXXXVII, 3, p. 467)

„Dar deoarece nimic nu este mai presus de iubirea de Dumnezeu, a aşezat-o deasupra tuturor, spunând: De-aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, dar dacă n-am iubire, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval zăngănitor. Şi de-aş avea darul profeţiei şi de-aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa şi de-aş avea credinţa toată să pot muta şi munţii, dar dacă n-am iubire, nimic nu sunt (I Corinteni 13, 1-2). Şi nu s-a oprit aici, ci a adăugat că, chiar moartea pentru credinţă ar fi nefolositoare, dacă lipseşte iubirea (I Corinteni 13, 3). De ce a pus atât de mult bază pe însemnătatea iubirii? Întrucât cunoştea, ca un cultivator înţelept al sufletelor noastre, că, atunci când dragostea se înrădăcinează bine înlăuntrul nostru, vor răsări din ea, toate virtuţile.” (Din vol. Problemele vieţii, pp. 137-138)

„Dacă în societatea noastră ar stăpâni dragostea, n-ar exista deosebiri, n-ar fi sclavi şi oameni liberi, stăpâniţi şi stăpâni, săraci şi bogaţi, mici şi mari. De asemenea, diavolul şi demonii săi ar fi cu totul necunoscuţi şi lipsiţi de putere. Căci dragostea este mai puternică decât toate zidurile şi mai tare decât toate metalele. Pe ea n-o cuceresc nici bogăţia, nici sărăcia; sau mai bine-zis, acolo unde stăpâneşte ea, nu există bogăţie şi sărăcie, ci doar bunătăţile amândurora: de la bogăţie sărăcia le ia pe cele necesare întreţinerii sale, iar de la sărăcie bogăţia ia lipsa de griji. În felul acesta dispar şi grijile bogăţiei şi temerile sărăciei.” (Din vol. Problemele vieţii, p. 144)

 „Însă de ce vorbesc doar de foloasele pe care iubirea le provoacă celorlalţi? Iubirea în sine e atât de frumoasă! Cu câtă bucurie şi pace umple sufletul care o deţine! Acesta este unul din marile ei privilegii. Celelalte virtuţi, precum postul, privegherea, înfrânarea, sunt însoţite de o anumită osteneală, şi de multe ori provoacă celorlalţi invidie. Iubirea însă, dincolo de alte foloase ale sale, provoacă o dispoziţie foarte plăcută şi niciodată trudă. Aşa cum albina adună sucul de nectar din diferite flori şi-l duce în stup, la fel şi iubirea adună de pretutindeni bunătăţile şi le aduce în suflet, unde locuieşte. Şi rob dacă este cel ce are iubire în suflet, robia lui i se pare mai plăcută ca libertatea, pentru că se bucură să i se dea porunci decât să dea porunci, să slujească decât să fie slujit, să ajute decât să fie ajutat. Iubirea schimbă natura lucrurilor şi, având mâinile pline de toate bunătăţile, se apropie de noi cu blândeţe mai mare decât cea maternă şi cu dărnicie mai presus de cea împărătească. Lucrările ostenitoare şi grele le face uşoare şi lesnicioase, descoperindu-ne dulceaţa virtuţii şi amărăciunea răutăţii. Vă voi aduce câteva exemple:

Să dăruieşti altora pare lucru greu, iubirea însă îl face uşor. Să iei de la ceilalţi pare ceva plăcut, iubirea însă îl face respingător. Să-i vorbeşti de rău pe ceilalţi pare îmbucurător, iubirea însă îl face amar. Pentru iubire cea mai mare bucurie este să-i vorbească de bine şi să-i laude pe toţi.

Mânia iarăşi, oferă o mulţumire sălbatică, însă nu omului iubirii, fiindcă el nu cunoaşte mânia. Dacă semenul său îl necăjeşte nu se înfurie, ci izbucneşte în lacrimi, rugăminţi şi implorări. Dacă-1 vede pe semenul lui păcătuind, jeleşte şi se îndurerează sufleteşte. Dar durerea aceasta este dulce, căci lacrimile şi întristarea dragostei sunt mai presus de orice râsete şi orice bucurie. Pacea şi odihna pe care le simt cei ce plâng pentru fiinţele iubite n-o simt cei care râd.

Poate că mă veţi întreba: Nu oricare iubire, fie ea şi abstractă, aduce bucurie? Nu. Doar iubirea adevărată aduce bucurie curată şi sănătoasă. Şi iubirea adevărată nu este cea lumească, cea josnică, care are în ea răutate şi viciu, ci cea creştină, cea duhovnicească, cea pe care ne-o cere Pavel, cea care urmăreşte interesul aproapelui. Această iubire o avea Apostolul, care spunea: Cine este slab şi eu să nu fiu slab? Cine se poticneşte şi eu să nu ard? (II Corinteni 11, 29).

Nimic nu-L mânie pe Dumnezeu cât nepăsarea noastră faţă de aproapele. De aceea a poruncit să fie pedepsit sever robul care a arătat neîndurare faţă de semenii lui. De aceea a spus că ucenicii Săi trebuie să aibă ca însuşire iubirea. Pentru că iubirea, în mod normal, duce la interesul pentru aproapele.” (Din vol. Problemele vieţii, pp. 144-146)

„Nimic nu umple mai mult sufletul de desfătare decât faptul de a iubi şi de a fi iubit.” (Din vol. Problemele vieţii, p. 352)

„Din iubire ies toate darurile. – Din iubire se nasc toate virtuţile. – Din iubire curge nesecata milostenie.” (Din vol. Bogăţiile oratorice, p. 174)

„La cel care iubeşte nici o jertfă nu-i este imposibilă, nici un efort nu-l costă, nici un devotament nu-i este povară. Smerenie, iubire, răbdare, iertarea generoasă, milostenia largă, faptele multiple ale milosteniei, râvna pentru suflete, zidirea şi exemplele sfinte: totul se adună, totul se strânge în sufletul care posedă iubirea.” (Din vol. Bogăţiile oratorice, p. 177)

„Iubirea ştie să schimbe în virtuţi cele mai stricate înclinări ale noastre. Acolo unde se iubeşte nu poate fi vorba de certuri, de animozităţi, de mânii; avariţia este necunoscută, răpirile şi furturile nu vor şti să existe, nedreptăţile şi tristele lor urmări nu se vor aclimatiza niciodată acolo unde împărăţeşte iubirea.” (Din vol. Bogăţiile oratorice, p. 177)

Sursa: https://tainacasatoriei.wordpress.com/